„Mama a fost aici la un control de rutină. S-a văzut că s-ar putea să facă un AVC şi nu i s-a spus de riscurile acestui AVC. Apoi a făcut AVC, a fost internată aici, a ieşit din AVC şi tot avea dureri, nu se simţea bine. A început în iunie, apoi a făcut AVC în august şi a venit aici de 4 ori. Avea dureri puternice la stomac. I s-a dat de trei ori diagnostic greşit că ar fi avut infecţie la stomac. În final, avea ceva tot de AVC în sensul că avea o venă înfundată. Acum a fost operată şi ne-a spus că moare. (…) Toţi doctorii, din ce am văzut, sunt incompetenţi. Abia a patra oară au văzut că e blogaj de sânge. (…) O să îi dăm în judecată şi să fim siguri că nu s-a greşit cum s-a greşit la ceilalţi pacienţi, la copil. Vrem să fim sigur că nu o sa mai treacă oameni prin ce treceam noi”, a declarat Constantin Rotariu, unul dintre copiii femeii, citat de Mediafax.

Acesta a spus că toate cheltuielile medicale plătite către spitalul privat, pentru îngrijirea mamei sael, se ridică la 30.000 de euro. Fratele său, George Rotariu, susține că medicii nu le-au permis să o mute pe mama lor, atunci când au vrut să o ducă la o clinică din străinătate.

„Când am vrut să o mutăm, nu ne-au lăsat, pentru că riscă să moară pe drum. Am fost internaţi de trei ori într-o săptămâna, iar a patra oară, mama arăta foarte rău, şi-au dat seama de asta şi nu ne-au dat acceptul s-o transportăm. Am vrut să o transportăm în Austria. Costurile se ridică la nivel de zeci de mii de euro. Din păcate, plătim pentru nişte servicii ca afară, dar foarte slabe. Poate mai slabe decât cele din spitalele publice din România. O să facem tot ce e necesar să vedem că procedurile au fost efectuate corect, ceea ce noi nu credem, având în vedere că mama a venit pe picioare în spital şi pleacă în mormânt”, a mai spus tânărul.

La rândul lor, medicii Spitalului Sanador se apără, spunând că pacienta a fost îngijită corect.

„Doamna era o pacientă nu foarte în vârstă (65 de ani – n.r.), dar avea o patologie vasculară extrem de avansată. De altfel, în urmă cu câteva luni, a făcut un accident vascular cerebral. Un accident vascular se poate localiza oriunde, la inimă, la intestine sau orice alt segment. (…) Pacienta a mai avut prezentări la spital – nu ştiu dacă numai la al nostru. Accidentul vascular cerebral a fost îngrijit la noi, a fost îngrijit corect.

Între timp a mai avut nişte prezentări, dar nu internări, ci prezentări la camera de gardă. Nu a fost internată. (…) A venit pe 6, nu pe 10, diagnosticul a fost pus pe 6 şi în aceeaşi zi a fost pus un tratament agresiv aşa cum este peste tot în lume pentru boala de care suferea, a primit un anticoagulant. După două zile, simptomatologia s-a ameliorat. După care, sub acelaşi tratament, starea a revenit proastă, s-a agravat, motiv pentru care am bănuit că acel tratament s-ar putea să nu fie eficient.

Atunci am continuat investigaţiile, în ideea că am putea identifica locul acelei stenoze şi întinderea şi facem ceva mai puţin invaziv dată fiind starea. Nu s-a reuşit, nu s-a văzut la radiografie deloc niciunul dintre cele două vase de sânge, ce înseamnă obstrucţie la origine, pentru că toată aorta dumneaei era calcificată. Tot peretele vascular era calcificat. Asta se întâmpla pe 9, la trei zile.

Am explicat familiei, celor trei băieţi, că singura măsură pe care o putem lua în considerare ar fi o intervenţie chirurgicală cu scopul de a deobstrua, fie de a rezeca partea de intestin care este mort. Am explicat de-a fir a păr fiecare punct, fiecare gest terapeutic, în fiecare zi. Au înţeles care e gravitatea, au înţeles că intrăm în operaţie cu riscuri majore, am explicat şi au înţeles că e posibil să nu depăşim momentul operator. (…) Au semnat la fiecare gest medical”, a declarat Bogdan Marțian, şef Secţie Chirurgie generală la Spitalul Sanador, joi, 25 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Bogdan Martian, şef Secţie Chirurgie generală la Spitalul Sanador

Bogdan Marțian, şef Secţie Chirurgie generală Sanador

ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei
Recomandări
ICE Dunărea – fabrica de valută a lui Ceaușescu și a primilor milionari cu legături în Securitate. Cine a învârtit miliardele de dolari din conturile firmei

Acest nou scandal vine la doar câteva zile după ce un băiețel de aproape 2 ani a murit fulgerător, după o operație de coborâre de testicul, în noaptea de sâmbătă spre duminică (20/21 octombrie).

Astăzi, procurorii au descins la Spitalul Sanador, după moartea copilului de 2 ani, dar ancheta în acest caz ar putea dura un an, potrivit Colegiului Medicilor din România.


Citește și… Ștefi, fetița care învață la lumina lanternei, riscă să ajungă din nou în stradă. Primăria i-ar da un container, dar nu promite nimic


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Observatornews.ro
"Ţeapa" luată de o femeie după ce a plătit 400 de lei să rezerve un penthouse de Revelion
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI