Esteticianul Adina Alberts spune adevăruri clinice despre tratamentele care inhibă transpirația și despre care mulți se grăbesc să spună că ar fi nesănătoase prin blocarea toxinelor în organism. Și aduce în discuție chiar două proceduri – una temporară și alta permanentă.
”O rezolvare rapidă şi comodă a acestui neajuns o reprezintă injectarea toxinei botulinice. Efectele se instalează în câteva zile, iar rezultatele se păstrează 6 luni.
O metodă radicală de a rezolva această problemă o reprezintă lipoaspiraţia glandelor sudoripare. Aceste glande sunt situate în profunzimea straturilor pielii. Prin utilizarea unei canule speciale care suctionează şi chiuretează în acelaşi timp, glandele sudoripare sunt distruse şi apoi eliminate”, explică specialistul.
Sună destul de radical, dar lucrurile nu stau chiar așa de rău. Ba, dimpotrivă.
”Lipoaspiraţia glandelor sudoripare se face cu preponderenţă la nivelul axilelor. Vindecarea locală se face într-o săptămână. Nu rămân semne vizibile, ci doar câteva semne, de 1-2 mm în diametru, locurile pe unde a fost introdusă canula. În perioada imediat următoare, de câteva luni, este posibil să apară mici denivelări la locul lipoaspirației, denivelări reprezentate de procesul de cicatrizare, care are loc sub tegument. Masarea intensă a zonei rezolvă problema în totalitate”, ne lămurește Adina Alberts.
Tratamentele care inhibă transpirația definitiv
Sunt și lucruri pe care cei care apelează la soluția permanentă ar trebui să le știe înainte de intervenție.
”În unele cazuri, după 6-7 luni, este nevoie de încă o intervenţie, parte din glandele restante îţi vor tripla activitatea, parte din glandele deteriorate se vor reactiva. Aceasta este explicaţia transpiraţiilor recidivante. În aproximativ 80% din cazuri, rezolvarea este definitivă după o intervenţie. Diferenţa până la 95% din cazuri se obţine printr-o a doua intervenţie”, precizează esteticianul.
În ceea ce privește miturile legate de nocivitatea acestei intervenții, Alberts este destul de radicală: ”Nu trebuie să ne temem că dacă vor fi distruse glandele sudoripare dintr-o zonă a corpului, toxinele nu mai pot fi eliminate! Foarte mulţi pacienţi sunt îngrijoraţi de acest aspect. Organismul are multe mecanisme prin care îndepărtează toxinele, altele decât transpiraţiile: micțiunea, defecaţia, respiraţia, descuamarea pielii, etc. Mai mult decât atât, pielea de pe toată suprafaţa corpului are glande sudoripare în structura sa, deci rămâne posibilă în continuare perspirația şi transpiraţia, dar în alte zone decât cele operate”.