„Suntem fericiți să fim alături de Summer Well și să dăm o nouă față Domeniului Știrbey. Pe lângă intervenția pe marile alei principale, ne-am îndreptat atenția și către acele elemente cu care domeniul se mândrește, respectiv capela bizantină, al cărei exterior a fost în întregime curățat, esplanada palatului și fântâna de poveste de pe terasă, cărora efectiv le-am redat frumusețea de odinioară”, spune Monica Iavorschi, Managing Director Kärcher România.
Primele acțiuni de curățare au început cu o săptămână înainte de prima zi a festivalului, când specialiștii Kärcher au intervenit cu aparate profesionale precum mașini de măturat și aspirat, aparate de spălat cu presiune și mașini de frecat-aspirat. În plus, echipa Kärcher a intervenit și în zonele verzi cu echipamente de grădinărit.
Totodată, pe toată perioada festivalului, Kärcher furnizează organizatorilor echipamentele necesare pentru păstrarea condițiilor de curățenie în zonele de food și a căilor de acces.
Kärcher îmbină curățenia cu distracția astfel încât, zona de brand, special amenajată, aduce participanților, indiferent de vârstă, și multe oportunități de distracție.
Festivalierii sunt invitați la un Water Fight ca în copilărie sau ca pe plajă, iar apoi sunt încurajați să adopte una dintre rățuștele plutitoare și să le înscrie în competiția Duck Race, alături de prietenii din gașcă. De asemenea, Kärcher își propune să trezească vedeta din fiecare participant și la cornerul Strike a pose să ofere cel mai memorabil selfie 360, cu cele mai cool accesorii de purtat și fotografiat.
Standing in the bubble este o activitate special creată pentru cei mici, în care aceștia vor putea vedea cum arată lumea din interiorul unui balon de săpun.
Desigur, pentru cei cu ochi de vultur, Kärcher lansează invitația de a recunoaște personajul principal care se plimbă prin festival – The Walking Man.
În concluzie, Kärcher îi invită pe toți cei pasionați de muzică bună și atmosfera de festival să se bucure împreună de ultima lună de vară.
Ca specialist în curățenie, Kärcher s-a implicat activ în ultimii 30 de ani în susținerea conservării monumentelor și clădirilor istorice, dar și în programe de sponsorizare culturală. Astfel, Kärcher și-a demonstrat deja experiența și priceperea în peste 100 de proiecte de restaurare de peste tot din lume, de la statuia lui Iisus Mântuitorul din Rio de Janeiro la Poarta Brandenburg din Berlin, London Eye din Londra, Podul Minciunilor din Sibiu, Muntele Rushmore sau Statuia Libertății din Statele Unite ale Americii.
Despre Kärcher
Kärcher este lider mondial în domeniul tehnologiei de curăţare, furnizȃnd o gamă extinsă pentru orice aplicaţie de curățenie, atât din domeniul casnic, cât și din cel profesional. Compania de familie are 14.400 de angajați în 80 de țări și 130 de reprezentanțe. Peste 50.000 de centre de service din toate țările asigură aprovizionarea continuă și completă a clienților din întreaga lume. În 2021, Kärcher a realizat cele mai mari vânzări din istoria sa, în valoare de 3,092 de miliarde de euro.
Kärcher este prezent în România din 2008, are 111 angajaţi, 8 reprezentanțe Kärcher Center, o rețea națională de service și o acoperire națională prin marile lanțuri de magazine și prin distribuitorii autorizați.