Impresionat de atmosfera rusească a romanului Părinți și copii, de poveștile de iubire ce îmblânzesc distanțarea dintre cele două generații aflate într-o criză accentuată de comunicare, Vlad Massaci ne invită să descoperim un spectacol de o izbitoare actualitate tematică. Veți regăsi atmosfera teatrului rus cu personajele lui prinse într-un labirint al emoțiilor și discuțiilor infinite, precum și umorul englezesc și ironia fină din condeiul dramaturgului irlandez. Veți fi seduși de jocul rafinat și plin de nuanțe al actorilor îndrumați atent și sensibil de regizor într-o acțiune ce curge firesc în momentele ei dramatice.

„Un spectacol de teatru nu schimbă lumea dar te poate face să reflectezi asupra ei”, crede regizorul Vlad Massaci.

Pe scena mare a Teatrului Național, actorii Andrei Huțuleac, Alexandru Potocean, Mihai Călin, Richard Bovnoczki, Vitalie Bichir / Tomi Cristin, Diana Dumbravă, Cosmina Olariu, Crina Semciuc, Măriuca Bosnea, Emilia Popescu, Fulvia Folosea, Emilian Mârnea, Mihai Verbițchi, Andrei Tomi dau viață confruntării între două generații cu vederi complet diferite. Apreciat de public și de critici, spectacolul a fost evaluat a fi un eveniment cultural.

Biletele pot fi procurate de la Casa de bilete a TNB, precum şi online, pe Bilet.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

chiruleonard   •   04.11.2023, 02:35

Un articol cu informații interesante.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Unica.ro
De ce l-a "certat" Georgeta Orlovschi, mama lui Sebastian Stan, pe actor chiar pe covorul roșu, la Premiile Oscar 2025 „I-am spus că nu pot”
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
Viva.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut după schimbările din ultimii ani! Fiica fostului președinte, Traian Băsescu, este schimbată complet la 44 de ani / FOTO
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Cum arată mama MISS a lui Elon Musk. Maye Musk are o poveste de viață ieșită din comun. Și-a crescut singură copiii, batjocorită de fostul soț, care era plin de bani
Trump continuă să îl atace pe Zelenski: „America nu îl va mai suporta mult timp”
Adevarul.ro
Trump continuă să îl atace pe Zelenski: „America nu îl va mai suporta mult timp”
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Elle.ro
Premiile Oscar 2025: Cele mai HOT cupluri de vedete! Vezi galeria foto AICI
Ies la iveală detalii tulburătoare despre moartea lui Gene Hackman și a soției sale. Au fost găsiți în camere separate, iar ușa de la intrare era deschisă. Ce au mai descoperit autoritățile în vila celor doi

Femeie de 50 de ani, condusă pe ultimul drum în sicriu transparent, cu convoi de Rolls Royce și sute de oameni. Înmormântare grandioasă în Londra
Observatornews.ro
Femeie de 50 de ani, condusă pe ultimul drum în sicriu transparent, cu convoi de Rolls Royce și sute de oameni. Înmormântare grandioasă în Londra
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 3 martie 2025. Capricornii vor trebui să găsească o soluție de compromis între ritmul lor și ritmul celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI