Seara de marți este dedicată regizorului Alexa Visarion, personalitate marcantă a regiei de teatru și film, teoretician al teatrului, profesor și autor a numeroase cărți de specialitate.
De la ora 20:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Mică (Club La Mama), va avea loc un dialog cu regizorul Alexa Visarion. TEATRU…încotro?, moderat de Chris Simion-Mercurian. Cu acest prilej, regizorul va povesti despre începuturile teatrului independent în România iar participanții se vor bucura și de o lansare inedită a cărților domniei sale. După dialog urmează spectacolul Noaptea bufonilor cu texte din Cehov și Shakespeare, în regia sa, cu Marian Râlea și Richard Bovnoczki (ora 21:00, Sala Mare).
În aceeași seară, de la ora 19:00, va fi prezentată cu intrare liberă (pe bază de rezervare la adresa de email undercloud2021@gmail.com) producția Să vorbesc cu tine de Ana-Maria Beinberger, un spectacol work in progress de Antoaneta Cojocaru, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu.
Să vorbesc cu tine e despre noi, cei mereu îndrăgostiți. E ceva mistuitor și magic în felul în care-și transpun artistic aparițiile actorii Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, îndrăgostiții scenei românești de azi.
Horia Ghibuțiu
Miercuri, 29 septembrie, ora 19:00 va fi prezentată o producție a Teatrului LUNI de la Green Hours – Cosmonauți sau Dincolo e mai bine… de Alexandru Ivănoiu, regia Andreea Lucaci, cu Maria Baciu, Andrei Barbu, Ioana Brumar, Iulia Mirică, Bogdan Tulbure și Andreea Lucaci, un proiect născut din implicarea colectivă a șapte tineri artişti independenţi, proaspăt absolvenți, care și-au păstrat viziunea comună ce i-a apropiat în timpul facultăţii și care, în ciuda situației pandemice din ultimii doi ani, au reuşit să rămână uniți în dorința de a-și urma vocația.
Cunoscutul blogger Cristian Birta China „Chinezu” își va lansa, în cadrul Undercloud, cartea Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia? Cum sa transformi aceste resurse digitale in avantaje pentru brandul tau – miercuri, 29 septembrie, de la ora 20:30, la Clubul Tăranului (La Mama).
Cristian China-Birta (Chinezu) este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din digitalul românesc, cu o experiență de peste 15 ani în marketing, social media, blogging, dar mai ales consultanță cu privire la campaniile cu influenceri. Fie că ești expert sau angajat în domeniu, antreprenor, freelancer sau pur și simplu ești curios de puterea pe care o au influencerii astăzi, această carte îți va răspunde la o sumedenie de întrebări, pornind de la cele mai simple și până la cele cu adevărat grele.
Primul spectacol-lectură al acestei ediții a festivalului este Ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări de Nora Iuga și Angela Baciu, regia Chris Simion-Mercurian, cu Maia Morgenstern și Carla Teaha, un text scris special de cele două autoare pentru proiectul Grivița 53. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 septembrie, ora 21:30, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Mare.
Spectacolele-lectură pe texte citite în premieră absolută sunt o particularitate a Festivalului de Teatru Independent Undercloud. În fiecare ediție de festival, dramaturgi români și internaționali își prezintă aici textele noi. Anul acesta, cele două spectacole-lectură au loc în Sala Mare a Muzeului Național al Țăranului Român.
ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări nu-i joacă nici rețetă compensată nu-i șotron nici starea vremii nu-i pălărie de fetru nici ciorap cu dungă nu-i baclava nici vagon de dormit nu-i acid acetilsacilinic nici vin de bordeaux e un pic din fiecare plus un lornion piața matache culegători de cărămizi mâncărimi pe limbă alte stări palpitații mumiile din cairo un poem pe-o talpă hodoronc tronc mă mănâncă palma stângă
Angela Baciu
Un alt spectacol-lectură pe un text prezentat în premieră este Doamna Pylinska și secretul lui Chopin de Éric- Emmanuel Schmitt, regia Chris Simion-Mercurian, cu Rodica Mandache și Marian Râlea. Evenimentul va avea loc joi, 30 septembrie, de la ora 21:00.
Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este dramatizarea unui micro-roman de factură autobiografică, în care emoția, umorul, tristețea, nostalgia, durerea, resemnarea, asumarea și împlinirea își dau mâna și se prind într-o horă a sufletului ce descrie din urmele lăsate pe inimă, însăși viața, așa cum este ea, cu bune și cu rele, grea, dar până la urmă frumoasă.
Tot în ultima zi de festival, joi, 30 septembrie, de la ora 19:00, Alina Berzunțeanu și István Téglás prezintă spectacolul O familie fericită. Spectacolul va fi urmat de un Q&A cu artiștii.
Pornind de la discuții poate prea personale, am ales din traumele propriei noastre vieți o serie de dialoguri care ne-au urmărit de-a lungul anilor și pe care nu le-am mai povestit niciodată. Spectacolul este un colaj din întâmplări care te trezesc când în jur încă e crepuscul și nu te lasă să adormi la loc. Ulterior, aceste dialoguri – venite mai mult din inconștient, par mai degrabă amuzante decât triste. Amândoi suntem în fața unei etape noi în viețile noastre, dar e imposibil să mergem mai departe fără o oarecare vindecare. Însă, pentru asta, avem nevoie să ne uităm înapoi pentru o ultimă oară, iar publicul poate să ne acompanieze în acest parcurs.
După spectacol va avea loc lansarea cărții O carte frumoasă despre un om frumos – Ovidiu Iuliu Moldovan de Rodica Mandache.
Festivalul de Teatru Independent Undercloud, ediția aXIVa, se va încheia cu vernisajul expoziției de fotografie semnată Cătălina Flămînzeanu.
Măsuri de protecție impuse de pandemie:
Amintim spectatorilor UNDERCLOUD că, în conformitate cu reglementările prevăzute prin art. 8 și 8¹ al H.G. 932/2021 cu modificările și completările ulterioare, participarea la evenimentele UNDERCLOUD 2021 este permisă doar persoanelor care pot prezenta pentru scanare CERTIFICATUL VERDE, îndeplinind una dintre condițiile următoare:
- sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
- prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
- prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
- se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, pe baza documentului doveditor.
De asemenea, purtarea măștii (medicală/ non-medicală) este obligatorie pe parcursul întregii desfășurări a evenimentului. Pentru o protecție eficace, masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască.
IMPORTANT!
Pentru TOATE spectacolele din cadrul UNDERCLOUD 2021 accesul publicului în sala de spectacol este permis până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Biletele sunt puse în vânzare exclusiv ONLINE, pe www.mystage.ro/#/undercloud-15, https://www.bilete.ro/categorii/cultura/festivalul-international-de-teatru-independent-de-orice-undercloud și https://eventbook.ro/festival/undercloud. Prețul unui bilet este 50 lei.
- Detalii despre program pe www.undercloud.ro și www.facebook.com/undercloudfestival
- Sponsorii UNDERCLOUD 14: Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica, Sâmburești, Persil, Red Bull, Kasper.
- Susținut de Ministerul Culturii.
- Sprijinit de Teatrul Metropolis, ARCUB, Primăria Capitalei.
- Parteneri: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
- Aplaudat de Radio Guerrilla din 2008.
- Parteneri media: Libertatea, TVMania, Zile și Nopți, Urban.ro, Liternet.ro, IQads.ro, B365.ro, Ziarul Metropolis, Euromedia, Blitz TV, Universal Solution și Theatrum.ro
- UNDERCLOUD este creat și organizat de Asociația UNDERCLOUD.
Undercloud este o stare, o experiență culturală care creează dependență.
Află de ce, participând. Te așteptăm.
FOTOGRAFII: CĂTĂLINA FLĂMÎNZEANU