Așteptate cu multă nerăbdare și cu inimile pline de iubire de părinții lor, Leah Maria, Iana Ecaterina și Ariana Ilinca, cele trei fetițe nou-născute la Maternitatea MedLife Grivița, au pășit curajoase în lume, sub atenta îndrumare a Dr. Stan Alin Alexandru. Mămica și cei trei bebeluși au avut alături o echipă interdisciplinară care le-a oferit îngrijirea potrivită și au beneficiat de aparatura medicală performantă și infrastructura necesare pentru un act medical de calitate, în cele mai sigure condiții. Vocea fericită a Ionelei Staicu, proaspăta mămică a celor trei fetițe, ne descrie emoționanta călătorie a unei sarcini mult dorite, obținută prin fertilizare in vitro.
Drumul de la primele încercări de a obține o sarcină la procedura de fertilizarea in vitro
Înainte de a recurge la procedura de fertilizare in vitro, Ionela a încercat timp de 8 ani să obțină o sarcină în mod natural. De fiecare dată, însă, acestea se opreau din evoluție în stadiu incipient. Mai mult decât atât, ultima sarcină obținută în mod natural, în 2017, a fost una extrauterină, care a avut ca rezultat pierderea unei trompe și până în 2020 nu a mai reușit să rămână însărcinată. Lipsa unei trompe, faptul că n-a mai rămas însărcinată și totul combinat cu o spermogramă la limită a soțului au indicat faptul că procedura de fertilizare este cea mai bună soluție.
„Atunci când am pierdut una dintre trompe, mulți doctori ne-au spus că șansele să devenim părinți se înjumătățesc. Și am realizat că nu are rost să mai așteptăm. Ne doream copii foarte mult și eu, și soțul meu, și ne-am hotărât să începem procedurile de fertilizare. Am mers la domnul Dr. Stan la recomandarea unei vecine pe care medicul a ajutat-o să rămână însărcinată, printr-un program de FIV implementat pentru cuplurile infertile. Când am ajuns la domnul doctor în cabinet și i-am povestit toată tărășenia prin care am trecut, primul lucru pe care mi l-a zis a fost: «Tu anul acesta o să rămâi însărcinată!». Asta s-a întâmplat anul trecut, în februarie. Pentru mine nu există ceva ce domnul Dr. Stan să nu poată rezolva.”, povestește Ionela.
Într-o procedură de fertilizare se pot obține mai mulți embrioni, însă medicii evită acest lucru din cauza riscurilor generate de o sarcină multiplă. Conform protocoalelor medicale, sub vârsta de 35 de ani, regula este să fie utilizat un singur embrion. Dacă acesta nu se prinde, se pot folosi mai mulți embrioni.
„La Ionela s-au obținut doi embrioni care, cel puțin la prima vedere în laborator, arătau o calitate slabă. Acest lucru însemna că au șanse mai mici de a se prinde. Și atunci am hotărât împreună cu ea să punem doi embrioni. Calculasem că undeva la sub 5% avem șanse de gemeni. Fiind embrioni mai slabi, noi speram să obținem măcar un făt. Adică fiecare avea șansă sub 15% de prindere și sub 5% să fie gemeni”, a explicat medicul ginecolog Stan Alin Alexandru.
O situație… complexă la prima ecografie
După FIV, analizele Ionelei au indicat un nivel ridicat al beta hCG-ului, hormon glicoproteic prezent în condiții normale în sânge și urină numai în cursul sarcinii. Imediat a venit și confirmarea sarcinii din partea medicului curant.
„La prima ecografie mă tot uitam și nu-mi dădeam seama, păreau mai mulți. Embrionii se dezvoltau normal, doar că erau mai mulți. Domnul doctor se tot uita și deodată îmi zice: «Aici e o situație complexă!», își amintește proaspăta mămică.
