1. Office Space
Mike Judge a regizat filmul Office Space, care arată o poveste în care se pot regăsi mulți oameni. Cu o distribuție formată din Jennifer Aniston, Ron Livingston și Gary Cole, pelicula arată trăirile prin care trec trei angajați ai unei companii atunci când locul de muncă nu este pe placul lor. Așa că, vor să se impună în fața șefului lor.
2. Meet The Parents
În filmul Meet the Parents, Greg Focker, jucat de actorul Ben Stiller, își dorește să facă impresie bună atunci când îi cunoaște pe părinții iubitei sale. Totuși, tatăl ei nu pare atât de ușor de convins, iar Greg trebuie să facă în așa fel încât să înlăture orice urmă de îndoială din ochii părinților iubitei lui.
3. Romy and Michele’s High School Reunion
Mira Sorvino și Lisa Kudrow le joacă pe Romy și Michelle, două prietene care pun la cale un plan prin care inventează diverse povești cu ocazia reuniunii cu foștii lor colegi de liceu. Dorința lor de a-i impresiona pe ceilalți e mare și nu își dau seama că mai devreme sau mai târziu se va afla că au mințit.
4. Neighbors
În Neighbors, rolurile principale sunt jucate de Zac Efron, Set Rogen și Rose Byrne. Kelly, Mac și copilul lor nou-născut locuiesc lângă sediul unei frății condusă de Teddy. Pentru că sunt constant petreceri și nu au parte de liniște pentru familia lor, Mac și Kelly decid să intervină. După ce poliția nu a rezolvat problemele, ajung la concluzia că trebuie să acționeze pe cont propriu.
5. Banana Split
Filmul Banana Split e regizat de Benjamin Kasulke. April și Nick au fost împreună în ultimii doi ani de liceu. După ce se despart, în timpul verii, April ajunge să se împrietenească cu nimeni alta decât cu noua iubită a lui Nick, Clara.
Citește continuarea pe Elle.ro.
ARTICOL PRELUAT DE PE ELLE.RO