În spatele acestui proiect se află băieții de la DailyDriven, unul dintre cele mai mari site-uri de informații auto din România, site aflat în regia de publicitate ThinkDigital.
De ce Nürburgring și nu altă destinație?
Inaugurat în anul 1927, Nürburgring este unul dintre cele mai vechi și mai renumite circuite din lume, bucurându-se de o notorietate mondială. Cu o lungime impresionantă de 28 de kilometri, acesta se remarcă drept cel mai extins circuit permanent din lume.
“Este probabil cea mai râvnită destinație pentru pasionații de curse și viteză. Într-o industrie auto aflată într-un moment de curmătură vrem să arătăm că și o mașină veche de 50 de ani poate performa la fel ca în prima zi când a atins asfaltul.” a declarat Alexandru Dușcă de la DailyDriven.
De la o restaurare banală la o idee nebună!
Protagonista acestei experiențe inedite este o Dacie 1300 din 1975, restaurată integral într-un proiect ce a durat trei ani. Mașina este în proporție de 99% originală față de momentul în care a părăsit porțile fabricii acum aproape 50 de ani, singurele modificări fiind câteva îmbunătățiri necesare: un electroventilator și un sistem de frânare mai performant.
Cu peste 200.000 de mașini care străbat anual asfaltul legendar al Nürburgring-ului, rămâne o enigmă dacă vreodată o Dacie 1300 a îndrăznit să-și urnească roțile pe acest traseu cu o istorie de aproape 100 de ani.
Așadar, așa cum sperăm, anul acesta ar putea marca un moment inedit, într-o încercare de neuitat, cu prima Dacie 1300 ce va îndrăzni să cucerească, într-un ritm alert, celebrul circuit.
Se putea opta pentru o mașină mai puternică, dar unde ar fi fost distracția în asta? Mai ales că aventura va începe și se va sfârși pe roți, de la plecarea din București și până la întoarcerea, sperăm tot pe roți, din Germania.
“Conform cercetărilor noastre nu am găsit nicio informație care să ateste că a mai existat vreo Dacie 1300 care sa parcurgă circuitul de la Nürburgring. Ba chiar i-am contactat pe cei de la circuit să ne ajute cu mai multe informații, însă răspunsul a fost că nu țin un istoric al mașinilor care le calcă pragul.” a spus George Tudor de la DailyDriven.
Ideea proiectului a trezit atenția mai multor branduri de renume din România, printre care ROM și Dorna care s-au alăturat ca parteneri principali, precum și 9695.ro care oferă asistență rutieră.
Puteți urmări toată aventura pe site-ul DailyDriven unde găsiți o pagină dedicată acestui proiect și de asemenea pe toate rețelele de socializare.