În 2018, 30,7% dintre adulții români cu vârsta de minimum 15 ani (40,4% bărbați și 21,7% femei) au consumat zilnic sau aproape zilnic tutun sub orice formă. Dintre aceștia, 71,5% fumează în primele 30 minute de la trezire, conform Studiului Global privind Tutunul la Adulți (GATS) 2018. În 2021, procentul fumătorilor crescuse la 31,2%, ceea ce înseamnă aproape 6 milioane de oameni.

Care sunt factorii de risc și simptomele asociate cancerului pulmonar

Fumatul și poluarea sunt principalii factori de risc care conduc spre cancerul pulmonar. Statistica arată că, în cazul fumătorilor, probabilitatea de a face cancer pulmonar este de 25 ori mai mare decât în cazul nefumătorilor. Fumatul, mai exact substanțele toxice din țigări, duc la degradarea, în timp, a țesutului pulmonar și cresc posibilitatea ca celulele din acest țesut să se dezvolte anormal.

Care sunt simptomele la care să fim atenți? Nu doare și nu prezintă manifestări în stare incipientă, ele apar când boala începe să avanseze.

De exemplu, la MedLife am avut foarte multe cazuri de cancere pulmonare depistate întâmplător. Pacienții veniseră să opereze o cu totul altă patologie, cum ar fi o hernie, ori doreau să-și facă micșorare de stomac, pentru acestea se cere, printre alte investigații, și radiografia pulmonară. Și astfel, îl depistau întâmplător.

Dr. Gabriela Marin, medic primar radiologie-imagistică medicală:
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Dr. Gabriela Marin, medic primar radiologie-imagistică medicală
Dr. Gabriela Marin, medic primar radiologie-imagistică medicală

Este, deci, cu atât mai important să fim atenți la schimbările din corp și să mergem la medic cât mai rapid.

Printre manifestările care pot ascunde un cancer pulmonar  se numără: tusea accentuată, tuse cu sânge, respirație grea, răgușeală, infecții respiratorii repetate. Aproximativ 30-40% dintre pacienți prezintă și simptome ale metastazelor.

Dr. Gabriela Marin adaugă

Ce investigații de imagistică sunt folosite în diagnosticarea acestui tip de cancer

Depistarea cancerului pulmonar se poate face în urma unei radiografii pulmonare (RX) și a unei tomografii computerizate (CT). Radiografia este o metodă imagistică ce utilizează o cantitate mică de radiații X care trece prin torace și dă o imagine 2D a zonei.

Când vezi o opacitate pe radiografie sau nu vezi ceva foarte clar, dar pacientul are o simptomatologie, treci la următoarea investigație, CT, cu ajutorul căreia ajungi la un diagnostic clar, pe care poți interveni. Radiografia pulmonară nu poate oferi diagnostic de certitudine. Singurul test de screening recomandat pentru cancerul pulmonar este tomografia computerizată cu doza mică. Această investigație este indicată pentru persoane care fumează  un pachet sau mai multe pachete de țigări pe zi, de mai mulți ani, cu vârste cuprinse între 50 și 80 de ani.

medicul explică:
Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Spre deosebire de radiografie, CT-ul oferă o imagine 3D a regiunii examinate și oferă informații mult mai detaliate și mai precise. Printre aceste detalii, esențial, se află și micronodulii, pe care radiografia nu îi captează la fel de bine.

Nodulul pulmonar este o masă de țesut anormal, de dimensiuni mici. Dacă dimensiunea este mai mică de 3 milimetri, se numește micronodul, iar dacă este mai mare de 30 milimetri se numește masă sau formațiune tumorală.

Ulterior, diagnosticul este confirmat cu ajutorul unei biopsii efectuate printr-o bronhoscopie sau biopsie ghidată CT. În momentul în care cancerul pulmonar poate fi depistat printr-o radiografie, tumora este destul de mare. Tumorile mici, care pot fi ușor tratabile, nu pot fi identificate cu ajutorul unei radiografii.

Ce rol are inteligența artificială în diagnosticarea cancerului pulmonar și cum scurtează timpul petrecut la medic

În 95% dintre cazuri, micronodulii sunt benigni, deci necanceroşi, dar se poate întâmpla ca prezenţa unui nodul să indice cancer pulmonar. Avantajul în clinicile și spitalele MedLife este că în ajutorul medicului, pe lângă tehnologia clasică cu raze X, vine și inteligența artificială.

Rayscape este o platformă medicală bazată pe inteligență artificială, ce ajută medicul radiolog în analiza și interpretarea  imaginilor din radiografie și CT torace. Folosind aplicația, medicii pot fi mai rapizi în analizarea imaginilor, și în același timp aceasta are și alte avantaje: contribuie la creșterea preciziei rezultatului, reduce timpului de analiză, prioritizează investigațiile Rayscape folosind algoritmul de inteligență artificială, identifică cele mai comune clase de patologii vizibile pe radiografie.

Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe
Recomandări
Cine a ucis-o pe Geanina? Singurul suspect din anchetă, un profesor de istorie, a fost achitat definitiv, din lipsă de probe

Mă ajută să fiu mai rapidă și mai precisă, scurtează timpul de investigație și prioritizează investigațiile. De exemplu, vizualizează foarte bine micronodulii. Ajută să îi văd mai rapid, îi numără, le măsoară dimensiunile, face și o interpretare pe care eu o citesc, ceea ce îmi scurtează timpul de analiză.

Dr. Marin lucrează cu Rayscape din prima zi în care a fost implementat în unitățile MedLife

Programul generează informații precise, cum ar fi calcularea indicelui cardio-toracic sau scorul COVID-19, în timp ce permite o analiză mai rapidă și mai eficientă a nodulilor pulmonari. Rayscape este capabil să identifice automat micronodulii pulmonari, localizarea lor pe slice-rile CT, și, de asemenea, oferă masurători precise ale diametrului și volumului acestora. Pentru a ajuta în evaluarea mai precisă a pacienților oncologici, programul compară automat nodulii pulmonari de la o investigație la alta, atribuind un scor de malignitate aferent fiecărui nodul.

Tehnologia modernă, așadar, completează perfect expertiza medicilor buni, fiind integrată cu ușurință în fluxul lor de muncă. „Pe mine mă ajută foarte mult. E important să fim în pas cu tehnologia modernă”, concluzionează Dr. Marin, care insistă pe importanța depistării din timp a micronodulilor pulmonari pentru diagnosticarea timpurie a cancerului pulmonar, dar și pentru prevenirea acestuia în cazul în care nu sunt încă maligni.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

emy69emy   •   25.07.2023, 09:50

Avans științific!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Cuvântul cu care pui pe oricine în dificultate la fazan. Începe cu „pt” și foarte puțini îl folosesc
FANATIK.RO
Cuvântul cu care pui pe oricine în dificultate la fazan. Începe cu „pt” și foarte puțini îl folosesc
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 5 județe, până luni dimineață. Zonele în care stratul de zăpadă va ajunge de 20 de centimetri - HARTĂ
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI