Introducerea salariului minim european în România, așa cum susține PSD, ar însemna o schimbare totală în privința majorării acestuia. Acesta va fi calculat în funcție de mai mulți indicatori prognozați, iar la nivel orientativ va fi 50% din câștigul mediu. Guvernul Ciolacu a propus deja partenerilor social o formulă de calcul a salariului de bază minim brut pe țară, iar, potrivit primelor calcule, salariul minim ar putea ajunge, de la 1 ianuarie, la aproximativ 4.200 de lei brut, față de 3.300 de lei cât este în prezent.

Potrivit unei Hotărâri de Guvern, salariul de bază minim brut pe țară va fi stabilit în funcție de mai mulți indicatori economici esențiali cum ar fi rata inflației, PIB sau salariul mediu brut lunar prognozat. Totodată, același document arată că salariul minim va putea fi actualizat în funcție de evoluția ratei inflației și a productivității muncii.

Un prim pas ar fi majorarea salariului minim de la 1 iulie, cu încă 400 de lei, așa cum ar vrea PSD, în frunte cu premierul Marcel Ciolacu. Asta ar însemna ca de la 1 iulie salariul minim să ajungă la 3.700 de lei, iar următoarea creștere ar trebui să aibă loc la 1 ianuarie, pe noua formulă de calcul. Din primele calcule, pe baza cifrelor din acest moment, salariul minim ar urma să ajungă, de la 1 ianuarie, la aproximativ 4.200 de lei.

Introducerea unui salariu minim european ar putea avea multiple beneficii pentru economia României. În primul rând reducerea inegalității salariale. În acest moment, chiar dacă românii câștigă în medie peste 1.000 de euro pe lună, salariul minim este doar aproximativ 45% din venitul mediu. Cu introducerea salariului minim european nu va mai exista această discrepanță între salariul mediu și cel minim. În plus, creșterea veniturilor românilor, mai ales a celor care sunt plătiți cu salariul minim, ar putea stimula consumul intern și creșterea puterii de cumpărare. Avantaje ar fi și pentru antreprenori care ar avea parte de predictibilitate atunci când vine vorba de majorarea salariilor în companii care, de cele mai multe ori, sunt strâns legate de salariul minim.

Creșterea veniturilor, prioritatea PSD

Una dintre cele mai importante inițiative ale PSD a fost creșterea salariului minim pe economie. Doar în 2023, salariul minim a crescut cu 750 de lei, urmând ca de la 1 iulie acesta să crească din nou cu alți 400 de lei, ajungând la 3.700 de lei. Astfel, prin adoptarea unor politici care să stimuleze angajatorii să ofere salarii mai mari, PSD a contribuit la o creștere semnificativă a salariului minim în România. Această măsură a avut un impact pozitiv asupra milioanelor de lucrători români cu venituri mici, îmbunătățindu-le nivelul de trai și reducând riscul de sărăcie.

De asemenea, PSD a promovat creșterea salariilor în sectorul public, în special în domeniile educației și sănătății. Prin creșterea salariilor pentru profesori, medici și personalul medical, PSD a încercat să atragă și să mențină în sistemul public de sănătate și educație profesioniști calificați, îmbunătățind în același timp calitatea serviciilor oferite populației.

În ciuda crizelor suprapuse din ultimii ani – Covid19, criza din energie și războiul din Ucraina – România a reușit să crească considerabil salariul mediu. Dacă în 2021 venitul mediu pe ora din România era de 8 euro/oră, în 2022 a ajuns la 9 euro/oră, iar 2023 s-a încheiat cu un venit mediu pe oră de 10,4 euro.

Aceste creșteri sunt strâns legate și de creșterea semnificativă a salariului minim care a avut parte de majorări considerabile și care a dus la o creștere în lanț a tuturor salariilor.

Propunerea PSD de a introduce un salariu minim european în România reprezintă un pas important în direcția îmbunătățirii condițiilor de muncă și a calității vieții pentru angajați. Prin utilizarea unor indicatori economici fundamentali pentru ajustarea salariului minim, această măsură promite să fie una echitabilă și sustenabilă, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a României.

PSD este partidul care introduce în România salariul minim european, are cei mai mulți primari și președinți de Consilii Județene campioni ai proiectelor cu bani de la Comisia Europeană și a reușit, în actuala guvernare, să ducă absorbția de fonduri europene la peste 97%.

Articolul este preluat din surse externe și nu aparține redacției libertatea.ro

Urmărește-ne pe Google News