Dragi români,

Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie și respect – pentru țara noastră și pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în fața unei decizii care va modela viitorul orașelor și județelor noastre pentru următorii patru ani. 

Această decizie va avea un impact asupra drumurilor pe care ne conducem copiii la școală, asupra calității educației pe care o vor primi și asupra stării spitalelor de care depindem în momente de cumpănă. Este o decizie cu greutate, pentru comunitățile noastre, pentru copiii noștri și pentru viitorul nostru.

Am avut bucuria de a călători mult prin țară în ultima vreme. Am vizitat zeci de localități și am întâlnit mii de oameni, discutând cu alegători simpatizanți ai tuturor partidelor. Am împărtășit bucuriile și tristețile voastre, râsetele și lacrimile. Dar, cel mai important, am văzut ceea ce ne unește pe toți: dorința comună de a construi o viață mai bună pentru România și pentru familiile noastre.

Astăzi mă adresez tuturor alegătorilor, indiferent de opțiunile politice. Am văzut comunități înflorind datorită muncii aleșilor locali. Am văzut, însă, și locuri unde oamenii încă se luptă pentru un trai decent, unde mai este mult de lucru. După 9 iunie, îmi doresc ca toți cei care vor câștiga încrederea cetățenilor să se angajeze să dezvolte comunitățile pe care le conduc.

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei
Recomandări
PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Votul vostru este puterea voastră și el va influența viitorul României. Cariera mea militară m-a învățat că siguranța și binele nostru depind de acțiunile noastre. Dacă nu votați, alții vor decide soarta orașelor și comunităților în care trăim. 

Cui ar trebui să-i acordați votul? Nu mă voi angaja într-o politică de învinuire, nu voi vorbi despre adversarii noștri. Acest mod de a acționa a făcut rău României de prea multe ori în trecut. 

În schimb, stau în fața dumneavoastră în calitate de președinte al PNL pentru a vă împărtăși motivele pentru care cred că echipa liberală merită încrederea românilor. În ultimele zile, m-am întâlnit cu sute de candidați ai Partidului Național Liberal. Am vorbit despre realizărilor lor, le-am cunoscut familiile și am văzut angajamentul lor de neclintit. Sunt mândru să îi numesc colegii mei, uniți în eforturile lor de a aduce o schimbare în bine în fiecare comunitate.

Suntem martorii unui moment de referință în istoria postdecembristă a României. Un moment la care noi, liberalii, am contribuit în mod semnificativ. Niciodată până acum nu am avut atât de multe proiecte realizate sau în curs de derulare, majoritatea finanțate din fonduri europene. Județele și municipiile conduse de liberali arată considerabil mai bine față de acum patru ani. Noi, liberalii, conducem astăzi cele mai dezvoltate și prospere județe. Iar acest lucru nu este întâmplător, ci este datorită faptului că avem, de departe, cei mai buni primari și președinți de Consilii Județene.

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală
Recomandări
Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Toate aceste realizări sunt deosebit de importante, dar mai este ceva și mai valoros de atât. Noi, liberalii, nu vorbim doar despre șantiere, betoane, oțel și asfalt. Noi, liberalii, avem în primul rând valori, valori în care credem și care provin din istoria noastră de 149 de ani. Unitatea, respectul față de democrație și statul de drept, păstrarea tradițiilor și sprijinirea familiilor.

Am încredere în candidații PNL că își vor respecta promisiunile, își vor servi comunitățile cu onestitate și integritate și se vor lupta pentru interesul României la Bruxelles.

Politicienii trebuie să își amintească datoria lor – de a lucra cu și pentru oameni, de a-și servi țara și interesul național. Fac apel la toți politicienii din întregul spectru politic să își onoreze jurământul, să se concentreze pe fapte, proiecte și realizări pentru comunitățile și viitorul României.

Dragi români, fiecare vot contează. La alegerile locale și europarlamentare. Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. 

Duminică, votați cu inima și fie ca alegerea voastră să fie răsplătită cu o muncă onestă și onorabilă din partea celor aleși. Haideți să construim împreună o Românie mai puternică într-o Europă mai puternică!

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO
Recomandări
Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

Nicolae Ciucă

Articolul este preluat din surse externe și nu aparține redacției libertatea.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
FANATIK.RO
De sâmbătă, 9 noiembrie 2024, de la ora 9, trei zodii intră sub protecția îngerilor. Toate relele se vor ține la distanță, n-au de ce să-și facă griji
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI