Apreciată la toate vârstele, trotineta este un vehicul sportiv sigur și ușor de manevrat, care îi ajută pe cei mici să își consume energia și să petreacă mai mult timp în natură. În plus, o trotinetă este un instrument excelent pentru dezvoltarea psihomotorie a copiilor. Site-ul Babyneeds.ro pune la dispoziție o gamă variată de trotinete pentru cei mici, care se pliază pe dorințele și nevoile copiilor.

Iată 4 criterii care te pot ajuta să alegi modelul de trotinetă potrivit pentru copilul tău:

Abilitățile fizice ale copilului

Copiii se dezvoltă în ritmuri diferite, iar abilitățile lor fizice indică, mai precis decât vârsta sau înălțimea, momentul în care aceștia sunt pregătiți să meargă cu trotineta. De regulă, orice copil care poate să își mențină echilibrul în mod constant este capabil să meargă pe trotinetă, iar acest lucru se întâmplă de la 2-3 ani. La această vârstă, puteți opta pentru o trotinetă cu 3 roți și scaun (tip bicicletă) sau 4 roți, ca mai apoi, după vârsta de 4-5 ani, să puteți alege modelele medii și mari cu două roți. 

Materialele și componentele

Tipul materialelor și calitatea componentelor sunt două aspecte extrem de importante. De regulă, trotinetele din plastic cu platformă lată sunt destinate copiilor mai mici, care au nevoie de stabilitate, siguranță și nu se aventurează prea departe de părinți. În schimb, trotinetele metalice cu ghidon ajustabil, roți de silicon și cu platformă mai îngustă sunt mult mai solide și oferă rezistență la o greutate corporală mai mare. Acestea sunt potrivite pentru copiii mari, care parcurg distanțe lungi pe diverse tipuri de drumuri, chiar și pe cele cu denivelări. 

Aspectul practic

Poate cel mai mare avantaj al unei trotinete față de restul vehiculelor ușoare de transport este aspectul practic. De regulă, trotinetele nu ocupă mult spațiu de depozitare. Mai mult, trotinetele pliabile au avantajul de a fi cărate foarte ușor, fie în mijloacele de transport în comun, fie în portbagajul mașinii personale. Chiar și o trotinetă de dimensiuni mari poate fi pliată cu ușurință prin detașarea mânerului sau a ghidonului acesteia.

Elementele de siguranță

Trotinetele de calitate sunt concepute să asigure utilizarea lor în deplină siguranță și confort. Atunci când alegeți o trotinetă, asigurați-vă că sistemul de frânare este eficient, mânerele sunt ergonomice, iar platforma este confecționată din materiale antialunecare. De asemenea, pentru siguranța sporită a copilului este indicată achiziționarea unui sistem de protecție format din cască, protecții pentru corp (genunchiere, cotiere și mănuși) și accesorii reflectorizante.

Așadar, utilizarea unei trotinete aduce cu sine multiple beneficii pentru dezvoltarea fizică și emoțională a copiilor. Trotinetele pentru copii sunt soluția ideală pentru ca aceștia să facă mai mult sport în aer liber, să-și facă prieteni noi și să se distreze în deplină siguranță!

Sursa foto: freepik.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News