De altfel, întrebați cum a fost anul 2023 pentru ei, majoritatea îl descriu drept un an dificil: 23% spun că a fost greu, la fel de mulți cred că a fost plin de provocări, iar pentru 22% a fost un an plin de incertitudini. Doar pentru 31% a fost un an bun, astfel: pentru 16% a fost un an de creștere; pentru 8%, 2023 a venit cu surprize plăcute și pentru 7% a fost mai ușor decât 2022. „Este foarte clar faptul că angajații și candidații absorb ca un burete tot ce se întâmplă în piață și în companiile pentru care lucrează. De aceea vedem un număr destul de mare de respondenți care vorbesc despre cum au fost afectați de incertitudinea din spațiul economic, care au resimțit un nivel crescut de presiune la locul de muncă sau care au fost nevoiți să crească volumul de muncă, unii chiar printr-un al doilea job”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, liderul pieței de recrutare online din România.

Dincolo de schimbarea jobului, lista de dorințe pe care le au pentru următorul an mai include măriri salariale, obținerea unei promovări, să lucreze pe termen lung de acasă, să își deschidă propria afacere, să înceapă un curs de reconversie profesională sau să se angajeze în afara țării. 9% mărturisesc că nu au niciun motiv să aibă așteptări optimiste de la 2024.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

„Chiar și în rândul celor care au o serie de planuri clare pentru următorul an există anumite temeri legate de impactul pe care ar putea să-l aibă 2024 asupra vieții lor profesionale. 33% se tem de o posibilă criză economică, 17% – că ar putea să le scadă veniturile, 12% iau în calcul că ar putea să fie mai puține joburi disponibile în piață. 7% menționează că ar putea să nu obțină promovarea dorită, iar 6% se tem că vor rămâne fără job. 22% sunt, în schimb, optimiști și declară că nu au nicio temere pentru noul an”, completează Bogdan Badea.

În ceea ce-i privește pe cei care se pregătesc de schimbarea jobului, o treime se așteaptă să își găsească un nou loc de muncă într-un interval cuprins între una și trei luni, 15% cred că va dura între trei și șase luni, iar 19% au încredere că vor reuși în mai puțin de o lună. Pentru 24% este greu să facă o estimare, în timp ce 16% cred că va fi un proces mai lung de șase luni, acesta fiind și motivul pentru care, momentan, ezită și își dea demisia. „Vedem la acest capitol, o ușoară schimbare față de sondajele precedente, în sensul în care a scăzut numărul celor foarte optimiști și a crescut numărul celor care cred că va dura undeva în jur de șase luni sau chiar mai mult să se angajeze în altă parte. O altă schimbare față de anii trecuți este un nivel mai ridicat de disponibilitate pentru a lucra în companii românești sau în start-up-uri”, comentează Bogdan Badea.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

35% dintre respondenți spun că angajatorul ideal este o multinațională, 18% spun că angajatorul ideal este cel care permite munca remote, 16% ar vrea să lucreze într-o companie de mici dimensiuni, 13% – pentru o companie românească, la fel de mulți pentru o companie din afara țării și 5% ar alege un start-up.

Sondajul a fost realizat în perioada octombrie – noiembrie 2023, pe un eșantion de 1.250 de respondenți care, în prezent, sunt angajați.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Clădirea de legendă din București care a ajuns o ruină. Se spune că Maria Tănase ar fi trăit în ea, era considerată o bijuterie arhitecturală, dar acum cresc buruienile peste ea
FANATIK.RO
Clădirea de legendă din București care a ajuns o ruină. Se spune că Maria Tănase ar fi trăit în ea, era considerată o bijuterie arhitecturală, dar acum cresc buruienile peste ea
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Domeniul în care românii fac averi. 270 de persoane au câștigat 400 de milioane de lei în doi ani
Observatornews.ro
Domeniul în care românii fac averi. 270 de persoane au câștigat 400 de milioane de lei în doi ani
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI