Sarea ne ajută să păstrăm un echilibru al lichidelor în organism. Clorura de sodiu, după denumirea ei chimică, trebuie totuşi folosită cu moderaţie, pentru că poate avea efecte negative asupra organismului. Vă prezentăm câteva afecţiuni care pot fi tratate cu sare, fie că este vorba despre consumarea ei, fie că se fac băi sau cataplasme.

4106-174437-sare.jpg

Osteoporoza şi crampele musculare
Se vor săra alimentele exclusiv cu sare gemă neiodată, care este foarte bogată în oligţlemente implicate în procesele de asimilare a calciului.

Tuse
Se ţin pe limbă, cât mai mult timp, câteva granule de sare gemă (nu mai mult de un vârf de cuţit). Reacţia de stopare a tusei se va declanşa prin două mecanisme: prin salivaţie, care va deveni mult mai abundentă, şi prin stimularea directă a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.

Digestie dificilă şi constipaţie
Se consumă hrană condimentată cu sare gemă sau sare marină. S-a constatat că sarea naturală are un efect mult mai puternic de stimulare a secreţiei de sucuri gastrice şi este un excelent activator al sucurilor gastrice, cu condiţia să fie consumată cu moderaţie.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Calculi renali, colici renale
Un săculeţ de pânză plin cu sare gemă se pune pe un calorifer sau pe altă sursă de căldură şi se lasă să se încălzească până la 50-60 de grade Celsius. Se aplică apoi pe şale (zona lombară), unde se ţine o jumătate de oră.

Ulceraţii pe piele
În două linguri de miere de albine se pune o jumătate de linguriţă de sare şi se amestecă bine, până când se omogenizează. Se aplică apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sunt uimitoare, acesta fiind un străvechi remediu menţionat în tratatele medicale.

Arsuri uşoare
Pe zona afectată se presară sare grunjoasă. Deşi senzaţia de moment va fi de usturime, vindecarea va fi mult mai rapidă. Atenţie însă, nu se aplică sare pe arsurile grave, cu rană deschisă, deoarece usturimea este insuportabilă.

Nas înfundat
La un pahar de apă caldă se pune o linguriţă de sare gemă sau marină şi se amestecă bine pentru a se omogeniza. Se pune această apă sărată caldă în palmă şi se trage pe nara stângă şi pe nara dreaptă, alternativ, pentru desfundarea căilor nazale. Acest procedeu este bine să se facă în fiecare dimineaţă, pentru drenarea căilor respiratorii şi înlăturarea surplusurilor de mucus.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Dureri de gât
Se pun două linguriţe de sare naturală într-un pahar cu apă fierbinte, după care se amestecă bine cu o linguriţă, până când sarea se dizolvă complet. Se face gargară cu acest preparat cât mai fierbinte, lăsând apa sărată să ajungă cât mai mult pe gât. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia completă a afecţiunii.

Căderea părului
O dată pe săptămână, părul se spală cu apă de ploaie, fiartă şi răcită, după care rădăcinile părului se frecţionează timp de 15 minute cu sare de bucătărie iodată. S-a constatat că 6 proceduri sunt suficiente pentru combaterea definitivă a bolii. Cu toate acestea, pentru profilaxie, tratamentul trebuie repetat periodic.

Băile cu apă sărată

Sunt un remediu tradiţional, care se aplică şi acum cu succes. Se prepară prin punerea a două kilograme de sare într-o cadă de apă caldă. Baia durează 20-30 de minute, iar temperatura apei va fi menţinută peste 37 de grade Celsius, pentru ca acţiunea terapeutică să fie maximă. Iată indicaţiile acestor băi: 

4106-174432-sare_baie_1.jpgReumatismul – se fac de două ori pe săptămână băi complete cu apă sărată fierbinte. Cele mai eficiente sunt băile preparate cu sare marină, dar efecte foarte bune s-au obţinut şi cu sarea de mină, cu cristale mari (nemăcinată).

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Cistitele şi infecţiile urinare – se fac băi complete sau băi de şezut cu apa ceva mai sărată: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi făcută în fiecare seară, iar apa trebuie să fie cât mai fierbinte, însă suportabilă (peste 38 de grade). Trebuie evitată expunerea la frig după baie.

Răceala şi gripa – se fac băi ale picioarelor (tălpi şi glezne) cu apă fierbinte cu foarte multă sare (10 linguri la litru).

Vezi și Înlocuieşte sarea cu arome şi condimente. Cei mai gustoși înlocuitori pentru sare

Cele mai întâlnite tipuri de sare

4106-174431-sare_2.jpgSarea de masă
Este sortimentul cel mai des folosit. Este un produs fin, care ajunge pe masa noastră după ce a trecut prin mai multe etape de rafinare, prin care i-au fost eliminate orice urme de substanţă minerală.

Sarea de mare
Sarea de mare este un termen larg care se referă, în general, la sarea nerafinată obţinută din apă. Este mai bogată decât sarea obişnuită în minerale precum fierul, magneziul, calciul, potasiul, manganul, zincul şi iodul. Oamenii au nevoie de mai puţin de 225 de miligrame de iod pe zi, substanţă regăsită în mod natural în sarea de mare, spre deosebire de cea de masă, căreia această substanţă îi este adăugată.

Sarea iodată
Este un sortiment de sare căruia, aşa cum îi spune şi numele, i-a fost adăugat iod.

Sarea gemă (brută)
Se vinde în bucăţi mari, denumite cristale, şi are o tentă de gri sau maroniu.

Consumul excesiv este periculos

Sarea poate fi cauza atacului de cord, hipertensiunii, bolilor de rinichi şi insuficienţei cardiace. Aportul masiv de sare este contraindicat în cazurile de hipertensiune şi tromboză gravă, precum şi în fazele acute ale gastritei hiperacide şi ale ulcerului gastroduodenal.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
FANATIK.RO
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI