1. Rebel Wilson

Rebel Wilson a apărut în filme ca Bridesmaids, Pitch Perfect, Cats și How To Be Single. În 2009, a absolvit  Universitatea din New South Wales, având o diplomă de licență în arte și una în drept. „Aș putea fi avocată în orice moment dacă se întâmplă ceva și filmele nu mai funcționează. Aș putea să mă întorc și să ajut la urmărirea penală a criminalilor”, a povestit ea într-un episod din The Drew Barrymore Show.

2. Will Ferrell

Will Ferrell e un cunoscut comediant, dar nu și-a dorit niciodată să facă asta, iar preocuparea lui a fost cu totul alta. A vrut, de fapt, să fie reporter sportiv. În 1990, a absolvit Universitatea din California de Sud cu o diplomă în informații sportive, o secție care studia și analiza regulile sportive și statisticile jucătorilor. „Un program atât de dificil și de anevoios, încât l-au întrerupt la opt ani după plecarea mea. Cei care avem diplome în informație sportivă suntem un grup de elită. Suntem foarte puțini și a existat o rată mare de abandon”, spunea Ferrell într-un discurs din 2017. 

3. Mayim Bialik

Mayim Bialik și-a făcut debutul în actorie la vârsta de 12 ani, jucând în Pumpkinhead. Publicul o recunoaște datorită personajului pe care l-a interpretat în serialul The Big Bang Theory. Deși fanii ei s-ar putea să știe acest aspect, îți spunem că actrița are un doctorat în neuroștiințe la Universitatea din California și s-a concentrat pe tulburarea obsesiv-compulsivă în rândul persoanelor care suferă de sindromul Prader-Willi.

4. Natalie Portman

Natalie Portman a jucat în Closer, Black Swan, Star Wars și nu numai, enumerând o parte dintre titluri. Actrița nu a fost prezentă la premiera peliculei Star Wars: Phantom Menace pentru că studia pentru examenele de la liceu. Cât încă era în liceu, a publicat două lucrări în reviste științifice și a absolvit Universitatea Harvard, având o licență în psihologie. 

5. Lisa Kudrow

Pe Lisa Kudrow o știm cu toții din Friends. Rolul pe care l-a jucat în serial, Phoebe Buffay, a contribuit la ascensiunea carierei ei. Dar, trecând peste acest lucru, actrița a obținut în 1985 o diplomă în biologie la Vassar College și a publicat lucrări în reviste științifice. 

6. Ashton Kutcher

Ashton Kutcher a devenit faimos prin prisma rolului din That 70s Show, fiind și serialul în care a cunoscut-o pe soția lui, Mila Kunis. El are o specializare într-un domeniu la care cu siguranță nu te-ai fi așteptat. Actorul a studiat ingineria biochimică la Universitatea din Iowa, în 1996.

7. Chris Martin

Chris Martin este unul dintre cei mai apreciați muzicieni din plan internațional. Solistul trupei Coldplay are o diplomă în greacă și latină obținută la University College London, acolo unde i-a cunoscut și pe cei trei viitori colegi de formație, Will Champion, Jonny Buckland și Guy Berryman.

8. Arnold Schwarzenegger

În 1979, Arnold Schwarzenegger a obținut o diplomă de licență în afaceri internaționale și economie internațională în cadrul Universității din Wisconsin. „Cariera spre care se îndrepta avea nevoie de un anumit fel de credibilitate”, a povestit Rhea S. Das pentru Los Angeles Times, un profesor de psihologie, privind candidatura pentru funcția de guvernator al Californiei, fiind și persoana care a fost responsabilă cu recrutarea lui.

9. Rooney Mara

Rooney Mara a jucat într-o mulțime de filme apreciate, printre care The Girl with the Dragon Tattoo, Side Effects și Carol. Înainte de a deveni o actriță remarcabilă, a obținut în 2010 o diplomă în psihologie, politică socială internațională și organizații non-profit la Școala Gallatin, un colegiu interdisciplinar al Universității din New York. 

10. Gerard Butler

Gerard Butler are o diplomă de la Facultatea de Drept de la Universitatea din Glasgow. După ce a absolvit, a acceptat un post de avocat stagiar la o firmă, însă deseori lipsea de la muncă. La vârsta de 25 de ani, s-a mutat la Londra pentru a-și consolida o carieră în actorie. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News