ComenteazăIată, în acest articol, cele trei coordonate ale realității – credința, istoria și sufletul românului, surprinse de Nicolae Grigorescu în tușe groase și fine, așa cum o vedea și cum izvora din penel, fără distorsionări.
Nicolae Grigorescu aka Nicu Zugravul și arta icoanei
Tânărul Nicolae Grigorescu, provenit dintr-o familie cu mulți copii, rămas orfan de tată, începe să muncească încă de la vârsta de 10 ani, când intră ca ucenic în atelierul din București al lui Anton Chladek, miniaturist talentat. Deși acesta era un om capricios, care îl punea să muncească la curățenie, să-i legene pruncul și să îi amestece culorile, avea momente în care îl lua lângă el să îi arate cum se pictează sfinții.
Lecțiile îi vor folosi, întrucât la 12 ani începe să picteze iconițe, pe care le vindea, iar banii primiți îi dădea mamei, pentru întreținerea familiei. La doar 14 ani, zugrăvește icoanele de la Biserica „Sfinții Împărați Constantin şi Elena” din Băicoi, Prahova. Biserica Mânăstirii Zamfira este pictată integral de el.
A mai lucrat icoanele și prăznicarele de la Mânăstirea Căldărușani, icoana Sfântului Spiridon de la Biserica Alexa din Capitală, a zugrăvit persoanele sfinte la Puchenii Mari, Budești, Baloteasca. Era cunoscut drept „Nicu Zugravul” și își semna timid, într-un colț, mic de tot, creațiile, cu numele „Nicu”.
Ne-a lăsat icoane și pictură murală minuțios realizate la Mânăstirea Agapia, creații considerate opere de căpătâi ale stilului neoclasic în arta românească. Fecioara cu Iisus în brațe sau Hristos Judecător sunt reprezentări pe care le-a văzut orice credincios în icoane reproduse, fără să știe însă cui îi sunt atribuite. Coloritul viu și armonios, perfecțiunea chipurilor și expresivitatea scenelor în mișcare sunt câteva dintre trăsăturile icoanelor și scenelor biblice pictate de Grigorescu.
Sute de care cu boi și frumusețea de dincolo de traiul modest al țăranilor
Nicolae Grigorescu are propria viziune despre sufletul românului, dincolo de orice influență dată de greutățile existenței țăranilor. Personajele sale, deși încadrate într-un peisaj rural și îmbrăcate în port tradițional, par atemporale, de o frumusețe asemănătoare reprezentărilor zeităților antice. Indiferent de muncile efectuate, țăranii au o grație naturală, o inocență care izvorăște din ochii lor vii, o mândrie vizibilă în postură, în privire, în straie.
Este, desigur, o perspectivă idilică, legată de esențe, de armonie, de identitate a poporului, în viziunea celui care avea să fie numit de Octavian Goga, „marele interpret al romantismului național”.
Picturile lui Grigorescu au fost vândute de-a lungul timpului cu sume uriașe, recordul pe piața de artă românească deținându-l tabloul „Țărăncuță cu basma albă”, adjudecat, în 2018, contra sumei de 340.000 de euro.
Nicolae Grigorescu, pictor pe front
O altă latură a personalității artistice a lui Nicolae Grigorescu o reprezintă lucrul ca pictor de front. La chemarea lui Carol Davilla, șeful serviciului medical al armatei române în timpul Războiului de Independență, pictorul vine de la Paris, unde întâmpina dificultăți financiare, și acceptă să meargă pe front, alături de corespondenți de război.
Aici primește o trăsură, cu care circula, alături de toate materialele sale. Din experiența sa nemijlocită cu frontul, se nasc tablouri precum „Tabăra de război în fața Calafatului”, „Cap de pod între Turnu Măgurele și Nicopole”, „Trecerea Dunării la Corabia”, „Debarcaderul de la Nicopole”, „Casă din Nicopole” și „Cartierul general de la Verbița”.
Ulterior, pictează „Atacul de la Smârdan”, cel mai apreciat dintre tablourile sale de război, o pânză cu dimensiunile 295 cm×388 cm, finalizată în șapte ani, în 1885, și aflată azi în Muzeul Național de Istorie al României, alături de alte peste 50 de lucrări ale pictorului.
Prin creația sa, Nicolae Grigorescu rămâne una dintre figurile centrale ale artei românești, recunoscut drept pictorul național datorită modului său unic de a capta esența sufletului românesc. Cu o tehnică distinctă și o sensibilitate aparte pentru culori și compoziție, el a lăsat o moștenire artistică care continuă să inspire artiștii generațiilor viitoare și să emoționeze publicul larg, iubitor de frumos.