Oricine a rămas cu o datorie la stat știe cât de repede îi sunt blocate conturile, indiferent cât de mică ar fi suma, dar cât de greu se mișcă același stat atunci când trebuie să ridice o poprire. Dacă ai de dat bani la stat, orice zi de întârziere înseamnă bani de dat în plus – penalități. Dar, când statul are datorii la tine, nicio zi de întârziere nu presupune și sume în plus de la stat.

Și mai constatăm cu toții o nedreptate. ANAF pare să se miște cu două viteze: rapid, când este vorba despre un simplu cetățean, cu datorii mici, și lent spre deloc, dacă datornicul este un personaj cu notorietate și cu datorie mare. Avem, spre exemplu, cazul lui Robert Negoiță, care datorează ANAF, potrivit chiar declarației sale de avere, peste 268 de milioane de lei, adică aproximativ 54 de milioane de euro, adică aproape suma din care s-a construit un spital de la zero, din donații. 

ANAF se mișcă și mai lent atunci când trebuie să recupereze prejudicii din diverse dosare. Avem un exemplu de notorietate. Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 în dosarul ICA la 10 ani de închisoare, pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro adus statului. După șase ani, în 2021, ANAF recuperase doar 8,7 milioane de euro. Nu există nicio scuză că prejudiciilei nu sunt recuperate de autorităţile din România, după ani de la zile de la o sentință definitivă.

Măriuţa Nistor, jurnalista care a investigat sub acoperire mecanismul de tulburare a democrației cu bani de la Moscova: „M-am infiltrat printre robiȘORi” | Interviu
Recomandări
Măriuţa Nistor, jurnalista care a investigat sub acoperire mecanismul de tulburare a democrației cu bani de la Moscova: „M-am infiltrat printre robiȘORi” | Interviu

Șeful ANAF ar trebui să aibă o misiune clară: simplificare și digitalizare. Trei măsuri simple care pot fi implementate: 

1. Toate formularele ANAF ar trebui digitalizate, astfel încât contribuabilii să nu mai fie plimbați cu hârtii între ghișee pentru a putea să își rezolve problemele. În plus, toate sesizările contribuabililor ar trebui să aibă un răspuns rapid al sistemului fiscal, ceea ce în prezent nu se întâmplă.

2. Șeful ANAF ar trebui să se asigure că plata cu cardul este posibilă la toate sediile ANAF. Au trecut doi ani de la adoptarea unei legi USR care obligă instituțiile statului să accepte plata cu cardul. 

3. O prioritate pentru șeful ANAF ar trebui să fie eficientizarea Direcției Generale Antifraudă. E nevoie de un plan centralizat de controale organizate pe zonele de risc, nu la mica ciupeală în teritoriu, și de un sistem de monitorizare a rezultatelor direcțiilor antifraudă și inspecțiilor fiscale pe baza căruia să își poată eficientiza activitatea. În prezent, ANAF nu are statistici detaliate pe rezultatele controalelor desfășurate. 

Eficientizarea Direcției Antifraudă trebuie să conducă și la recuperarea prejudiciilor calculate. În prezent, ANAF se laudă doar cu impunerea, dar nu recuperează banii și nu valorifică în mod eficient bunurile executate. De exemplu, în prezent nu există o platformă unde să găsești aceste bunuri și să le poți cumpăra, se afișează pe site-ul fiecărei instituții care organizează licitații.

Florina Presadă, fostă directoare ACCEPT: „Dacă vedem tineri care se duc spre extremism, este pentru că au fost lăsați de izbeliște de către celelalte partide”
Recomandări
Florina Presadă, fostă directoare ACCEPT: „Dacă vedem tineri care se duc spre extremism, este pentru că au fost lăsați de izbeliște de către celelalte partide”

O Românie modernă înseamnă o relație corectă stat-cetățean

USR a venit, constant, în Parlamentul României cu inițiative care să pună pe picior de egalitate statul și cetățeanul. 

Inițiativă USR: fără sancțiuni abuzive de la ANAF 

USR a depus un proiect pentru eliminarea „sancţiunilor abuzive” din partea ANAF pentru contribuabilii care nu au depus în termen declaraţiile fiscale din cauza problemelor tehnice ale platformei online făcute de Ministerul Finanţelor.

În fiecare an, serverele ANAF, pe care trebuie depuse declaraţiile electronice, sunt blocate, în special în perioadele de dinaintea termenelor de depunere. Din cauza acestor blocaje, oamenii nu pot depune la timp declarațiile și sunt sancționați cu amenzi care variază între 1.000 de lei şi câteva zeci de mii de lei. Cetățenii nu ar trebui să plătească pentru blocajele ANAF.

Iniţiativa USR elimină aceste sancţiuni, cu condiţia ca cetăţenii să îşi înregistreze declaraţiile în maximum 30 de zile calendaristice după termenul legal de depunere.

Inițiativă USR: ANAF să plătească penalități de întârziere pentru sumele datorate cetățenilor

USR a depus un proiect prin care ANAF ar fi trebuit să plătească cu dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele datorate cetățenilor, așa cum și contribuabilii plătesc statului, dacă nu își achită la timp taxele și impozitele. Totodată, inspectorii fiscali ar urma să răspundă în solidar, alături de organul fiscal, față de contribuabili.

Secretele murdare ale marilor companii IT din România. Dezvăluirile unui insider: „Când apare «cioclul» în sediu, știm că cineva va fi determinat să demisioneze”
Recomandări
Secretele murdare ale marilor companii IT din România. Dezvăluirile unui insider: „Când apare «cioclul» în sediu, știm că cineva va fi determinat să demisioneze”

În perioada 2016-2020, ANAF a pierdut aproape 40% din procesele intentate de contribuabili. Acesta este un nivel inacceptabil și este nevoie de responsabilizarea inspectorilor fiscali. 