Dr. Stan: „Surpriza a fost că ambii embrioni s-au prins, iar la 6 săptămâni unul dintre ei s-a divizat și acum aveam tripleți. Unul și încă 2 identici. Fiind tripleți, riscurile sunt de trei ori mai mari. Chiar mult mai mari în momentul în care doi dintre ei sunt identici pentru că împart aceeași placentă și atunci ce i se întâmplă unuia se întâmplă și celuilalt. Sarcina trebuie monitorizată atent.”
O sarcină relativ ușoară
Atât Dr. Stan, cât și Ionela confirmă că sarcina a mers bine până destul de departe în trimestrul II. Cei trei embrioni s-au dezvoltat bine, unul după altul, cu aceeași greutate. În plus, din motive de siguranță, știind că are o sarcină cu risc, la începutul celui de-al doilea trimestru, mămica a luat decizia, cu acordul medicului, de a se vaccina împotriva virsului SARS-CoV-2.
„Până în luna a șaptea nici nu am simțit că sunt însărcinată. Am mers, am alergat, m-am plimbat, m-am dus unde am vrut, am călătorit. Am făcut ce am vrut, cum am vrut. Dar după luna a șaptea s-a schimbat totul, deoarece mi-a cedat ficatul. Era normal ca la final să fie mai greu”.
„Problema în cazul sarcinilor cu tripleți, la fel ca și la gemeni, este că, la un moment dat, burta devine prea mare și astfel apare riscul de a se deschide colul, de a naște prematur”, ne explică Dr. Stan Alin Alexandru. Dacă termenul la o sarcină normală este de 40 de săptămâni, la gemeni este de 36 – 37 de săptămâni, iar în cazul tripleților medicii încearcă să îi ducă cât mai aproape de 34 de săptămâni. Statistic vorbind, majoritatea tripleților se nasc la 32 – 33 de săptămâni pentru că, după această perioadă, bolile asociate sarcinii – preeclampsia, hipertensiunea, diabetul, afectarea ficatului încep să devină realitate.
„În cazul Ionelei, problemele au început să apară la 27 de săptămâni, când i s-a deschis colul. Am internat-o și am făcut serclaj. Practic, am închis colul cu un fir, ca să ținem sarcina, căci altfel năștea cam atunci, la 28 de săptămâni. A mers bine până la 32 de săptămâni, ceea ce a fost foarte mult, căci atunci se dezvoltă plămânii. I-am ajutat și noi, au primit doze de dexametazonă încă de la 27 de săptămâni, când s-a pus problema că s-ar putea să nască, atunci când s-a deschis colul, dar fiziologic abia pe la 32 de săptămâni se maturează plămânii. După 31- 32 de săptămâni au început să apară problemele conexe. Au crescut transaminazele hepatice, a apărut afectarea ficatului și riscul de hipertensiune, cauzate probabil de presiunea celor două placente” – Dr. Stan.
Momentul în care tripleții s-au hotărât să vină pe lume
În cazul sarcinilor cu tripleți, medicii știu clar că va fi vorba de o naștere prematură. Important este să se depășească pragul de 30 de săptămâni, astfel scade considerabil riscul ca bebelușii să nu supraviețuiască. Dar pentru feți orice săptămână sau chiar zi în plus face o diferență enormă.
Ionela își amintește cu emoție momentul în care a știut că fetițele sale urmează să vină pe lume: „Cu o noapte înainte am eliminat dopul gelatinos și apoi s-a rupt apa. Trebuia să mai așteptăm măcar o săptămână. Domnul doctor trăgea de noi, eu abia mai rezistam cu mâncărimile și cu umflăturile”.
„Am văzut-o într-o sâmbătă. Era bine. Am zis că mai stăm până săptămâna viitoare și poate programăm operația de cezariană vineri. Duminică dimineață mi-a spus că s-au rupt membranele. Întreaga echipă știa de caz și s-a mobilizat imediat. Au asistat doi neonatologi, plus șeful de secție. La 32 de săptămâni și cinci zile, Ionela a născut prin cezariană trei fetițe de 1,380 g – cea mai mică, respectiv 1,600 g și 1,700 g.”, povestește medicul ginecolog.
