„Le cer jucătorilor să-și facă mereu autocritica”

Adrian Mutu vorbește despre relația cu jucătorii pe care îi antrenează, cum reușește să depășească problemele și care e cel mai important sfat pe care îl dă elevilor săi.

– Domnule Mutu, vrem să știm cum sunteți în vestiar. De exemplu, cum procedați după meciuri?
– Și după o victorie, și după un eșec, și chiar la pauza meciului trebuie să le dai acele 5 minute jucătorilor să se liniștească. La cald, fiecare poate greși, să spună ceva ce poate n-ar fi vrut să spună. De aceea e bine să-i lași să respire, iar indicațiile pe care le dai să nu fie critici personale, ci indicații în folosul echipei. Mie, la final, nu-mi place să vorbesc. Prefer să treacă o zi sau două, depinde cât au băieții liber, și să vorbim atunci, cu calm, la rece, după ce am revăzut partida și am analizat anumite faze.
– Toată lumea a remarcat comportamentul dumneavoastră, acest stil diplomatic, atipic fotbalului nostru…
– Cred în diplomație. Și în profesionalism. Am primit anumite critici că sunt prea cuminte și că ar trebui să dau mai mult din mâini. Sau să mă agit. Dar nu cred în asta. Antrenorul e un punct de echilibru. Cred că atunci când jucătorii se uită la antrenor trebuie să vadă o persoană echilibrată. Pentru a reuși asta, antrenorul trebuie să nu se lase influențat de sentimentele pe care le are atunci când trăiește meciul la maximum.
– E adevărată afirmația că azi un antrenor trebuie să fie și un foarte bun psiholog?
– E corect, da!
– Detaliați, vă rog!
– Accesul la informație din prezent schimbă lucruri. Toată lumea știe să facă antrenamente. Noile metode sunt cunoscute. Pentru a avea o echipă puternică și învingătoare trebuie să te chinui mental. Iar această mentalitate o formezi jucătorilor doar vorbind mult cu ei, lucrând la mentalul lor. Eu cred cu tărie că fotbalul se joacă prima dată cu mintea, apoi cu inima și picioarele.
„Azi e greu pentru orice om care are succes!”
– Ce sfaturi le dați tinerilor?
– Să se gândească la fotbal și să aibă grijă la anturaj. E foarte important. Pentru că te influențează. Mă refer la anturajul zilnic. Cu cât ești mai concentrat, te gândești doar la fotbal, cu atât ai mai mari șanse să reușești.
– Îi e greu astăzi unui antrenor să țină echipa pe o linie de plutire tocmai din cauza atâtor canale de socializare sau mediatizare?
– E greu nu neapărat pentru noi, ci pentru orice om care are succes. Trebuie gestionat bine fiecare moment. Le spun mereu jucătorilor mei: „Repetiția e mama talentului”. Indiferent cât câștigi și ce faci, trebuie să repeți ceea ce faci pentru a deveni mai bun. Antrenamentele sunt repetitive, aceleași, și poate te gândești: „Băi, de ce facem același lucru de atâtea ori?!”. Fără asta nu se poate. Pentru a crea automatisme, trebuie să repeți de multe ori. Doar așa ajungi să fii un jucător mai bun, mai talentat. De fapt, la bază, în esență, este antrenamentul și repetiția.
– Sunteți adeptul cantonamentelor înainte de meci?
– Da! Însă nu privit cantonamentul ca neîncredere față de jucători, ci ca un mod de a realiza concentrarea. Mie îmi plac cantonamentele de dinaintea meciurilor sau din ziua meciurilor. Și mi-au plăcut și ca jucător. Pentru că reușești să te concentrezi altfel. Te motivezi și mai mult.
– Sunteți genul de antrenor apropiat de jucători?
– Da. Și așa voi fi mereu. Voi fi lângă ei indiferent ce probleme au. Totuși, cred că prietenia se formează în ani și în trofee.
„Primul lucru pe care îl spun jucătorilor după victorie e să uite”
– Glumiți în vestiar?
– Asta se întâmplă tot timpul. Sunt un antrenor tânăr, nu-s așa rigid. Câteodată o glumă vine în folosul grupului.
– Vorbiți mult cu jucătorii?
– Da! Vorbim și cred că e un lucru important. Sunt lucruri care fac parte din viața unei echipe și mențin echilibrul grupului.
– După victorie ce le ziceți băieților la primul antrenament?
– Să uite! Pentru că e istorie. Pentru a-i menține cu picioarele pe pământ și concentrați trebuie să uite victoria. Nu facem o nuntă de 7 zile după o victorie. Pentru că obiectivul nostru final nu e îndeplinit. Și ăla contează cel mai mult.
– Care e secretul pe care îl ascundeți de jucători, un lucru de care îi feriți tocmai pentru a nu induce o teamă echipei?
– Cred că le ascund câteodată importanța meciului. În general, jucătorii o știu, dar dacă pui accent pe asta, s-ar putea să fie prea mult pentru unii.
„Nu-mi place să-mi răspundă cineva!”
– Ați trăit asta undeva?
– Da, însă nu în cazul meu. Erau alți jucători despre care se spunea că „tremură șortul pe ei”. Am văzut-o și ca antrenor. Unii sunt crispați, se simte în evoluția lor.
– Le ziceți și jucătorilor să-și facă autocritica?
– Da, bineînțeles. E cel mai important lucru. Și mă bazez pe asta, pentru că un jucător inteligent trebuie să-și facă autocritica. Indiferent de ce aș spune eu. Iar eu nu le zic nimic jucătorilor mei pentru a-i critica. Nu am plăcerea asta în a critica pe cineva. Ci vreau să-i fac să devină mai buni. Ăsta e scopul meu. În primul rând el, „single”, să fie mai bun, apoi ca echipă.
– Cum aplanați un conflict în vestiar?
– Depinde ce fel de conflict e. Dacă e între ei, de obicei nu mă bag. Depinde dacă știu sau nu. Am fost și eu jucător și nu prea am văzut antrenori să se bage în conflictele jucătorilor. Sunt bărbați, trebuie să și le rezolve singuri. Dacă trec anumite limite, atunci intervin.
– Lăsați de la dumneavoastră într-un conflict cu jucătorii?
– Depinde de scop. Dacă îmi răspunde cineva, nu îmi place asta. Nu voi accepta așa ceva. Dar dacă avem un dialog, sunt de acord. E important ca jucătorul să pună întrebări și să înțeleagă de ce îi cer anumite lucruri. Una e a răspunde, alta e a face un dialog între antrenor și jucător. Sunt adeptul acestui tip de relație cu jucătorii mei. Nu să vorbesc numai eu, numai eu să am dreptate. Ci vreau un dialog deschis. La toate ședințele vreau să știu dacă au întrebări, pentru că vreau să le rezolv acolo, să fie totul clar. Ca să știm ce avem de făcut.

Urmărește-ne pe Google News