Acolo unde cântă racii
Până la această oră probabil ai ascultat deja piesa întunecată folk a lui Taylor Swift de pe coloana sonoră a acestui film (dacă nu, caută imediat Carolina), care poate să-ți fi dat o idee despre povestea Kyei, o tânără care crește într-o mlaștină din Carolina de Nord, abandonată de familie și învățând să se descurce pe cont propriu. Viața bizară dusă de Kya se complică și mai tare când, după finalul conflictual al unei relații, fostul său partener este găsit mort, iar ea este prinsă într-un proces de crimă. Filmul, al cărui scenariu se bazează pe romanul cu același nume al Deliei Owens, o are în rol principal pe Daisy Edgar-Jones (o știi din Normal people) și ajunge în cinematografe pe 19 august.
Invitație în iad
Se pare că august este luna predilectă pentru lansarea thriller-elor cu nuanțe horror, așa că ai de văzut, de pe 26, filmul regizoarei Jessica M. Thompson, care îi adună în distribuție pe Nathalie Emmanuel, Thomas Doherty, Hugh Skinner și Stephanie Corneliussen pentru a spune povestea lui Evie, o femeie sedusă de un bărbat misterios. Îndrăgostită, Evie își dă seama curând că se află în centrul unei conspirații.
The Sandman
Pe 5 august are premiera pe Netflix primul sezon, de 10 episoade, al acestui serial fantastic inspirat de benzile desenate realizate și publicate de Neil Gaiman între 1989 și 1996. Este vorba despre povestea lui Dream/Morpheus (Tom Sturridge), care a fost capturat în timpul unui ritual ocult în 1916 și care scapă, 105 ani mai târziu, și e gata să repare ordinea cosmică. În celelalte roluri îi vezi pe Gwendoline Christie, Vivienne Acheampong, Boyd Holbrook, Charles Dance, Asim Chaudhry și Sanjeev Bhaskar.
A League of Their Own
Serialul de comedoe co-creat de Will Graham și Abbi Jacobson este o adaptare după filmul din 1992 ce relatează istoria formării primei echipe de femei jucătoare de baseball profesionist, pe fundalul celui de-al doilea război mondial. Serialul debutează pe Amazon Prime pe 12 august, cu noi personaje și conflicte noi, urmărindu-le pe măsură ce joacă, suferă accidentări, trăiesc mici revoluții călătorind printr-o Americă în profundă transformare.
Nope
Regizorul tulburătoarelor Us și Get out, Jordan Peele, revine cu un horror-SF despre evenimentele la care sunt martori locuitorii unei mici și izolate localități din California. Tatăl fraților OJ și Emerald Haywood moare când diverse obiecte încep să pice din cer, iar aceștia încearcă să realizeze materiale video cu un obiect zburător neidentificat. Filmul, cu Keke Palmer, Barbie Ferreira, Daniel Kaluuya, Michael Wincott și Steven Yeun, are premiera în cinematografele de la noi pe 19 august.
Bad Sisters
De pe 19 august, pe Apple TV+ poți vedea Bad Sisters, un serial de comedie neagră care le urmărește pe cinci surori care ajung să funcționeze ca un clan în urma decesului timpuriu al părinților lor. Firește că puternicele lor legături se clatină atunci când una dintre ele se căsătorește cu un bărbat pe care celelalte nu îl agreează, lucru care conduce la o adevărată conspirație.
Thirteen Lives
Cu siguranță îți aduci aminte de uriașa operațiune de salvare, la care au participat peste zece mii de oameni, a unei asociații de fotbal pentru juniori din peștera din Tham Luang Nang Non, din 2018, atunci când 12 copii și antrenorul lor au rămas blocați, în urma unei furtuni, sub pământ, fără să aibă nici un contact cu exteriorul vreme de 12 zile. Filmul dedicat acestei incredibile operațiuni a fost realizat de Ron Howard, după un scenariu scris de William Nicholson, și cu Viggo Mortensen, Colin Farrell și Joel Edgerton în rolurile principale, și are premiera pe Prime Video pe 5 august.
Bestia
Baltasar Kormákur spune povestea unui văduv care se întoarce în Africa de Sud, locul unde și-a cunoscut soția, într-o călătorie planificată cu multă vreme în urmă, alături de fiicele sale. Destinația este rezervația de vânătoare a unui vechi prieten, loc unde un leu începe să îi pândească. De pe 12 august, îi vezi pe Idris Elba, Sharlto Copley, Iyana Halley și Leah Jeffries în aventura vieții lor.
Mo
Mo Najjar este un refugiat palestinian care își dorește să obțină cetățenie americană și care are de furcă cu diferențele culturale, cu limbile pe care le vorbește, cu statutul său și prejudecățile celor din jur, în vreme ce familia lui fuge către Houston, Texas. Învață, însă, să se adapteze și să confrunte toate obstacolele, în această comedie creată și produsă de Mo Amer și Ramy Youssef și regizată de Solvan Naim. Pe Netflix, de pe 24 august.
13: The Musical
Evan (Eli Golden) are 12 ani și, după divorțul părinților săi, părăsește New York-ul alături de mama sa (Debra Messing), ca să ajungă într-un orășel din Indiana unde locuiește bunica lui. Ca să se adapteze noului mediu, îi vine ideea să își transforme celebrarea de Bar Mitzvah (ritualul iudaic al trecerii spre maturitate) în cea mai tare petrecere. Cum viața lui socială e în joc, miza petrecerii devine foarte ridicată și încurcăturile, firește, apar imediat. Vezi rezolvarea de pe 12 august, pe Netflix.