Provocările de mediu care pun în pericol evoluția ecosistemelor și stabilitatea Pământului ne-au determinat să accelerăm proiectele de sustenabilitate  pe întregul ciclu de viață al produselor noastre. În ultimii ani ne-am sporit eforturile, ne-am schimbat constant modul în care realizăm produsele, pentru a reduce impactul întregului lanț valoric, și am stabilit obiective cuantificabile pentru 2030.

Protejarea mediului a devenit astăzi, mai mult ca oricând  o urgență, ceea ce, în mod evident, a dus la prioritizarea implementării unor planuri concrete pentru reducerea amprentei de carbon, îmbunătățirea eficienței energetice și pentru utilizarea energiei regenerabile, alături de unul dintre liderii mondiali în soluții climatice pentru corporații.

Noi obiective pentru protejarea mediului

Suntem în primii cinci jucători pe piața de dermocosmetice din România, cu o prezență internațională în 15 țări, în Europa, Asia și Orientul Mijlociu și știm că datorăm această reușită unei resurse naturale care izvorăște dintr-un Parc Național Protejat. De aceea ne-am asumat un rol important în conservarea naturii. Mai mult de jumătate din ambalajele cosmeticelor sunt deja eco-friendly și continuăm să ne concentrăm eforturile în alinierea la acest obiectiv a tuturor produselor nou lansate sau existente în portofoliu. Până în 2030, 100% din ambalajele companiei vor fi reciclabile, din materiale reciclate sau biodegradabile.
Un alt exemplu concret al angajamentului nostru față de protejare mediului o reprezintă ambalajele secundare. Toate ambalajele secundare, respectiv cutiile produselor cosmetice Ivatherm, sunt eligibile reciclării, fiind realizate în întregime din carton. Cartonul și hârtia folosite sunt obținute de la furnizori certificați PEFC, Programme for the Endorsement of Forest Certification, ceea ce garantează conformitatea și sustenabilitatea managementului pădurilor și a lanțului de custodie a lemnului folosit în produsele care poartă această marcă. Astfel, avem certitudinea că impactul asupra pădurilor planetei este redus, controlat și sustenabil și generațiile viitoare se vor bucura în continuare de păduri virgine, precum cele din jurul Băilor Herculane.

Continuăm să reducemimpactul direct asupra mediului și prin noile obiective cuantificabile de reducere a amprentei de carbon, alături de Strive, noua platformă a grupului olandez STX, unul dintre liderii mondiali în soluții climatice pentru corporații. Noile obiective ale companiei noastre vizează implementarea de acțiuni concrete, măsurabile, pentru îmbunătățirea eficienței energetice și utilizarea energiei regenerabile până în 2027.

Peste jumătate din ambalajele cosmeticelor Ivatherm sunt deja din plastic reciclat, materiale reciclabile, sau biodegradabile. Facem pași în reducerea drastică a emisiilor de carbon și utilizarea energiei regenerabile până în 2027

Responsabilitatea socială este importantă în viziunea Ivatherm. Ne propunem să respectăm promisiunea față de mediu, alegând ingredientele și ambalajele astfel încât produsele noastre să fie cât mai naturale, sustenabile, din surse sigure pentru mediu. Apa Termală Herculane este ingredientul principal al produselor Ivatherm și de aceea, obiectivele noastre de dezvoltare au ca și condiție fundamentală protejarea mediului înconjurător prin soluții responsabile. De asemenea, prin proiectele de CSR pe care le derulăm ne propunem să contribuim la dezvoltarea comunitatii și să ajutăm persoanele în nevoie. Ne motivează gândul că, alături de ONG-urile pe care le susținem, putem face o diferență semnificativă în dezvoltarea copiilor cu afecțiuni motrice sau autism, precum și în viața persoanelor defavorizate, fără asigurare medicală“, declară dr. Rucsandra Hurezeanu, fondatoare și CEO Ivatherm.

Alături de copiii cu nevoi speciale

Pentru a contribui la construirea unei lumi durabile și incluzive, îi sprijinim pe cei care au nevoie de noi și contribuim la dezvoltarea comunității prin susținerea ONG-urile care ajută la îmbunătățirea calității vieții în această țară: Asociația KinetoBebe, Autism Voice și Fundația CMU Regina Maria. Alături de oamenii dedicați ai acestor organizații neguvernamentale, în 2023, am ajutat peste 100 de copii cu nevoi speciale, proveniți din familii fără venituri sau cu venituri foarte mici, cu până la 500 de ore de terapie, mese calde și rechizite.

