Masajul balinez la domiciliu, un trend printre românii prea ocupaţi.

Avantajele, pe larg

Originar din Bali, aşa cum îi sugerează şi numele, masajul balinez promite să ne transforme locuinţa într-un sanctuar, dacă alegem să îl efectuăm acasă. Cei care apelează la această terapie de relaxare a trupului şi spiritului nu trebuie decât să îşi facă timp pentru o programare şi să aştepte ca echipa de terapeuţi calificaţi să ajungă la uşa lor. 

„Masajul înseamnă, prin definiţie, relaxare, iar felul în care îl obţinem ar trebui să fie, de asemenea, relaxant. Oamenii s-au săturat să verifice prognoza înainte să plece de acasă, nu mai vor să piardă timp în trafic şi nici să caute un loc de parcare, ca să ajungă la un centru SPA.  Dacă pot obţine beneficiile unui masaj de calitate la ei acasă, cu siguranţă vor alege această variantă!” , explică Joy Jarlos, terapeut şi creatoarea unui serviciu de masaj la domiciliu. 

Echipa de terapeuţi se ocupă de tot, de la furnizarea mesei de masaj şi până la micile detalii care completează experienţa, precum beţişoare parfumate şi muzică ambientală. Sesiunea de masaj devine astfel o terapie în sine: clientul îşi alege aroma preferată de ulei esenţial, tipul de masaj care i se potriveşte, precum şi durata lui. 

„Românii se îndrăgostesc tot mai mult de masajul la domiciliu şi datorită faptului că se pot bucura de el într-un cadru intim, igienic, familiar şi confortabil, fără să mai aibă grija că trebuie să respecte regulile unui SPA public. Un alt beneficiu este acela că după încheierea sesiunii de masaj, clientul poate să rămână în starea de relaxare şi de confort, fără să fie nevoit să se deplaseze ori să îşi reia activităţile cotidiene imediat după încheierea programării. Totodată, clienţii pot comunica mai uşor terapeutului preferinţele personale, serviciul devenind astfel  perfect adaptat nevoilor lor reale.”, completează Joy Jarlos. 

Printre cei mai fideli clienţi ai masajului balinez realizat acasă se numără angajaţii cu un program încărcat la birou, care nu le permite prea multe deplasări, dar şi mamele cu copii mici, care nu ar avea cu cine să îi lase cât timp ar fi plecate de acasă.

Care sunt beneficiile masajului asiatic asupra corpului şi minţii

O combinaţie între mişcări fluide şi mai accentuate, masajul balinez acţionează pe anumite zone ale corpului, la nivelul anumitor muşchi. Simetrice pe ambele părţi ale corpului, tehnicile pornesc de la picioare spre mijloc şi cap şi pun în mişcare nu doar pielea, ci întregul trup.

JOY JARLOS: Masajul balinez, unul dintre cele mai vechi din lume, acţionează asupra a trei sisteme: nervos, hormonal şi digestiv, pentru obţinerea unui echilibru perfect. Este, de fapt, un cocktail  între masaj, presopunctură, reflexologie şi aromaterapie, cu scopul de a stimula punctele energetice ale corpului. Personalul nostru este antrenat chiar de către mine, astfel că echipa noastră are şi cunoştinţe de anatomie, pentru ca masajele să fie ţintite, şi în raport cu nevoile clientului.” 

Printre beneficiile sesizate se numără diminuarea stresului, îndepărtarea durerilor musculare, stimularea fluxului de sânge, detoxifierea organismului şi o hidratare profundă a pielii, graţie uleiurilor speciale folosite. Efectele sunt imediate şi se îmbunătăţesc dacă masajele sunt repetate periodic. Regula de bază este să apelaţi întotdeauna la terapeuţi acreditaţi. 

Cele mai populare masaje asiatice descoperite de români 

Înainte de a programa o şedinţă de masaj la domiciliu, clientul ar trebui să îşi cunoască nevoile. Astăzi, gama de terapii efectuate în România este destul de variată. Unul dintre cele mai populare masaje asiatice este, fără îndoială, cel realizat cu pietre calde: „Masajul cu pietre fierbinţi este o terapie şi se recomandă pentru relaxarea generală. Cu ajutorul unor roci speciale, care înmagazinează şi păstrează căldura, muşchii se vor detensiona, procedura fiind ideală pentru cei care obişnuiesc să petreacă multe ore în aceeaşi poziţie. Putem aplica pietre în toate zonele de interes, precum coloană vertebrală, piept sau regiune abdominală, în timp ce masăm corpul prin diverse tehnici.”

În rândul doamnelor, cel mai cerut este masajul anti-celulitic, mai ales acum, în pragul verii. Prin tehnici speciale, care ţintesc zonele cu aspect de coajă de portocală, acest masaj îmbunătăţeşte circulaţia, drenajul limfatic şi tonifierea. 

Pe lista TO DO se regăseşte şi masajul Shiatsu, originar din Japonia,  practicat cu ajutorul degetelor, palmelor şi coatelor. Specialiştii îl recomandă în special celor care au probleme de odihnă, celor care se simt stresaţi şi celor care se plâng deseori de dureri de spate. 

Românii care caută pur şi simplu relaxarea optează tot mai des pentru un masaj special: „Masajul de relaxare este ideal pentru clienţii care vor să capete energia necesară pentru a-şi duce la bun final sarcini importante sau care, din contră, vor să se deconecteze după o perioadă încărcată. Acest tip de procedură ajută la eliberarea de endorfine şi de serotonină, cu impact puternic asupra psihicului. Se poate folosi ca terapie complementară şi în caz de depresie sau anxietate.”

Şi efectele masajului thailandez îi cuceresc pe români, spun specialiştii, un tip de terapie extrem de minuţioasă, uşor dureroasă, care distruge blocajele energetice, îmbunătăţeşte postura şi performanţele fizice, prevenind, totodată, bolile degenerative. Masajele Lomi Lomi şi Deep Tissue prind şi ele clasamentul popularităţii. Deşi aveţi de unde alege, ar trebui să consultaţi un medic, în cazul în care suferiţi de afecţiuni cronice care cauzează durere. Doar el vă poate spune dacă un anumit masaj este potrivit pentru voi. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News