Clusterul este deschis parteneriatelor cu organizațiile care operează sau sunt interesate de conceptele Smart City, parteneriate diferențiate în trei categorii principale: companii private, organizații cu rol catalizator (autorități publice – naționale, regionale și locale, ONG-uri și alte organizații) și universități și centre de cercetare și dezvoltare. Beneficiile oferite membrilor implicați reunesc instrumente moderne de marketing, conectare și acces la informații și resurse.
Clusterul va fi orientat spre identificarea punctelor forte și a oportunităților sectoarelor care contribuie la crearea unui oraș inteligent, pentru a conecta actorii implicați și a realiza proiecte prin colaborare, în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării și transferului tehnologic. Viziunea Smart City Cluster este de a studia și dezvolta noi modele de dezvoltare a diverse tipuri inteligente de comunități, într-un mediu deschis și prietenos. Clusterul își propune să integreze și să coaguleze inovația, digitalizarea și comportamentul uman de cercetare într-un model de oraș inteligent și perfectibil. Misiunea proiectului este de a conecta orașul, respectiv provocările, cu mediul de afaceri și cunoștințele, reprezentând soluțiile, pe baza unui model de cooperare între entitățile partenere: companii private, universități și organizații din sectorul public.
Scopul Smart City Cluster este acela de a susține creșterea competitivității clusterului și a fiecărui membru în parte pe piața națională și internațională, realizarea unor infrastructuri/laboratoare de educație și cercetare, precum și dotarea Campusului Politehnica București. Clusterul CITI lansat de Politehnica București facilitează și integrează comunicarea și colaborarea dintre membrii săi, pentru a oferi soluții pentru orașe durabile, denumite și „verzi” prin digitalizare, cercetare și inovare.
Printre inițiativele proiectului, active încă de la lansare, se numără:
Smart Spin Off – va promova cele mai bune planuri de afaceri realizate de studenții Politehnicii București, cu scopul de a atrage finanțare din partea membrilor și a partenerilor.
Centrul Tehnic Internațional pentru Inovație în Smart C (Community, City, County, Country) – este animat de viziunea și dorința de a studia și crea modele de dezvoltare ale comunităților de tip Smart. Va fi o comunitate ai cărei cercetători vor contribui la dezvoltarea disciplinei, conceptelor și tehnologiei care pot fi integrate într-un astfel de model și la rezolvarea problemelor din lumea reală. Centrul va avea un rol cheie în cercetarea Smart C din România, integrând, dezvoltând și îmbunătățind realizările existente ale Politehnicii București în acest domeniu, cu perspectiva de a deveni un Centru de Excelență la nivel european.
Centrul de Training Smart – va pregăti și dezvolta resursele umane în cel mai bun mod posibil în domeniile cheie ale clusterului, educația fiind o parte esențială a misiunii sale. Centrul este un concept deschis, cu un tip bidirecțional de feedback. Sunt binevenite propunerile din partea membrilor și partenerilor cu privire domeniile și direcțiile de dezvoltare și organizare a cursurilor. Inițiativa este susținută de Politehnica București, care va oferi elementele logistice cheie și formatori înalt specializați.
Pentru mai multe informații, puteți accesa site-ul https://citicluster.upb.ro sau puteți contacta echipa la adresa citicluster@upb.ro.