,,Ziua Zero” este aici! BEACH, PLEASE! își deschide oficial porțile pentru festivalieri. Costineștiul devine astfel epicentrul distracției și al culturii urbane! Siguranța festivalierilor rămâne însă unul dintre cele mai importante aspecte, așa că organizatorii colaborează cot la cot cu cele mai importante structuri ale statului pentru a se asigura că experința de festival va fi una de neuitat și fără incidente.  

,,Avem un public foarte tânăr. 42% dintre participanti au între 18 și 21 de ani. Evident, siguranta fiecarui participant este prioritatea noastra numarul unu, și am făcut tot ce ține de noi, ca organizatori, pentru a avea un eveniment fara incidente. In ceea ce priveste securitatea in perimetrul de festival, avem anul acesta aproape 1000 de agenti de paza, 2 spitale, 3 puncte medicale, 6 ambulante private si un dispecerat video de unde este monitorizat fiecare punct din festival. Declară  Andrei Șelaru, co- fondator al festivalului

Între 10 – 14 iulie, peste 200 de artiști, printre care headliner este Travis Scott, vor urca pe scena BEACH,PLEASE!2024 și în medie, 100.000 de oameni sunt asteptati zilnic la cel mai mare festival urban din Sud-Estul Europei.

,,Astfel, în perioada 10-15 iulie, peste 280 de jandarmii vor acționa zilnic în cadrul patrulelor pedestre, echipajelor auto, fiind pregătiți să intervină în situația apariției unor încălcări ale normelor legale. O atenție deosebită va fi acordată zonelor apropiate locului de desfășurare a evenimentului, inclusiv zonelor de acces pentru a preveni  aglomerările de persoane și săvârșirea faptelor antisociale.” Asigură Lt. Col. Cococea Athanase- Gruparea mobilă Jandarmeri.

Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei
Recomandări
Cum să te îmbogățești din nenorocirea altora. Avocații care s-au ocupat de victimele accidentului de la Scânteia, Iași, își conving clienții cu împrumuturi de la un ONG controlat tot de ei

In acest an, zona de festival se intinde pe un teren de 21 de hectare, fiind cel mai mare festival ca intindere din Romania, iar parcarea facuta special pentru eveniment are peste 50 de hectare. Peste 7000 de străini și-au confirmat prezența la evenimentul din acest an. Pentru a asigura siguranța și a preveni transportul de droguri, se colaborează strâns cu Poliția de Frontieră.

Totodată, aproximativ 260 polițiști din structurile operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, respectiv ordine publică, investigații criminale, rutieră, investigarea criminalității economice, acțiuni speciale, criminalistică, vor acționa zilnic în sistem integrat.

,,Polițiștii rutieri vor acționa pentru prevenirea accidentelor, pentru depistarea și luarea măsurilor legale împotriva conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Concomitent, polițiștii structurilor de investigații criminale vor acționa permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror infracțiuni săvârșite împotriva patrimoniului sau a persoanelor. În această activitate specifică vom fi sprijiniti de un număr de șase echipaje canine specializate ale Poliției Române, care, vor actiona pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului. “ Comisar Șef Catană Daniel Ovidiu- IPJ Constanța

Cea mai mare pensie specială înregistrată în România de la 1 septembrie: 69.343 de lei brut. Cât a crescut comparativ cu ianuarie 2024
Recomandări
Cea mai mare pensie specială înregistrată în România de la 1 septembrie: 69.343 de lei brut. Cât a crescut comparativ cu ianuarie 2024

Peste 370 de pompieri vor asigura  gestionarea cazurilor de prim ajutor, cât și și măsurile de apărare împotriva  incendiilor, pe toată perioada festivalului.

,,Dispozitivul de intervenția a fost dimensionat potrivit numărului de participanți și misiunilor care pot genera situații de urgență.  Suntem pregătiți cu două posturi medicale avansate, trei puncte de prim ajutor, două autospeciale pentru transport victime multiple, o mașină de stingere cu modul descarcerare, două șenilate, patru tărgi salvamont, un punct de comandă mobil, o autospecială  monitorizare CBRN, precum și o ambarcațiune care va executa patrule.” Declară,  Amarandei Cristian, Inspector Șef col.dr.ing. ISU.

