Însă, atunci când vine vorba despre acest document, mulți greșesc când îl completează, iar apoi au de suferit consecințele financiare și legale deloc plăcute. Tocmai de aceea, astăzi îți explicăm tot ce trebuie să știi despre declarația unică, dar și care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac cei care o completează.

Este extrem de importantă pentru sute de mii de români, dar majoritatea au nevoie de îndrumare, sprijin și suport în procesul de completare al acesteia. 

Tot ce trebuie să știi despre declarația unică

Peste 400.000 de persoane cu PFA, dar și cei cu venituri obținute din chirii, dividende, investiții, criptomonede sau indemnizații trebuie obligatoriu să completeze declarația unică până pe 25 mai, apoi să o urce pe site-ul ANAF. 

Din păcate însă, conform unui studiu realizat de SOLO, primul serviciu complet digital de administrare a unui PFA, nu mai puțin de 7 din 10 respondenți au completat greșit declarațiile unice în anii anteriori. 

Cei care depun un formular cu erori riscă să plătească amenzi și penalități atunci când sumele declarate nu sunt aceleași cu cele realizate. Mai mult decât atât, în cazul celor care nu depun declarația unică până pe 25 mai se aplică amenzi între 50 și 500 de lei precum și penalizări zilnice de 0.03%     

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Un exemplu, ca să înțelegi mai ușor cât de mult au de pierdut anumite categorii de români în cazul în care nu completează corect formularul, este cel al liber profesioniștilor din industria IT care sunt atât consultanți, cât și angajați cu normă întreagă. 

În mod normal, aceștia se bucură de o reducere fiscală substanțială, în cuantum de 50%, în majoritatea regiunilor țării. Dar, atunci când greșesc la completarea declarației unice, nu se bucură de acest beneficiu.      

Cele mai frecvente greșeli pe care le fac cei care o completează

Conform studiului SOLO, cele mai comune greșeli întâlnite sunt cele de calcul sau neînțelegeri ale termenilor specifici domeniului economic. Mai mult, multe persoane nu știu că pot beneficia de anumite facilități fiscal. Cei mai mulți dintre aceștia vin din chiar din domenii tehnice și obișnuiau să își țină singuri evidența financiară, în trecut.

Acum nu trebuie să îți mai faci griji pentru declarația unică, pentru că ai la dispoziție SOLO, contabilul prietenos care are grijă de tot ce ține de PFA-ul tău, pentru ca tu să te concentrezi pe ceea ce îți place cu adevărat. 

Compania a fost înființată în anul 2020 de către Bogdan Georgescu, Alexandru Anghel și Annemarie Fabian, iar SOLO reprezintă primul serviciu digital de administrare a unui PFA, începând chiar de la înființare. Te ajută pas cu pas cu tot ceea ce înseamnă facturare, contabilitate și depunere declarații. 

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Este un serviciu pentru liber-profesioniști (arhitecți, medici, avocați), freelanceri, creativi, curieri, dar și șoferi de UBER și Bolt. Cu SOLO îți completezi declarația unică fără nicio eroare. Îți ia două minute și o poți face de pe mobil. 

Cum rezolvă SOLO problema declarației unice?

În luna mai a acestui an, SOLO a lansat un instrument pentru completarea Declarației Unice 2021/2022, cu zero griji si zero erori. Acest serviciu se adresează celor care au venituri din PFA, PFI, chirii, dividende, investiții, crypto sau indemnizații și generează corect Declarația Unică în doar 2 minute. 

Tot ce trebuie să faci este să accesezi site-ul și să răspunzi la câteva întrebări simple despre veniturile tale. Apoi SOLO calculează rapid taxele și impozitele, generând declarația unică. O descarci, apoi o încarci în SPV (Spațiul Virtual Privat) la ANAF.

Scapi de grijile fiscale și faci și un bine! Acum poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit direct de pe platforma SOLO pentru a susține unul dintre cele 3 ONG-uri partenere: Teach for Romania, Hospice | Casa Speraței și La Primul Bebe.

Cum poți achiziționa abonamentul SOLO și cât costă?

SOLO te scapă rapid, simplu și eficient de grija pungilor cu bonuri, cozi și dosare cu șina. Acum poți factura în doi pași de pe telefon. Încarcă cheltuielile cu o poză, iar SOLO se ocupă de registre, deductibilități și calculul taxelor. Îți acoperă toate necesitățile, fără stres, fără grija amenzilor și fără drumuri obositoare la ANAF.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Mai mult decât atât, dacă dorești să te bucuri de serviciile SOLO ai nevoie de doar 2 minute ca să parcurgi pașii necesari și să devii utilizator. Dacă vrei să îți deschizi acum un PFA, ai nevoie doar de buletin și de o diplomă de studii. SOLO mai cuprinde, pe lângă înființare și contabilitate, și serviciile de facturare și depunerea declarațiilor. 

SOLO înființează și administrează PFA-uri 100% online în baza unui abonament lunar de 89 de lei. Acum este mai simplu ca oricând să ai afacerea ta, fără grija birocrației!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
FANATIK.RO
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI