Candidatul liberal deschide lista PNL în București pentru Camera Deputaților la alegerile de duminică, 1 decembrie.

„Am convingerea că avem cea mai bună echipă, printr-un profesionalism demonstrat prin rezultatele pe care le-am avut. Le mulțumesc celor care au încredere în mine și celor care nu mă cunosc încă le cer doar să verifice ce am făcut până acum: bilanțul activității mele, și ca deputat, și ca ministru. Întotdeauna, așa cum și colegii mei au făcut, am respectat cetățenii, i-am respectat pe români prin ceea ce am făcut, cu un singur interes. Să lăsăm ceva în urma noastră. Nu am vizat o funcție, n-am vizat alte interese de partid, ci am vizat interesul românilor și cred că aceasta este politica de care țara asta are nevoie. În al doilea rând, e vorba de corectitudine în ceea ce faci. Sunt oameni în echipa liberală pentru Capitală, care sunt corecți, integri, verticali. Și în al treilea rând, încă o dată, și Bucureștiul, cu doi primari liberali, George Tuță și Ciprian Ciucu, dar și România, avem nevoie de liberali în Parlamentul României pentru a da țării o guvernare stabilă, de centru-dreapta și care să țină România pe un drum european și euroatlantic”, a declarat Sebastian Burduja.

Întregul interviu poate fi regăsit în materialul video de mai sus.

Partidul Național Liberal – COD MANDATAR FINANCIAR – 11240002.

 
 

Urmărește-ne pe Google News