Inițiativa USR prevede ca autoritățile fiscale să fie obligate și la plata penalităților de întârziere (0,01%), nu numai la dobânzi (0,02% pe zi). Acesta ar fi un tratament egal în condițiile în care, dacă întârzie o plată, cetățenii au de achitat dobânzi (0,02% pe zi) și penalități de întârziere (0,01% pe zi) sau penalități de nedeclarare (0,08% pe zi).

Inițiativă USR: Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru mediere

Există multe situații în care contribuabilii sunt executați abuziv de către ANAF, fără să existe explicații în somație. În astfel de cazuri, oamenii au dreptul să solicite, conform legii, în 15 zile, o procedură de mediere în care să aducă clarificări pentru datorii. Pe parcursul acestei proceduri, executarea silită se suspendă. Adesea, ANAF ignoră pur și simplu solicitările de mediere și cetățenii se trezesc cu conturile blocate fără să aibă posibilitatea să explice situația.

ANAF trebuie să răspundă la notificarea de mediere în maximum 10 zile și să organizeze întâlnirea de mediere cu contribuabilul și să găsească soluții. Ulterior, contribuabilul are 15 zile să plătească sumele datorate, iar dacă nu o face, ANAF continuă măsurile de executare silită. Proiectul USR stabilește că nerespectarea de către funcționarii ANAF a obligației de a organiza întâlnirea cu contribuabilul va fi pedepsită cu amendă de la 2.000 la 10.000 de lei. Aceste amenzi ar responsabiliza organele fiscale și ar pune stop executărilor silite și blocării conturilor abuziv de către ANAF.

Guvernul PSD-PNL a tot mărit taxele, dar contribuabilii au primit sevicii mai bune?

Răspunsul îl poate da fiecare dintre dumneavoastră, judecând în baza propriilor experiențe.Toți cei care zilele acestea au completat Declarația Unică de venit au văzut, negru pe alb, ce taxe mari au de plătit. 

Statisticile arată clar că fiecare român are o calitate a vieții tot mai scăzută. Ore mai multe de muncă pentru aceiași bani. Pe lângă accizele majorate și impozitele și taxele crescute de pe o zi pe alta, Guvernul PSD-PNL a mai pus în practică, în ultimii doi ani și jumătate, o taxă ascunsă, de scos bani, zi de zi, din buzunarele și conturile românilor. Taxa se numește inflație și, prin intermediul ei, practic fără vreun anunț public și fără să fie schimbat ceva în Codul fiscal, Guvernul s-a asigurat că toții cetățenii – copii, angajați, pensionari, șomeri – plătesc o taxă ce nu poate fi evitată.

Soluțiile corecte propuse USR

În loc să alimenteze creșterea prețurilor pentru a strânge mai mulți bani la buget și în loc să crească taxele și impozitele, împovărându-i și mai tare pe salariați și antreprenori, Guvernul poate tăia cheltuielile inutile.

USR spune „stop risipei din bani publici” de mult timp, fie că este vorba de pensii speciale și privilegii nemeritate sau de mii de posturi la stat create pentru clientela de partid, fie de instituții inutile sau cheltuieli aberante, cum sunt cele 7-9 milioane de euro pentru palatul „împăratului” Iohannis.

Și, pentru că USR nu este PSD-PNL și punem mai mult preț pe fapte decât pe vorbe, am prezentat și soluțiile concrete pentru reformarea României: un stat mai mic, cheltuieli mai mici, taxe mai mici și un deficit bugetar controlat. De exemplu, prin bugetul alternativ pentru 2024, prezentat în decembrie 2023, USR a propus șapte măsuri liberale pentru reducerea cheltuielilor:

– înghețarea salariilor brute la stat și creșterea salariilor nete pentru toți românii prin reducerea taxării muncii

– desființarea privilegiilor, inclusiv a pensiilor speciale

– desființarea sinecurilor, inclusiv a ministerelor Familiei, Economiei și Digitalizării, a agențiilor inutile și a academiilor fictive

– desființarea schemelor de afaceri pe banii statului

– oprirea programelor pentru firmele de partid, de tip PNDL/Anghel Saligny

– limitarea creșterii cheltuielilor cu bunuri și servicii la toate ministerele (cu rata inflației)

– reducerea subvenției pentru partide la cât era înainte de regimul Dragnea.

Dacă ar fi aplicate măsurile propuse de USR, deficitul pe 2024 ar fi de 4,4% din PIB. PSD și PNL au refuzat însă.

Tocmai de aceea, trebuie să ieșim la vot în număr cât mai mare și să nu-i lăsăm să ne fure viitorul!

Cod unic de identificare:  41240005

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Ce să pui în apa cu care te speli pe cap ca să scapi definitiv de mătreață. E din ingrediente naturale, dar producătorii au făcut sticla mai mare ca să-și poată cere banii. Costă doar 2 lei și e disponibil în toate magazinele
FANATIK.RO
Ce să pui în apa cu care te speli pe cap ca să scapi definitiv de mătreață. E din ingrediente naturale, dar producătorii au făcut sticla mai mare ca să-și poată cere banii. Costă doar 2 lei și e disponibil în toate magazinele
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Zodiac chinezesc pentru luni, 14 octombrie 2024. Oaia pune punct relației de cuplu
FANATIK.RO
Zodiac chinezesc pentru luni, 14 octombrie 2024. Oaia pune punct relației de cuplu
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Observatornews.ro
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI