Acum, după ce am aprofundat cercetările privind cavalerismul, de ce există și care este scopul său de fapt, sunt foarte împotriva lui, fiindcă mi-am dat seama că are, de fapt, rădăcini în lipsa de respect.

Nu-mi voi învăța fiul să fie cavaler și nici nu-mi voi învăța fiica să creadă că cavalerismul este drăguț!

Știu că această postare va stârni discuții pro și contra. Așa că, mai întâi, vreau să subliniez că nu spun că nu ar trebui să ne învățăm copiii să fie generoși sau să ajute. Este grozav să îi învățăm pe micuții noștri să ofere o mână de ajutor atunci când cuiva îi este greu! Dar cred cu tărie că nu ar trebui să îi învățăm pe băieți să facă acest lucru în mod special pentru fete. Ar trebui să îi învățăm pe copii să vină în ajutorul altora care au nevoie și doresc ajutor, indiferent de sexul lor – și să nu facem presupuneri generale cu privire la tipurile de persoane care au nevoie de ajutor și care nu au nevoie

Ideea că băieții ar trebui să se străduiască să ajute sau să protejeze fetele promovează idei periculoase și, în cele din urmă, un comportament periculos. (Dar dacă v-ați învățat copiii cavalerismul, nu vă îngrijorați! Doar o ușoară modificare a încadrării transformă cavalerismul în bunătate față de toți).

Deși cavalerismul este insidios, este foarte atractiv. Printre altele, oferă un cod simplu de conduită pe care tinerii, de obicei heterosexuali, trebuie să îl urmeze atunci când au de-a face cu sexul opus.

Cavalerismul oferă „reguli stricte și rapide, care sunt super restrictive dar sunt, de asemenea, foarte eliberatoare în restrictivitatea lor, deoarece prezintă o soluție la probleme complexe”, spune Matt Hammond, psiholog social la Universitatea Victoria din Wellington, Noua Zeelandă

La prima vedere, cavalerismul pare a fi un câștig pentru ambele părți: îi face pe bărbați să se simtă generoși și utili. Aceștia ajung să fie protectori și eroi, făcând bine în lume, tratând bine femeile și menținându-le în siguranță. De asemenea, le face pe femei să se simtă prețuite – la urma urmei, doar persoanele valoroase merită protecție și sprijin. Cercetările au arătat că femeile tinere îi găsesc pe bărbații cavaleri mai atractivi decât pe cei care nu sunt cavaleri și, la un anumit nivel, acest lucru nu este teribil de surprinzător.

Dar dacă analizezi mai profund acest concept și te uiți la cercetări, descoperi că cavalerismul este condescendent și se bazează pe idei misogine. (În literatura de cercetare, cavalerismul este denumit „sexism binevoitor”.) Ideea că bărbații ar trebui să aibă grijă de femei și să le protejeze implică în mod inerent faptul că femeile sunt mai slabe și mai puțin competente. Este ca și cum bărbații cavalerești ar gândi: „Noi iubim femeile. Noi iubim fetele. Dar ele sunt, de asemenea, atât de neajutorate încât trebuie să ne asigurăm că nu se rănesc singure în timp ce deschid ușa”, a declarat Andrei Cimpian, un psiholog de la Universitatea din New York care studiază dezvoltarea cognitivă, inclusiv modul în care se dezvoltă prejudecățile. Citește continuarea pe qbebe.ro

ARTICOL PRELUAT DE PE SITE-UL QBEBE.RO

 
 

Urmărește-ne pe Google News