Anul aceasta, BEACH, PLEASE! desfășoară cea mai vizibilă campanie antidrog, în parteneriat cu cele mai importante structuri MAI.

 ,,La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, încercăm să creăm un echilibru între prevenirea consumului și combaterea traficului de droguri, de aceea, se acționează integrat, atât instituțiile publice, cât și organizațiile neguvernamentale cu atribuții în domeniu. Suntem deschiși la orice colaborare care are ca obiectiv siguranța comunității și apreciem faptul că organizatorii acestui festival, precum și artiștii implicați în acest eveniment, ni s-au alăturat pentru a tranmite mesaje generației Z.” Spune Purt Cuv. ANA Comisar-sef de politie Iuliana Teodorescu, ofiter de relatii publice Agentia Nationala Antidrog

Fuziunea dintre ELCEN și Temoenergetica s-a blocat la plata datoriilor. Bucureștenii încă nu știu cât vor plăti pe gigacalorie la iarnă
Recomandări
Fuziunea dintre ELCEN și Temoenergetica s-a blocat la plata datoriilor. Bucureștenii încă nu știu cât vor plăti pe gigacalorie la iarnă

,,Pe toată durata Festivalului BEACH PLEASE, specialiştii antidrog vor desfăşura activităţi specifice de prevenire şi consiliere privind efectele şi riscurile asociate consumului de droguri şi vor oferi, la nevoie, sprijin de specialitate.” A mărturisit şef de poliţie Daniel Gheorghe- Sef CRPECAC

Și specialiștii din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane vor fi prezenți pe toată durata festivalului pentru a-i informa și proteja pe festivalieri de situațiile periculoase din sfera traficului de persoane.

,,Prin intermediul materialelor informativ preventive și de promovare realizate în cadrul campaniei ce vor fi distribiuite pe perioada întregului festival, vor fi transmise mesaje antitrafic care se vor adresa atât persoanelor vulnerabile la trafic cât și publicului general, dar și „cererii” care favorizează traficul de persoane.Totodată, în vederea îmbunătățirii capacității de detectare a posibilelor cazuri de trafic de persoane, reprezentanții ANITP vor participa la activitățile de instruire a dispozitivelor de Ordine Publică prezente la acest eveniment, cu privire la indicatorii ce pot fi folosiți pentru evaluarea unor posibile situații de trafic.” A declarat Subinspector de poliție Roxana Banciu- Centrul național al Agenției Impotriva Traficului de Persoane

Începe BEACH,PLEASE! 2024 

Investiția totală din acest an se ridică la aproximativ 14 milioane de euro, dintre care 7 milioane de euro sunt dedicate costurilor pentru artiști. Festivalul va aduce peste 140.000 de turiști în Costinești și stațiunile vecine, ceea ce, la un calcul simplu, înseamnă peste 60 de milioane de euro aduse în economia locală. 

Conferința de presă, în întregime, o găsiți aici: https://selly.filemail.com/d/tkkofvlbdzyrhok

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
Știrileprotv.ro
Autoritățile au trimis un elicopter în localitatea Țăndărei. Peste 200 de polițiști și jandarmi au descins în mai multe case
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
Viva.ro
S-a aflat! Ce relație are mama lui Smiley, Ioana Maria, cu Gina Pistol: „Nora mea, din păcate...”
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
Libertateapentrufemei.ro
”Este strigător la cer…"! Ionuț Dolănescu a răbufnit după zvonurile legate de Maria Ciobanu și revenirea ei definitivă, în România
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
FANATIK.RO
De ce să pui usturoi sub pernă. Trucul banal care te scapă de o mare problemă
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
GSP.RO
Simona Halep, salt URIAȘ în clasamentul WTA, după succesul de la Hong Kong
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
FANATIK.RO
Gigantul german care face angajări pe bandă rulantă în România și oferă salarii bune. Zeci de posturi sunt disponibile în aproape toată țara și nu e nevoie de studii superioare
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Unica.ro
Aroganța supremă. Ce și-a cumpărat Andreea Bostănică, 'regina TikTok-ului', la doar 20 de ani. FOTO 'Sunt cea mai fericită fată din lume'
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Observatornews.ro
Noile "măriri de salarii" din România. De ce au primit sute de mii de angajați 10 lei în plus la leafă
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi care le poate ajuta mult să-și recapete echilibrul prin recuperarea liniștii interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI