„În școli se pot suspenda cursurile, Inspectoratul decide împreună cu Direcția Sanitară. Doar acolo unde este cazul, cum spunea și doamna Pintea”, a declarat Ministrul Educației Naționale (MEN), Ecaterina Andronescu, la Digi 24.
Mă așteptam la un absenteism mai mare, ieri am avut 500 și ceva de cazuri de absenteism la școlile din România, din două milioane de elevi, dar nu aș vrea să se considere că trebuie să trecem cu ușurință peste această situație. Acolo unde este cazul copiii pleacă acasă, viața lor este cea mai importantă. Inspectorul școlar general de la București a dispus ca în toate școlile să avem apă și săpun, cred că e responsabilitatea directorilor de școală, a profesorilor. Este responsabilitatea fiecărei școli.
Rugămintea noastră se adresează în primul rând părinților. Daca este sănătos, copilul se duce la școală, dacă nu, merge la doctor, apoi ne asigurăm ca în fiecare școală se face triajul. Și îi mulțumesc ministrului (Educației, Sorina Pintea – n.red.) și Direcției sanitare care au trimis doctori și asistenți medicali pentru această etapă a triajului. Rămân la școală copiii sănătoși, igiena intimă este primul lucru pe care îi învață părinții și profesorii la școală, pentru că este important să înveți să ai grijă de tine.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat miercuri, 30 ianuarie că se constată că vorbim despre o evoluţie epidemică a gripei, înregistrându-se a treia săptămână cu cazuri peste estimări, dar că este vorba despre o tulpină care determină manifestări uşoare şi medii.
Specialiştii estimează că circulaţia intensă a virusului gripal se va manifesta şi în luna februarie. Pintea spune că nu se închid școlile automat, ci doar dacă ansenteismul este de peste 20%, într-o clasă sau într-o școală.