Cele trei fetițe au venit pe lume în urma unei operații de cezariană, medicii neluând în calcul un alt tip de naștere, întrucât exista riscul de afectare neurologică a fetițelor, un stres suplimentar nedorit. În plus, una dintre ele era într-o poziție transversală, ceea ce nu permitea o naștere naturală.
Cezariana a decurs normal, iar mama și-a revenit foarte bine după operație, fiind externată la 4 zile după naștere. Fetițele nu au fost intubate, a fost nevoie doar de urmărirea oxigenului. Au început repede să fie alimentate și sunt pe drumul cel bun, urmând să fie externate în curând.
Experiența nașterii în maternitatea MedLife Grivița
Ionela Staicu povestește că, dacă s-ar putea, ar fi dispusă să mai treacă încă o dată prin această experiență și ar face aceleași alegeri. De la medic, la decizia de a păstra toți cei trei fetuși și alegerea maternității în care a născut.
„Am ales să nasc aici în primul rând pentru domnul Dr. Stan, apoi pentru calitatea serviciilor. M-am simțit în siguranță. Sunt mulțumită de toată experiența nașterii din maternitate și, drept dovadă, am plecat acasă după patru zile și am lăsat copiii acolo. Deși sufăr și plâng după bebelușii mei, ei au nevoie de supraveghere medicală deoarece trebuie să mai ia în greutate. Acum le trimit laptele congelat în punguțe sterile. În plus, cele două doamne doctor neonatolog care se ocupă de fetițe mi-au explicat multe lucruri utile. Am primit și unele informații pe care pot să le mai citesc acum, cât sunt singurică acasă”.
De altfel, medicul Stan Alin Alexandru confirmă că nașterea cu tripleți este un caz special, însă maternitatea are toate dotările pentru a asigura condiții optime pentru prematuri. În plus, implicarea unui echipe multidiscplinare este esențială în gestionarea unui astfel de caz.
Acum, proaspăta mămică se gândește cu emoție și nerăbdare la momentul în care micuțele vor fi externate din maternitate: „Abia așteptăm să vină acasă. O să fie o zăpăceală, o nebunie, sunt conștientă că nu o să dormim și o să ne stresăm. Dar asta ne-am dorit. Ne-am dorit stresul ăsta. Dacă ne ajută Dumnezeu și avem cu ce, mai facem încă trei-patru. Eu îmi doresc să țină foarte mult perioada asta cu copii mici, mici de tot. Să ne bucurăm cât mai mult, deoarece trece foarte repede. Le doresc să fie sănătoase, în primul rând, și fericite. Nimic altceva”.
La nașterea tripleților au luat parte:
- Dr. Alin Alexandru Stan, medic primar obstetrică-ginecologie
- Dr. Ioana Hașegan, embriolog
- Dr. Irina Cuzino, medic primar neonatologie
- Dr. Brandușa Petcariu, medic specialist neonatologie
- Dr. Ovidiu Lazăr, medic primar ATI
Acest articol face parte din demersul RoMâine, inițiat și susținut MedLife, furnizorul național de sănătate al României.
RoMâine este un efort comun de însănătoșire națională, care se construiește cu grijă, respect, încredere, speranță și empatie. Valori care se regăsesc și în spitalele MedLife. Aici se aude grija, speranța prinde glas și se naște un mâine mai bun ca azi.
MedLife deține cea mai complexă rețea de spitale private din România, cu 14 unități spitalicești în București și în țară și mii de medici, asistente și infirmiere care împreună fac România bine zi de zi.
Intră pe www.medlife.ro/spitalele-medlife și află mai multe detalii.
#GrijaRoMaine #SpitaleleMedLife #ImpreunaFacemRomaniaBine