Există mai multe metode naturale de creştere a imunităţii organismului.

Nu este recomandabil că în plin sezon al gripelor să urmaţi o dietă de slăbire. Trebuie să consumaţi proteine de calitatea I care se găsesc în lapte, ouă, brânzeturi, carne, peste şi cât mai multe fructe foarte bogate în vitamina C, E, A (citrice, nuci, alune, migdale, nucă de cocos), untură de pește, leguminoase de tipul morcovi, fasole verde şi uscată, năut, etc. Puteţi introduce în alimentaţia dvs suplimente alimentare conţinute în ceai verde, echinaceea, resveratrol, cătină, etc.

Consumaţi alimente cu efect antiviral. Cele mai cunoscute sunt usturoiul şi ceapa. Dar există cel puţin la fel de bune din punct de vedere al efectului antiviral şi ghimbirul, feniculul şi hreanul. Persoanele care au probleme cu stomacul sau doresc să îşi menţină silueta în parametrii armonioşi şi pe timpul sezonului rece, le recomand să renunţe total la consumul de usturoi şi ceapă pentru că aceste 2 legume cresc mult senzaţia de foame prin stimularea secretiilor digestive. Atât usturoiul cât şi ceapa au un puternic dezavantaj, şi anume mirosul persistent şi neplăcut pe care îl imprimă organismului după ce au fost consumate. În cazul usturoiului, mirosul este impregnat în ţesuturi chiar şi 48 de ore de la ingestie. Persoanele care au afecţiuni biliare de tipul “bilei leneşe” nu pot consuma usturoi pt că fac blocaj biliar manifestate prin greaţă, senzaţie de vomă, dureri de cap persistente, disconfort stomacal.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Spre deosebire de ceapă şi usturoi, feniculul şi ghimbirul care au practic aceleaşi proprietăţi antivirale, antimicrobiene şi antitoxice, au un miros plăcut, sunt delicioase la gust, scad poftă de mâncare şi inhibă secreţiile gastrice. Deci ajută şi la slăbit.

Măriţi timpul de somn. Creierul uman produce mai multe tipuri de unde cerebrale în funcţie de starea în care se găseşte. Astfel, în timpul somnului superficial sau atunci când “moţăim” predominante sunt undele alfa; în stare de somn profund predomină undele tetha, iar în stare de veghe, adică atunci când suntem activi, predominante sunt undele beta. Atunci când creierul se află în stare alfa organismul intră într-un proces de vindecare şi refacere din toate punctele de vedere. Aşa se explică faptul că primul impuls pe care-l avem atunci când ne simţim bolnavi este să ne aşezăm în pat şi “zăceam”. În starea alfa imunitatea organismului creşte. Deci, odihniţi-va cât mai mult.

Opriţi fumatul sau evitaţi să respiraţi aer poluat. Fumul de ţigară scade imunitatea locală a cailor respiratorii făcând astfel posibilă îmbolnăvirea mult mai uşor a acestora. Evitaţi aglomeraţiile umane. Virusurile umane se transmit cu mare repeziciune în colectivităţile şi aglomeraţiile umane. Deşi modul de transmitere a gripei este preponderent pe cale aeriană totuşi spălarea mâinilor foarte des, evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile murdare, folosirea unor dezinfectante pentru mâini sau a unor ape de gură cu clorhexidină pot fi metode utile de a preveni îmbolnăvirea. Persoană bolnavă care tuşeşte sau strănută împrăştie pe o rază de până la 6 m, microparticule infectate, care se depun pe suprafeţele din jur, iar dvs puteţi avea ghinionul să atingeţi aceste suprafeţe în timp suficient de scurt pentru a le “găsi” încă infectante. De aceea trebuie să accentuaţi măsurile de igienă a mâinilor. Dacă situaţia o impune, putati măşti faciale medicinale, care să va acoperă nasul şi gură.

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Procuraţi-va din farmacii produsele naturale de creştere a imunităţii, produse naturale pe baza de plante medicinale sau produse homeopatice. Oferta este din ce în ce mai variată iar rezultatele sunt foarte bune în urmă consumului acestora. Persoanele cu boli cornice, vârstnici sau cele care sunt expuse acestor îmbolnăvirii prin natură meseriei lor trebuie să urmeze regimul anual preventional de vaccinări.

Dr. Adina Alberts

Citeşte şi:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Animalul din România pentru care marocanii nu mai știu ce să facă. Au venit direct în țară ca să cumpere cât mai mult și direct de la fermieri
FANATIK.RO
Animalul din România pentru care marocanii nu mai știu ce să facă. Au venit direct în țară ca să cumpere cât mai mult și direct de la fermieri
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Teren de 1.400.000 de euro, scos la vânzare de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Teren de 1.400.000 de euro, scos la vânzare de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI