Pacienta, în vârstă de 68 de ani, a ajuns la medic cu două umflături proeminente în zona abdomenului.

Știam de această problemă de opt ani, însă am tot amânat operația. Nu am avut dureri, în schimb aveam un disconfort fizic puternic din cauza proeminențelor de la nivelul abdomenului. În plus, îmi era teamă că aș putea ajunge la ocluzie intestinală. Așa că, la insistențele fiicei și ale soțului, și el operat de Dr. Victor Radu, am decis să fac această intervenție.

Carmen S, pacientă, povestește

Deși majoritatea pacienților cu hernie ajung la medic deranjați de aspectul neplăcut al “umflăturilor”, consecințele acestei afecțiuni nu sunt doar de natură estetică, explică dr. Radu.

Un perete abdominal care nu mai e integru nu se mai poate contracta eficient, astfel că toate activitățile fiziologice sunt afectate.

Dr Victor Radu, medic primar chirurgie generală

În plus, dacă nu se intervine chirurgical, în timp, volumul herniei crește progresiv până se ajunge la pierderea domiciliului organelor herniate, din cauza faptului că acestea nu mai au spațiu să revină în interiorul abdomnelului.

Chirurgia robotică, tehnologia care oferă un plus de acuratețe tehnicii chirugicale

Chirurgie robotica MedLife. Sistemul da Vinci Xi
Chirurgie robotica MedLife. Sistemul da Vinci Xi

Herniile incizionale se pot trata numai în urma unei intervenții chirurgicale, prin reconstrucția peretelui abdominal. Operația poate fi clasică, adică deschisă, prin abord laparoscopic sau robotic.

În cazul pacientei s-a optat pentru intervenție robotică cu cea mai performantă tehnologie disponibilă în acest moment pe piața medicală, robotul da Vinci Xi. Astfel, Dr. Victor Radu, pionier în domeniul chirurgiei peretelui abdominal la nivel european, a realizat, în premieră în România, o operație robotică cu utilizarea celei mai moderne tehnici chirurgicale de reconstrucție a peretelui abdominal – eTEP sau abord retro-muscular. Această tehnică revoluționară a fost introdusă la nivel mondial în 2016, de chirurgul Igor Belyansky și în același an, Dr. Radu a folosit-o pentru prima dată în Europa și implicit în România, în cadrul Centrului de Excelență în Chirurgia Herniilor MedLife. De atunci, medicul a realizat numeroase intervenții endoscopice de reconstrucție a peretelui abdominal prin abord retro-muscular, însă aceasta este prima operație în care folosește tehnica eTEP prin abord robotic.

Tehnica eTEP este cunoscută pentru eficiența restaurării musculare și pentru minimizarea disconfortului resimțit de pacient după operație. În plus, se adaugă avantajul tehnologiei robotice, care mă ajută să folosesc această tehnică cu o acuratețe și mai mare. Este ca și cum aș avea mai multe brațe, toate sub comanda aceluiași creier.

Medicul Victor Radu povestește

Avantajele chirurgiei robotice: siguranță și precizie pentru medic, recuperare rapidă și absența durerii pentru pacient

Operația robotică are cel mai bun rezultat posibil”, precizează dr. Victor Radu. Robotul da Vinci Xi funcționează precum o extensie a chirurgului pentru că permite transpunerea în timp real a indicațiilor medicului cu mișcări de mare finețe și precizie, eliminând orice tremur sau ezitare a mâinilor. În plus, consola de la care sunt coordonate brațele robotice asigură vizualizarea 3D a structurilor organismului uman și mărirea imaginilor chiar și de 10 ori, ceea ce oferă un confort vizual medicului și posibilitatea de a identifica structuri extrem de fine și de a face disecții foarte precise.

Pacienta operata robotic pentru tratarea unei hernii incizionale complexe_Dr. Victor Radu, MedLife Medical Park
Pacienta operata robotic pentru tratarea unei hernii incizionale complexe_Dr. Victor Radu, MedLife Medical Park

De cealaltă parte, pentru pacienta în vârstă de 68 de ani, principalul avantaj al abordului robotic a constat în recuperarea extrem de rapidă, dar și în minimizarea durerilor postoperatorii.

Intervenția cu robotul da Vinci reduce riscul de complicații și ajută pacientul să se refacă mai repede după operație. De altfel, în cazul de față, pacienta a fost externată la doar 14 ore postoperator. Absența durerilor este un alt beneficiu, atât al tehnologiei robotice, cât și a tehnicii chirurgicale folosite.

medicul chirurg adaugă

Prin comparație, o operație clasică, deschisă, nu poate fi lipsită de sângerare, lucru ce implică risc mai mare de complicații, prelungirea perioadei de spitalizare, durere intensă resimțită de pacient și recuperare mai grea. Totodată, abordul deschis, prin prisma plăgilor efectuate, aduce cu sine și un risc suplimentar de recidivă a herniei.

Domnul Dr. Victor Radu mi-a explicat că intervenția asistată robotic este mai precisă, iar recuperarea va fi mult mai rapidă. Și așa a fost. Nu am avut niciun fel de problemă după intervenție, doar o ușoară durere în partea dreaptă, dar a trecut foarte repede. M-am bucurat că nu am avut tuburi de dren și că n-am stat mai multe zile internată. Față de cele două operații clasice pe care le-am avut în urmă cu mai mulți ani, diferența e ca de la cer la pământ. Sunt sigură că tehnologia are un rol important, dar și experiența medicului face diferența.

pacienta a adăugat

***

Dezvoltarea departamentului de chirurgie robotică este parte din prima etapă de consolidare a celui mai mare hub medical – MedLife Medical Park. Intervențiile realizate cu ajutorul tehnologiei da Vinci X vin în completarea serviciilor integrate de prevenție, wellness și tratamente chirurgicale pe care MedLife le pune la dispoziția pacienților săi în cea mai puternică rețea medicală din România.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
FANATIK.RO
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI