The Pale Blue Eye

West Point, 1830. În primele ore ale unei dimineți cenușii de iarnă, un cadet este găsit mort. Dar, după ce trupul său ajunge la morgă și se descoperă că inima i-a fost îndepărtată de o mână de expert, această tragedie se dovedește a fi urmarea unei fapte săvârșite cu cruzime. Temându-se de deteriorarea ireparabilă a reputației noii academii militare, conducătorii acesteia se adresează unui detectiv local pe nume Augustus Landor (Christian Bale) pentru rezolvarea cazului. Încurcat de codul tăcerii respectat de cadeți, Landor caută ajutorul unui dintre ei, un tânăr excentric pe nume Edgar Allan Poe (Harry Melling), care disprețuiește rigorile militare și care este înclinat către poezie. Bazat pe un roman de Louis Bayard, The Pale Blue Eye este regizat de Scott Cooper și are o distribuție de vedete, printre care se mai numără și Gillian Anderson, Lucy Boynton, Charlotte Gainsbourg, Toby Jones, Harry Lawtey, Simon McBurney, Hadley Robinson, Timothy Spall și Robert Duvall.

Premiera: 6 ianuarie

Vikings: Valhalla – Sezonul 2

Având acțiunea plasată cu peste o mie de ani în urmă, la începutul secolului al XI-lea, VIKINGS: VALHALLA este o cronică a aventurilor eroice ale unora dintre cei mai celebri vikingi ai tuturor timpurilor: legendarul explorator Leif Eriksson (Sam Corlett), pătimașa și încăpățânata sa soră, Freydis Eriksdotter (Frida Gustavsson) și ambițiosul prinț nordic Harald Sigurdsson (Leo Suter). Sezonul al doilea îi regăsește pe eroii noștri la scurt timp de la căderea Kattegatului, un eveniment ce le-a spulberat visele și le-a schimbat destinele. Deveniți brusc fugari în Scandinavia, cei trei sunt nevoiți să își pună la încercare ambiția și curajul în alte lumi, departe de fiordurile Kattegatului.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Premiera: 12 ianuarie

Kaleidoscope

Un hoț iscusit și echipa lui încearcă să dea o lovitură elaborată pentru a obține 7 miliarde de dolari, dar trădările, lăcomia și alte amenințări le strică planurile. Serialul are o distribuție de zile mari: Giancarlo Esposito, Rufus Sewell, Paz Vega, Jai Courtney.

Premiera: 1 ianuarie

Pamela, a love story

Cu jurnale și înregistrări personale, Pamela Anderson povestește despre drumul ei spre celebritate, iubirile furtunoase și celebra filmare cu scene de sex.

Premiera: 31 ianuarie

Dog Gone

Când câinele său iubit dispare, un tânăr pornește o acțiune de căutare incredibilă împreună cu părinții săi pentru a-l găsi și a-i da medicamente care să-i salveze viața. Din distribuție fac parte Rob Lowe și Kimberly Williams-Paisley.

Premiera: 13 ianuarie

That ’90s Show

Îți amintești de serialul That ’70s Show cu care și-au făcut debutul în actorie Mila Kunis, Ashton Kutcher, Topher Grace și Laura Prepon? Acțiunea noii serii se petrece tot în Wisconsin, dar în 1995. Leia Forman își petrece vara la bunici, unde se împrietenește cu noua generație de puști din Point Place. Dar sexul, drogurile și rockul rămân la fel.

Premiera: 19 ianuarie

Citește continuarea pe Elle.ro.

ARTICOL PRELUAT DE PE ELLE.RO

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.