Timp de 15 Zile Festivalul Masters Of Classic a transformat Bucureștiul în capitala Operei

Festivitatea de închidere a fost onorată de prezența extraordinară şi în premieră națională a sopranei Asmik Grigorian (Lituania), una dintre cele mai strălucitoare voci ale operei contemporane, alături de tenorul basarabean Andrey Zhilihovsky, care a adus un plus de emoție și intensitate acestui final de festival. Împreună, au transformat seara într-un adevărat triumf artistic, lăsând o amprentă de neșters în memoria noastră.

Evenimentul a fost amplificat de prezența Orchestrei Filarmonice din Sofia formată din 75 de muzicieni și a corului care a avut 45 de membri, sub direcția dirijorului Michelangelo Mazza și a maestrului de cor Steliyana Dimitrova-Hernani. În total, peste 140 de muzicieni și artiști au contribuit la realizarea acestui eveniment de amploare.

Festivalul Masters of Classic a încheiat un parteneriat cu Facultatea de Interpretare Muzicală, oferind acces gratuit pentru 300 de studenți la canto. Prin acest demers, festivalul își afirmă misiunea de a sprijini activ formarea tinerilor artiști lirici și operatici, contribuind astfel la dezvoltarea educației muzicale în România. Mai mult decât atât, festivalul își propune să educe și să cultive gustul publicului larg pentru muzica clasică, promovând opera și arta de calitate ca o componentă esențială a vieții culturale din țara noastră. 

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur
Recomandări
Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur
Timp de 15 Zile Festivalul Masters Of Classic a transformat Bucureștiul în capitala Operei

România este o societate care a produs valori remarcabile în muzică, dar, din păcate, viața culturală continuă să fie privată de evenimente de înaltă calitate. Prin acest parteneriat, ne dorim să demonstrăm că opera nu este un domeniu exclusivist, rezervat doar elitelor, ci este accesibilă și relevantă pentru toți. O societate bogată cultural nu poate prospera fără o educație artistică solidă, iar noi credem că inițiativele precum Masters Of Classic sunt esențiale pentru a aduce muzica clasică și arta lirică mai aproape de oameni”, a declarat Denise Dana Sãndulescu, Fundația Music For Life.

Celebrul tenor Piotr Beczała a subliniat într-un interviu pentru Radio România Cultural: „Există atât de multe festivaluri care poate nu au ambiții internaționale grandioase, dar mențin cultura vie. Am mai cântat odată la București la un concert de gală și a fost fantastic. Poate oamenii nu au posibilitatea să vină chiar în fiecare zi la operă sau la un concert cu filarmonica, dar oportunitatea de a ieși din rutină și de a lua contact cu această formă de artă prin festivaluri de genul acesta este mai mult decât putem spera pentru un prim pas în a aduce mai mulți oameni în sălile de concert.”

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

De asemenea, Elīna Garanča, mezzo-soprana de renume mondial, care a susținut un recital de excepție în cadrul Masters Of Classic, a declarat:  “Muzica clasică depinde de educație, iar educația începe în școală. Mă întristează faptul că sistemul nu pune accent pe educația muzicală. Opera necesită eforturi, necesită înțelegerea istoriei și o privire de ansamblu asupra dezvoltării muzicii ca artă. Dacă copiii ar începe să învețe un instrument de la vârste fragede, dacă li s-ar povesti mai mult despre muzică, ar fi o contribuție semnificativă la aducerea muzicii clasice în prim plan.”

Festivalul a fost organizat de Marcel Avram, împreună cu Fundația Music For Life, European Music Agency și D&D EAST Entertainment ca promoter. Este important de menționat că evenimentul nu a beneficiat de finanțare publică, ci a fost o inițiativă privată, menită să aducă valoare vieții culturale din societatea românească şi sistemului de învățământ românesc. 

Muzica este viața mea şi eu trãiesc pentru muzicã şi am lansat acest festival în București, orașul meu natal, pentru a crea o platformă dedicată muzicii de calitate și a valorilor din sfera muzicii clasice”, a declarat Marcel Avram.

Dinastiile de parlamentari. Cum și-au pasat unii aleși mandatele din tată-n fiu sau fiică
Recomandări
Dinastiile de parlamentari. Cum și-au pasat unii aleși mandatele din tată-n fiu sau fiică
Timp de 15 Zile Festivalul Masters Of Classic a transformat Bucureștiul în capitala Operei

Festivalul Masters of Classic își propune să devină o marcă a excelenței în muzică, consolidându-și statutul de eveniment de referință în peisajul cultural românesc. 

S-a deschis lista de înscrieri pentru ediția a doua a Festivalului Masters of Classic care va avea loc în 2026,  iar primii 200 de înscriși vor beneficia de un upgrade al biletelor achiziționate pentru ediția din 2026. 

De asemenea, cei care achiziționează bilete din categoria A până la sfârșitul anului 2024 vor primi o reducere de 20% la achiziţie. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Marcel Ciolacu anunţă că se retrage din cursa pentru Preşedinţie, indiferent de rezultatul renumărării
Știrileprotv.ro
Marcel Ciolacu anunţă că se retrage din cursa pentru Preşedinţie, indiferent de rezultatul renumărării
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI