Imediat ce vremea caldă își face simțită prezența, sandalele își recapătă locul de cinste din garderobă. Pentru 2024 se remarcă modelele cu toc și baretă, ce te invită la o abordare minimalistă a stilului vestimentar.
Descoperă mai departe ce modele vor defini stilul anului 2024 și inspiră-te din ideile noastre de ținute.
Design subtil, cu toc subțire și barete delicate
Eleganța este, de cele mai multe ori, definită de simplitate, după cum se poate vedea și pe podiumurile de modă. Designul subtil este remarcat la pantofi damă și sandale, deopotrivă.
Dacă optezi pentru un model cu un design simplu, toc subțire și niște barete delicate, fără prea multe elemente decorative, vei fi în tendințe în 2024. Liniile curate și tocul subtil oferă un aer sofisticat look-ului tău.
În plus, acest tip de sandale este versatil și poate fi integrat în ținute elegante pentru birou sau în cele de seară. Bareta din jurul gleznelor adaugă o notă chic, iar în ceea ce privește culorile, inspirate sunt cele pastelate. Lavanda, menta sau piersica sunt în topul preferințelor, fiind ușor de asortat cu o varietate de piese vestimentare.
Idei de ținute cu sandale la modă în 2024
Modelele de sandale damă care se poartă anul acesta pot fi asortate cu rochii lejere, tot în nuanțe pastelate. Alege o nuanță care să completeze paleta preferată de culori și să îți confere un strop de prospețime în garderoba de vară.
Dacă iubești contrastele, atunci poți conferi și mai multă personalitate ținutelor tale estivale, combinând sandalele în tonuri pastelate cu articolele vestimentare vibrante. Aceste combinații sunt perfecte pentru evenimentele de zi sau cele de seară, creând un look vibrant. În plus, ele sunt un must, dacă ținutele discrete, în tonuri calde, nu sunt tocmai preferatele tale.
Vara nu poate trece fără să abordezi un vibe boem în outfiturile tale. Fustele lungi lejere și topurile în tonuri asortate sunt perfecte. Optează pentru accesorii în nuanțe neutre, care îți vor completa nota boemă. Aceste ținute sunt perfecte pentru evenimentele estivale relaxate și plimbările prin oraș.
Sandalele cu toc înalt și barete pot fi purtate cu succes și la birou. Combină-le cu o fustă creion și o bluză într-o nuanță neutră, astfel încât să adopți un look chic și profesionist. La fel de inspirate sunt ținutele alcătuite din rochii sau pantaloni.
Din ținutele pe care le vei purta vara aceasta nu poți exclude blugii. Îți propunem să asortezi niște blugi boyfriend și o bluză lejeră la sandale în nuanțe terestre. Dacă îți dorești un plus de funcționalitate, adaugă o geantă crossbody, cu un design mai delicat.
Tendințele de anul acesta în materie de sandale sunt modele atemporale și versatile, ușor de asortat cu nenumărate articole pe care le ai deja în garderobă.
Dat fiind faptul că Peach Fuzz este nuanța anului în 2024, garderoba ta poate include nuanțe delicate, calde, ce îți accentuează starea de bine, care să se regăsească și la sandale.
Purtate în ținute monocromatice sau combinate cu nuanțe contrastante, în funcție de ocazie, acestea îți elimină monotonia din garderobă.