Piața Artizante din Păulești, Prahova, se impune ca un concept revoluționar ce redefinește experiența de cumpărături și interacțiune comunitară în România, iar decorurile festive și mirosul îmbietor al bunătăților de sezon creează o ambianță feerică, în spiritul sărbătorilor.
Delicii culinare
Bucură-te de o varietate de preparate culinare de la standurile cu mâncare. De la produse tradiționale românești până la delicii internaționale, fiecare colț al pieței te așteaptă cu arome autentice și inedite.
Cadouri gourmet unice
Dacă ești în căutare de cadouri gourmet, cu care nu poți da greș, Piața Artizante este destinația pentru iubitorii de bunătăți. De la delicatese locale, produse hand-made și până la selecții fine de vinuri și ciocolată, găsești aici cadouri care vor impresiona pe oricine.
Socializare și relaxare
Descoperă o varietate de evenimente culturale, spectacole în aer liber sau ateliere creative, care transformă Piața Artizante într-un loc în care nu doar te aprovizionezi, ci și te distrezi.
Atmosferă occidentală, ca în Piața Torvehallerne din Copenhaga
Piața Artizante a fost concepută inspirându-se din celebra Piață Torvehallerne din Copenhaga, al cărei concept inovator a transformat modul în care oamenii interacționează cu piața tradițională, atrăgând zilnic sute de vizitatori, localnici sau turiști. În Păulești, Artizante devine o oază de autenticitate și gusturi fine, aducând comunitatea împreună, într-un spațiu vibrant.
Branding și concept avangardist
Brandingul și sigla reflectă spiritul tradițional al soarelui și, în același timp, pot fi interpretate ca o masă în jurul căreia se adună oamenii. Un concept avangardist denumit „Partizani” încurajează comunitatea să devină susținători ai pieței, implicându-se activ pentru a aduce un impact pozitiv în viețile celor din jur.
Diversitate și calitate
Cu o suprafață totală de 2.000 mp, terasă și teren de joacă de 300 mp, precum și peste 70 locuri de parcare, Piața Artizante oferă o diversitate bogată de experiențe culinare, de la bucate americane, arăbești până la delicii românești, fructe, legume, lactate, dulciuri artizanale și multe altele.
Program de sărbători
În perioada sărbătorilor, programul Pieței Artizante este:
- 24.12: 8:00 – 16:00
- 25.12: Închis
- 27.12: 12:00-20:00
- 28.12 – 30.12: Program normal
- 31.12: 8:00 – 16:00
- 01.01 – 02.01: Închis
Piața Artizante nu este doar un loc de cumpărături, ci și destinația unde te poți lăsa învăluit de bucuria Sărbătorilor, alături de familie și prieteni.