Duminică seara, traficul rutier în zonă se va desfășura restricționat, odată cu începerea lucrărilor la unul dintre proiectele cele mai așteptate de locuitorii sectorului 4. Pentru început se va interveni la trotuarul și prima bandă de circulație din fața Cimitirului Bellu, urmând apoi să se lucreze etapizat și pe celelalte benzi de circulație, fără a aglomera zona cunoscută drept una dintre cele mai sufocante din Capitală.
Mai exact, toate trecerile de pietoni din intersecția Eroii Revoluției vor fi eliminate și mutate în subteran, respectiv în pasajul pietonal, astfel încât locuitorii sectorului 4 să nu mai fie nevoiți să traverseze intersecția în condiții de risc, iar conducătorii auto să poată circula în condiții de trafic fluent.
În prezent, călătorii trebuie să parcurgă sute de metri pentru a ajunge în stațiile de tramvai sau autobuz, precum și la stația de metrou, iar traficul intens face ca această intersecție să fie extrem de greu de traversat.
Ca urmare a lucrărilor pe care sectorul 4 al municipiului București le va demara și având în vedere că Piața Eroii Revoluției este un punct intermodal de transport, pasajul pietonal va face corespondență atât cu stația de metrou, cât și cu celelalte stații STB. Acesta va avea o lungime de 40 de metri, o lățime de 4,5 metri, trei căi de acces, trei escalatoare și trei lifturi pentru persoanele cu dizabilități.
Astfel, odată cu finalizarea acestui proiect extrem de important pentru locuitorii Bucureștiului, zona va fi total reconfigurată.
Traficul va fi mai fluent, timpii de staționare a mașinilor în trafic vor fi reduși, poluarea va scădea și, totodată, numărul de accidente și ambuteiaje va fi redus.
Este cunoscut faptul că o parte importantă a strategiei de modernizare a comunității din zona de sud a Capitalei o reprezintă creșterea siguranței traficului pietonal și rutier pe raza sectorului 4.
Așadar, pentru a evita eventualele neplăceri în trafic, cât și nervii, rugăm cetățenii care tranzitează zona să respecte întocmai semnalizările și restricțiile de circulație.
Lucrările pentru modernizarea și consolidarea acestui pasaj pietonal vor dura aproximativ 12 luni.