3875-117983-solar.jpgPuţin bronz în miezul iernii prinde bine oricui, iar cea mai simplă modalitate de a-l obţine este solarul. Oferta este cât se poate de generoasă, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, dar specialiştii în domeniu nu prea vorbesc despre riscurile la care ne expunem atunci când solicităm o şedinţă de bronzare. Care sunt acestea am aflat din ghidul de înfrumuseţare “Glos, parfum şi gălbenuş”.

Bronzarea la solar se face prin expunerea la ultraviolete, adică exact razele de care vrem să ne protejăm pe plajă, pentru a nu ne alege cu arsuri şi leziuni grave ale pielii. De aceea este foarte important cum anume facem şedinţele, cât durează, ce protecţie ne asigurăm şi cât de specializat este personalul care ne asistă.

În primul rând, trebuie să ne pregătim pentru solar tot aşa cum o facem pentru autobronzare, prin exfolierea şi hidratarea pielii de pe întregul corp.

Apoi, trebuie să găsim un salon profesionist, care să acorde consultanţă în privinţa duratei şi a frecvenţei şedinţelor, în funcţie de tenul pe care îl avem, şi să ne ofere loţiuni speciale de protecţie. Aceasta pentru că o blondă cu ten deschis nu suportă aceeaşi intensitate şi durată ale expunerii precum o brunetă cu ten măsliniu, aşa că programul şedinţelor trebuie să ţină cont de aceste caracteristici personale.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Durata şedinţelor trebuie să crească progresiv

În mod normal, tratamentul trebuie să înceapă cu şedinţe scurte, de 1-2 minute, care pot creşte progresiv, în funcţie de fiecare tip de solar, până la 30 de minute, dar nu mai mult de atât. Înainte de fiecare şedinţă, e bine să ne dăm, ca şi înainte de plajă, cu loţiuni cu factor de protecţie UV.

De asemenea, şi după bronzare trebuie să ne hidratăm pielea, pentru a preveni îmbătrânirea sau uscarea acesteia, aşa cum facem după orice repriză de plajă.

La ce riscuri ne expunem?

3875-117984-mar.jpgDeşi sunt emisii controlate de ultraviolete, unii dermatologi le consideră mai sănătoase chiar decât razele soarelui, alţii le contestă vehement. Potrivit acestora, razele UV emise de solar pot dăuna aluniţelor, cicatricilor, petelor şi altor leziuni cutanate, dacă acestea nu sunt acoperite în timpul şedinţelor de bronzare, şi pot cauza apariţia de pistrui sau de dilataţii vasculare. Mai mult, şi părul se poate degrada dacă nu este acoperit cu o cască specială. Studii efectuate în toată lumea au arătat că expunerea constantă la solar îmbătrâneşte pielea, o stafideşte (precum un măr care începe să se usuce – foto)şi creşte riscul apariţiei cancerului de piele.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

În cât timp se vede bronzul?

Rezultatele şedinţelor de solar nu apar imediat, ci după patru-cinci expuneri, aşa că nu trebuie să vă impacientaţi şi să cereţi încă o jumătate de oră de “plajă”. Altfel, vă puteţi alege cu pete şi chiar cu arsuri pe corp. Cea mai sănătoasă este bronzarea lentă începând cu doar 5 minute de expunere în primele două şedinţe. Chiar dacă ne-am dori cu toţii să fim creoli şi în mijlocul iernii, pe pârtia de schi sau la patinoar, e bine să avem răbdare.

Cât costă o şedinţă ?

Crown Beauty, str. Popa Tatu nr. 25 – o şedinţă de 4 minute – 9,2 lei;

Unique Sun Lounge, str. Brăiliţa nr. 19 – între 1,3 lei şi 1,6 lei / min. + cremă acceleratoare gratis;

Perfect Nails, Unirea Shopping Center – o şedinţă (6 minute )- 9 lei; abonament silver 9 şedinţe , una gratuit – 81 de lei; abonament gold 17 sedinţe+3 gratuit -153 de lei; abonament diamond 24 de şedinte+6 gratuit- 216 lei;

Shambala, bd. Dacia nr. 74 – 3 minute – 4 lei; 6 minute – 8 lei; 9 minute -12 lei;12 minute -16 lei, abonament -100 de minute.

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI