Noul centru de specialitate, ce va funcționa în subordinea Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, va fi edificat în Calea Șerban Vodă  nr. 189. La finalul lucrărilor tocmai începute, instituția va deveni un reper, un model de structură spitalicească  ce va îndeplini toate cerințele europene în materie și va acoperi, astfel, o necesitate stringentă și o urgență de sănătate publică, în condițiile în care, în acest moment, România este țara Uniunii Europene cu cea mai mare incidență a TBC (de 4 ori peste media UE) și cu o rată a mortalității de 6,5 ori mai mare decât media din Uniunea Europeană (5,1 decese la fiecare 100.000 de locuitori). 

„Nu uit nicio clipă că sunt medic. Creșterea calității serviciilor medicale, mai ales după pandemia de Covid-19, a devenit o prioritate pentru România. De aceea a apărut PNRR-ul, o șansă pentru dezvoltarea României, în general, pentru București în mod deosebit, pentru că aici vin foarte mulți oameni să se trateze. Ca urmare a acestor priorități, mă simt extrem de onorat să mă alătur demersului inițiat de Ministerului Sănătății și de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila de a realiza împreună, în parteneriat, acest nou spital de 115 paturi. Nu este singurul demers de această natură, pentru că, așa cum am mai spus, avem în lucru o maternitate, extrem de importantă pentru tot ce înseamnă București, și nu numai, pornim Spitalul de Stomatologie, dar, în același timp am realizat și o stație de ambulanță și de pompieri, urmând ca în cursul anului următor să avem gata, în imediata vecinătate a acestui spital, încă o stație de pompieri și ambulanță. Așadar, este o obligație a autorităților statului, indiferent care sunt ele, o au față de cetățeni, pentru a face tot ce este omenește posibil pentru a crea o infrastructură medicală de calitate. Vreau să mulțumesc încrederii acordate de către colegii de la institut, vreau să mulțumesc, încă o dată, ministrului sănătății pentru eforturile făcute și sunt convins că această echipă, împreună, nu are cum să dezamăgească”, a declarat Daniel Băluță, primarul sectorului 4.

Noua facilitate medicală va fi construită de la zero, pe terenul pe care au existat clădirile „Zerlendi” ale Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, vechi de 130 de ani, aflate într-o stare avansată de degradare, incompatibilă din toate punctele de vedere cu practicarea unui act medical de calitate. Starea deplorabilă în care aceste spații, construite în 1894, se află a fost, de altfel, și motivul pentru care au fost complet închise, în anul 2020.

Începând de astăzi, timp de maximum trei luni, clădirile vor fi dezafectate, pentru ca, ulterior, în locul lor, constructorul să demareze lucrările la noul spital.

Prezentă la eveniment, dr. Beatrice Mahler, managerul Institutul Marius Nasta, s-a declarat emoționantă de demararea construcției acestui spital: „Ne aflăm azi într-un moment important. Mai bine spus, într-un moment necesar, pentru că momentul important o să-l anunțăm peste 2 ani, eu, sau cine va fi în locul meu! Un moment necesar pentru pacienții care sunt bolnavi de tuberculoză sau alte boli pulmonare. Un moment necesar pentru a oferi pacienților trasee adecvate, condiții de siguranță, un moment necesar pentru personalul medical care trebuie să se simtă apreciat și valorizat, inclusiv prin condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea. Mulțumesc tuturor celor care sunt alături de acest proiect, ca Zerlendi să devină primul spital construit din fonduri europene și sper ca peste 2 ani să fim chiar în fața unui moment important!”.

Construcția de la zero a Centrului de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei va fi finanțată în integralitate prin PNRR, iar edificarea acestuia va costa aproximativ 72 de milioane de euro. Noul spital de pneumoftiziologie va avea o capacitate de 115 paturi, dintre care 19 de terapie intensivă, trei săli de operație și laboratoare de cercetare și analize. În plus, noul spital va beneficia și de următoarele funcțiuni: 

  • Bloc operator cu 3 săli de operație
  • Stație centrală de sterilizare
  • Laborator de analize medicale
  • Laborator de cercetare
  • Laborator anatomie patologică
  • Ambulatoriu
  • Imagistică și radiodiagnostic – ecografie, CT, aparat RX standard.
  • Compartiment de primire urgențe de specialitate CPU-S.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Oportunitatea implementării acestui proiect a fost remarcată și de prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul sănătății. 

„Eu sunt optimist în ceea ce privește evoluția tuberculozei în România. Sigur că tuberculoza rămâne o problemă de sănătate publică, avem o strategie națională, aprobată de Guvernul României. Putem să dezvoltăm împreună cu instituții importante, cum este Institutul Marius Nasta, centre de excelență și putem să abordăm patologii care apar mai ales acum, post-pandemic. Importantă este integrarea resurselor financiare din PNRR. Cred și sper, având în vedere parteneriatul și experiența Primăriei Sectorului 4, a domnului primar Băluță, în ceea ce privește construcția de unități medicale și, în general, investițiile edilitare pe care le-a desfășurat și le-a și finalizat bună parte dintre ele, că acest spital va fi gata peste doi ani. Cred într-o abordare responsabilă, fără multă laudă și propagandă, dar cu muncă consistentă, așa cum face de mai mulți ani Primăria Sectorului 4. Este răspunsul corect pe care trebuie să-l extindem în toată țara!”, a declarat oficialul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News