Unul din patru copii cu vârsta sub un an are nevoie de kinetoterapie. Un copil din 54 este diagnosticat cu autism și necesită terapie în fiecare zi. Mulți dintre părinții acestor copii, fără venituri sau cu venituri foarte mici, nu-și permit, din păcate, să investează în educația sau terapia copiilor lor.

Ne-am luat angajamentul de mult timp să fim în fiecare an alături de entități care sprijină dezvoltarea inițiativelor de asistență medicală și a programelor de asistență socială, precum: Asociația KinetoBebe, Autism Voice și Fundația CMU Regina Maria.

Misiunea Asociației KinetoBebe, înființată de Raluca Chișu în 2009, este de a oferi nou-născuților și copiilor programe terapeutice de intervenție precoce pentru a le crește șansele de recuperare neuro-motorie. Din 2022, dr. Rucsandra Hurezeanu s-a alăturat asociației în calitate de ambasadoare KinetoBebe.

A fost o imensă bucurie să primim vizita Rucsandrei Hurezeanu în Centrele de Recuperare Pediatrică. Beneficiem de implicarea ei activă, de îndrumare punctuală din punct de vedere managerial, dar și de suport în promovarea proiectelor sociale și găsirea de soluții pentru finanțarea acestora. Împreună ne dorim să sprijinim cât mai mulți copii în realizarea programelor de recuperare pentru a le oferi șansa la copilărie și la o viață autonomă“, declară Raluca Chișu, fondatoarea KinetoBebe.

Am susținut programul „Burse de terapie“ al asociației KinetoBebe și am oferit 350 de ședinte gratuite de kinetoterapie pentru copiii cu patologii neurologice, ortopedice, sindroame genetice, prematuritate severă și bolineuromusculare, ajutându-I astfel în procesul de recuperare.

Din grijă pentru copii a fost înființată și Asociația Autism Voice, a cărei misiune este de a oferi, la nivel național, cei mai buni specialiști și cele mai bune programe de recuperare și integrare a copiilor cu tulburări din spectrul autist sau comportamentale. Susținem cauza Autism Voice din dorința de a le reda copiilor, adolescenților și tinerilor cu autism dreptul la educație și la un viitor mai bun.

Fondurile donate de Ivatherm către asociație au ajutat 50 de copii cu autism din medii dezavantajate cu peste o sută de ore de terapie și grupuri de socializare și integrare. Aceste resurse au ajutat copiii în nevoie să învețe cum să se joace adecvat cu alți copii, să-și exprime emoțiile și să se bucure de copilărie, așa cum orice copil merită să o facă.

În același timp, împărtășim viziunea Fundației Inovații Sociale Regina Maria de a crea o lume mai bună, prin grijă și acțiune, și contribuim la misiunea acesteia de a ajuta persoanele în nevoie prin programe sustenabile și durabile în domeniile sănătății și educației. Fundația deține două clinici sociale în care au fost consultați mii de pacienți fără venituri sau cu venituri foarte mici și trei centre educaționale în care sunt înregistrați 225 de copii, majoritatea proveniți din familii dezavantajate și 50 de copii ucraineni. Generozitatea Ivatherm a susținut domeniul educațional, transformându-se în mese calde zilnice și rechizite.

Despre Ivatherm

Ivatherm este prima companie românească de dermatocosmetice, fiind înființată în 2005 de dr. Rucsandra Hurezeanu. Produsele sunt dermocosmetice cu Apă Termală Herculane, special create pentru pielea sensibilă, prescrise de medicii dermatologi și vândute în farmacii. Cu un portofoliu de peste 70 de produse și prezentă în 15 țări din Europa, Asia și Orientul Mijlociu, Ivatherm își asumă responsabilitatea în alegerea ingredientelor și ambalajelor, în așa fel încât produsele brandului să fie cât mai naturale, sustenabile, din surse alese cu grijă.

Urmărește-ne pe Google News