Rinichii sunt implicaţi în eliminarea toxinelor din sânge, odată cu urina. Când nu mai funcţionează cum trebuie:
• lichidul se acumulează în organism, iar acest surplus explică umflăturile de la nivelul mâinilor, picioarelor, gleznelor, feţei;
• apar erupţiile cutanate, pruritul (mâncărimea) şi uscăciunea pielii;
• te trezeşti des noaptea ca să mergi la toaletă, iar cantitatea de urină eliminată este anormal de mare sau, dimpotrivă, nu poţi urina;
• ai dureri în zona lombară;
• urina conţine urme de sânge sau are o culoare închisă – în acest caz, situaţia e deja gravă;
• oboseala continuă sau lipsa de vlagă – iată un alt semn al afectării rinichilor.
Ficatul nu doare, dar te anunţă când suferă prin alte simptome:
• tenta gălbuie a pielii şi ochilor indică hepatită sau ciroză;
• oboseala şi pierderea în greutate sunt asociate ficatului înconjurat de grăsime, o consecinţă a obezităţii şi/sau a nivelului mare de colesterol;
• lipsa apetitului, scaunele decolorate, abdomenul mărit sau umflat în partea dreaptă (din cauza retenţiei de lichide), setea şi urinarea excesive trădează şi ele afecţiuni hepatice;
• în faze grave, afectarea ficatului duce la apariţia unei reţele fine de vase de sânge la suprafaţa pielii, în partea superioară a corpului.
Stomacul. Cele mai multe probleme sunt generate de alimentaţia haotică, mesele copioase, produsele de tip fast-food. Iată câteva dintre semnalele pe care le transmite acest organ:
• bine cunoscuta “arsură la stomac” – localizată, de fapt, sub stern – apare când acidul gastric din stomac o ia în sens invers şi se întoarce în esofag; diagnosticul este de reflux gastroesofagian;
• după o masă copioasă resimţi o durere intensă în partea superioară a abdomenului, iradiind spre laterale şi spate, eventual urmată şi de palpitaţii, stări de greaţă sau chiar febră? Sunt simptomele pancreatitei;
• arsura şi durerea la nivelul stomacului, accentuate când stomacul este gol, indică ulcerul sau o toxiinfecţie alimentară.
Inima, spre deosebire de ficat, doare. Iar durerea toracică nu trebuie trecută niciodată cu vederea. Iată de ce:
• asociată frecvent cu durerea la nivelul maxilarului, braţelor sau capului, durerea toracică duce cu gândul la o cardiopatie ischemică sau chiar la un infarct de miocard;
• palpitaţiile însoţesc aritmii cardiace care pot pune viaţa în pericol;
• aritmiile, leziunile cardiace sau insuficienţa cardiacă sunt “suspectate” şi atunci când apar ameţeli – mergând, uneori, până la leşin -, somnolenţă în timpul zilei sau episoade de adormire bruscă (narcolepsie);
• dispneea – dificultatea de a respira – este semnul comun al insuficienţei cardiace, al bolii coronariene sau pericardice (pericardul este membrana care acoperă inima).
Plămânii. Bronşită, astm, emfizem pulmonar, pneumonie, pleurezie, tuberculoză, cancer – iată pleiada de boli care pot afecta aceste organe. Ce te anunţă că ai o suferinţă pulmonară:
• dispneea (senzaţia că nu poţi trage aer în piept);
• sputa cu sânge;
• respiraţia şuierătoare;
• pierderea în greutate fără un motiv aparent;
• tusea pe termen lung, însoţită de expectoraţie chiar şi în perioadele când nu eşti răcit(ă);
• febra persistentă sau intermitentă (de exemplu: dimineaţa 39 g C, la prânz 36,8 g C).
Intestinele nu funcţionează cum trebuie atunci când:
• simţi o oboseală accentuată şi te simţi balonat(ă) imediat după masă – acestea sunt primele semne ale sindromului de colon (sau intestin) iritabil; ele pot fi urmate de alternanţa dintre diaree şi constipaţie, stări de greaţă, crampe în zona inferioară a abdomenului;
• şi intoleranţa la lactoză, la gluten etc. se anunţă prin diaree, stări de greaţă, crampe abdominale;
• tot crampele şi greaţa, dar însoţite de diaree sangvinolentă, semnalează o colită;
• combinaţia de scaune cu sânge, dureri abdominale, greţuri şi scădere în greutate poate fi manifestarea cancerului de colon.
Bila te înştiinţează că ar fi bine “s-o duci” la un control prin:
• balonare;
• dureri de cap, însoţite de stări de greaţă şi senzaţie de vomă, în special când simţi mirosuri puternice;
• durere mare în partea superioară a abdomenului, în capul pieptului, iradiind uneori spre umeri;
• gust amar sau metalic în gură, indiferent ce alimente ai consuma;
• stări febrile şi icter (îngălbenirea pielii şi a mucoaselor).
Semnale care ar trebui să te trimită la medic | Iată cum te anunţă corpul tău că ai o problemă de sănătatePancreasul transmite semnale tardiv, când deja este afectat. Însă şi debutul afecţiunilor pancreatice e marcat de nişte semnale, pe care medicii te sfătuiesc să nu le ignori:
• durerea care apare brusc, în general după mese copioase, în partea superioară a abdomenului şi iradiază în spate;
• balonare, flatulenţă, salivaţie excesivă, stări de greaţă, vărsături, diaree, scaune de culoare galbenă, păstoase şi lucioase;
• febră, transpiraţie;
• icter;
• crampe musculare, tulburări de respiraţie şi stări de confuzie – acestea apar în situaţiile deja grave. l

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Orașul fantomă care pe vremuri era un adevărat centru industrial. A fost abandonat complet în urmă cu 26 de ani, iar astăzi este un obiectiv turistic de top. Puțini își permit să ajungă aici
FANATIK.RO
Orașul fantomă care pe vremuri era un adevărat centru industrial. A fost abandonat complet în urmă cu 26 de ani, iar astăzi este un obiectiv turistic de top. Puțini își permit să ajungă aici
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
FANATIK.RO
Țara unde oamenii trăiesc cel mai mult. Deși viața e frumoasă și liniștită, puțini ar putea să se mute aici
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Observatornews.ro
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor mai mari inundaţii din istorie. Ce urmează pentru oamenii deja loviţi de viituri
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI