La inițiativa Superchill School – „Tradiție din percuție” și Nicu Dumitrescu, fondatorul școlii, au susținut în această zi specială un atelier de percuție în parcul IOR din Capitală. Alături de părinți si de copii, binevoitori la distracție și ateliere de creație, ne-am distrat și am învățat câteva ritmuri de tobe și percuție specific școlii noastre. Așteptăm copii și adulți la școală, anul acesta ne dorim să ajungem la un număr cât mai mare de percuționiști.

Superchill School

Evenimentul s-a născut într-un moment în care se făceau repetiții în parc cu copii din trupă. Acesta a avut loc de Ziua Copilului, 1 iunie 2022, și s-a dovedit a fi un adevărat fenomen unde sute de copii au venit și au cântat alături de noi. Cu o trupă de 30 de percuționiști, am participat la diverse evenimente, însă pandemia ne-a împiedicat să ne extindem.

Bătăile inimii unui copil se amplifică de la bucuria care răsare din această activitate. Cu fiecare bătaie în tobe, energia crește, iar zâmbetele se înmulțesc.

Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor
Recomandări
Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor

Și noi ce ne-am dori să vedem la copiii noștri? Satisfacție, bucurie, zâmbete, distracție, mulțumire, creativitate, ținută, încredere de sine. Și dacă se poate, să fie aici și acum!

Superchill School

Acesta este scopul pe care îl are școala noastră Superchill School. Acela de a produce fericire prin energia copiilor.

Însă mai multe puteți vedea și auzi chiar de la noi!

Adresa: Bulevardul Mircea Vodă 5, sector 3

Contact: 0720988418

E-mail: superchillschool@yahoo.com

www.superchillschool.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Vlăduța Lupău a făcut furori într-un club din Cluj. A atras toate privirile cu ținuta pe care a purtat-o și Cătălin Botezatu nu s-a putut abține când a văzut-o, părea că a uitat chiar și de blonda superbă care îl însoțea. Imaginile sunt virale
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Moneda din România care costă cât o mașină second hand. Poate o ai și tu în casă, dar nu știai că valorează o mică avere
FANATIK.RO
Moneda din România care costă cât o mașină second hand. Poate o ai și tu în casă, dar nu știai că valorează o mică avere
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Unica.ro
Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani
Au scăzut taxele când toţi le cresc. O localitate anunţă impozite cu 49% mai mici în 2025
Observatornews.ro
Au scăzut taxele când toţi le cresc. O localitate anunţă impozite cu 49% mai mici în 2025
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase
HOROSCOP
Horoscop 10 ianuarie 2025. Fecioarele au un moment bun pentru a reveni la cumințenia sănătoasă care le poate face zilele mai frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI