Sistemele moderne de încălzire în pardoseală dețin un mare număr de avantaje, care le recomandă pentru instalarea în locuințe. 

Folosită fie ca sursă suplimentară de căldură, fie ca mod unic de a obține confortul termic, această modalitate de încălzire este o soluție pe termen lung, care devine din ce în ce mai utilizată atât de profesioniștii din domeniu, cât și de persoanele care preferă să aibă parte de cea mai plăcută temperatură în sezonul rece. Iată, spre exemplu, cinci beneficii aduse de sistemele de incalzire in pardoseala!

1. Ușurința de utilizare – Deși noțiunea poate părea complicată, sistemul în sine este foarte simplu, putând fi controlat cu ajutorul unui termostat. La fel ca o centrală, temperatura poate fi setată cu ajutorul unui singur buton. De asemenea, sistemele sunt compatibile cu termostate smart, cu Wi-Fi, nu necesită mentenanță, iar garanția inclusă este una pe termen lung!

2. Sunt eficiente – Radiatoarele tradiționale au nevoie să funcționeze la temperaturi ridicate, de 65°C – 75°C, pentru a da cel mai bun randament. În schimb, un sistem de încălzire în pardoseală poate funcționa la aproximativ 30°C pentru a obține aceeași eficiență. Acest lucru se reflectă cel mai bine în facturile la întreținere, sistemele economisind în jur de 40% din costul încălzirii!

Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu
Recomandări
Catastrofa de la Scânteia, după 15 ani. Avocații au luat mai mult de jumătate din despăgubirile date de asigurător: peste 400.000 de euro de la orfani, văduve, părinți în doliu

3. Ajută la economia spațiului – Fiind localizată sub pardoseală, acest tip de încălzire ajută enorm la economia de spațiu într-o cameră, care altfel ar fi ocupată de radiatoare, calorifere electrice etc. Altfel, vei beneficia de un perete liber, care poate fi folosit în mii de feluri creative!

4. Au un grad ridicat de siguranță – Îți poți lua „La Revedere” de la marginile dure, ascuțite sau de la suprafețele fierbinți, care sunt periculoase mai ales pentru cei mici sau pentru animalele de companie. Mai mult, calitatea aerului va fi mult mai ridicată, acesta păstrându-se curat și bogat în oxigen.

5. Sunt ușor de instalat – Fie că alegi o locuință deja echipată cu încălzire în pardoseală sau optezi pentru montarea unui astfel de sistem în cadrul unei renovări, vei descoperi că acesta este foarte simplu de instalat, fără a da bătăi de cap!

Așadar, dacă te-ai decis să optezi pentru un astfel de sistem, iată care sunt cele două tipuri dintre care poți alege!

Știai că există două tipuri de încălzire în pardoseală? Află totul despre ele!
incalzire in pardoseala
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Topul partidelor din România la alegerile parlamentare

Încălzire în pardoseală cu apă

Acest sistem, denumit și clasic, se realizează printr-un circuit complex de conducte montate la nivelul podelei, acoperite cu șapă, beneficiind de o tehnologie foarte eficientă, care distribuie uniform căldura în toată încăperea, de jos în sus. Acest tip de sistem se poate monta oriunde, atât în case, cât și apartamente, noi sau renovate. 

Cu toate acestea, nu se recomandă racordarea la sistemul centralizat de încălzire, deoarece controlul temperaturii și al presiunii apei devine foarte dificil. Este un tip de sistem foarte eficient și avantajos, iar amortizarea investiției inițiale se face rapid, în doar câțiva ani, timp în care vei beneficia de un confort termic sporit și de control facil asupra temperaturilor ambientale!

Încălzire în pardoseală electrică

În mare, principiul este același, însă în loc de conducte cu apă sunt montate cabluri electrice. Acest ansamblu poarte numele de covor încălzitor, putând fi montat cu ușurință sub plăcile ceramice sau pardoselile din lemn. Desigur, se recomandă ca în prealabil camera să fie bine izolată termic. Poți opta pentru acest tip de încălzire atât pentru zone mici, existând chiar și covoare incalzitoare de 0.5 metri pătrați, cât și pentru covoare de mari dimensiuni, de până la 16.3 metri pătrați. Astfel, în funcție de suprafață, sistemele electrice de incalzire in pardoseala pot fi folosite drept surse de încălzire primară sau suplimentară (pentru obținerea efectului de pardoseală caldă).

Vreau mai multe predicții: de la cum va fi lumea condusă de Trump la cum va arăta România condusă de Ciolacu, Simion, Ciucă, Lasconi sau Geoană!
Recomandări
Vreau mai multe predicții: de la cum va fi lumea condusă de Trump la cum va arăta România condusă de Ciolacu, Simion, Ciucă, Lasconi sau Geoană!

Nu mai sta pe gânduri și alege și tu un astfel de sistem pe bază de apă sau electric! Indiferent de sistemul pentru care optezi, vei beneficia atât de costuri reduse pe termen lung, cât și de confortul termic ideal pentru tine și familia ta!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Care este cea mai lungă peșteră din România. Are 52 de kilometri, dar turiștii pot vizita doar 800 de metri
FANATIK.RO
Care este cea mai lungă peșteră din România. Are 52 de kilometri, dar turiștii pot vizita doar 800 de metri
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Anca Dinicu a NĂSCUT! Actrița a devenit mamă pentru prima dată. Ce nume special au ales vedeta și iubitul ei pentru copilul lor. FOTO
Elle.ro
Anca Dinicu a NĂSCUT! Actrița a devenit mamă pentru prima dată. Ce nume special au ales vedeta și iubitul ei pentru copilul lor. FOTO
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI