Mama, profesoară de chimie, cel mai mare sprijin în drumul spre medicină
La sfârșitul clasei a opta, s-a înscris la liceul cu profil de științe ale naturii la care mama ei era profesoară de chimie. Au luat împreună decizia, atât pentru că acolo urma să aibă parte de o pregătire temeinică în chimie și biologie, cele două materii esențiale pentru admiterea la medicină, dar și pentru că mama ei își dorea să „alunge toate tentațiile specifice adolescenței”, glumește dr. Popa.
Iar strategia a funcționat: a intrat la medicină și a devenit cu atât mai pasionată de domeniu. Își aduce aminte și acum cantitatea mare de materie și nopțile de studiu dinaintea examenelor, de colegii cu care a învățat și cu care a format legături strânse, care continuă și azi. Dar și momentele prin care doar un student la medicină poate trece, cum ar fi ziua balului bobocilor, în care rochia pe care mama i-a pregătit-o a rămas în cui, iar ea a ratat balul pentru că a petrecut ore întregi în sala de disecție împreună cu un grup de colegi, ca să învețe și să înțeleagă cât mai multe despre corpul uman.
Cardiologia, o specialitate pe cât de sensibilă, pe atât de solicitantă
Când a venit vremea rezidențiatului, a luat la fel de hotărât decizia că se va specializa în cardiologie. A avut noroc de asistente cu multă experiență care i-au oferit toate cunoștințele lor, dar și de pacienți care au încurajat-o. Cu toate astea, n-a fost o decizie ușoară, căci pe cât de fascinantă și sensibilă e cardiologia, pe atât de mult cere timp, energie și resurse. E o specializare cu afecțiuni preponderent cronice, pe care le ții permanent sub supraveghere, care cere investigații detaliate și ore petrecute alături de pacient pentru a-l face să înțeleagă ce se întâmplă. Dar era conștientă de toate acestea, printre multe altele, când a luat decizia și acum, la 12 ani distanță, spune răspicat că este cea mai bună alegere pe care putea s-o facă și nu ar schimba nimic.
„Când fetița era mică, au existat și perioade mai dificile. Când răcea și avea febră, nu se simțea bine, de exemplu, și rămânea în grija soțului meu pentru că eu făceam gărzi, atunci cred că dezvoltasem o antipatie față de meserie”, povestește dr. Corina Popa despre relația dintre meseria de medic și viața personală. „Dar acum, de când e mai mare și vorbesc cu ea deschis despre ce fac, de când am și un program mai structurat, înțelege. Și sunt tot timpul alături de ea în momentele importante, ofer timp familiei mele și sunt prezentă.”
Reușește să mențină un echilibru între viața personală și cerințele meseriei, deși pacienții sună chiar și când e acasă, deși cunoscuții îi cer sfaturi medicale inclusiv în zilele libere, iar pierderea oricărui pacient o simte la fel de profund și, câteodată, la fel de intens ca pe cea a unui cunoscut.
Acest tip de echilibru a fost unul dintre motivele pentru care a lucrează în sistemul privat, în cadrul Hyperclinicii MedLife Berceni. Programul care îi oferă două dintre cele mai importante lucruri: timp pentru a-și examina și trata pacienții cu răbdare și atenția cuvenită și timp pentru familie.
Compasiunea și continua învățare, cele două calități esențiale ale unui medic bun
Asta pentru că în rețeaua MedLife are tehnologia care îi permite să-și desfășoare meseria la standardele pe care anul 2023 le cere și un sistem digitalizat și foarte bine organizat. Iar asta se traduce printr-un timp mai scurt de diagnosticare, prin lipsa cozilor interminabile în fața cabinetului, căci fiecare pacient are timpul său alocat, printr-o atenție mai mare la detalii și mai mult timp pentru empatie și înțelegere. Acestea fiind și două dintre trăsăturile pe care le consideră importante în descrierea unui medic bun.
Un medic bun e unul foarte pregătit în domeniul său, permanent la curent cu noutățile din domeniu, dar care e și empatic cu pacientul, îl ascultă și îi explică oricât e nevoie ce se întâmplă și ce urmează, spune dr. Popa.
La fel de important este ca medicul să știe cum să le dozeze pe cele două, mai punctează dânsa. Căci poate exista riscul ca tonul prietenesc să nu-i transmită pacientului seriozitatea afecțiunii, iar acesta din urmă să nu urmeze tratamentul, de exemplu, așa cum are nevoie.
Dr. Popa crede că i-a reușit, de-a lungul timpului, acest dozaj. Are pacienți pe care îi ține sub observație de ani și ani, cărora le știe aproape toate detaliile istoricului medical și pentru care a colaborat și cu medici din celelalte specializări. Cum ar fi cazul unui pacient pe care a reușit, împreună cu colegele ei, să-l resusciteze și să-l salveze după un infarct miocardic. A continuat să îi fie pacient pentru alți șase ani de zile. „Timp de șase ani, în fiecare ianuarie, căci atunci a suferit infarctul, am serbat încă un an de când pacientul meu era bine ”, își aduce ea aminte.
Dincolo de atenția și dedicația cu care tratează afecțiunile cardiologice ale pacienților săi, e permanent atentă și la celelalte afecțiuni ale lor, e conștientă că e parte dintr-o echipă de medici cu care e nevoie să colaboreze pentru tratament.
Are 12 ani de când își „păstorește” pacienții, așa cum spune cu căldură și atenție, de când serbează fiecare an de când i-a salvat pe unii dintre ei de la moarte, dar și de când învață constant să gestioneze finalul inevitabil al vieții. Și nu s-ar vedea niciodată făcând altceva.
***
Articolul face parte din campania “Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.
Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.
„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.