O comunicare mai bună cu părinții, ajutor financiar, consiliere psihologică sau chiar meditații gratuite pentru elevii care lipsesc de la ore sunt soluții pentru reducerea absenteismului școlar, notează autorii cercetării, în The Conversation.
Absenteismul școlar, în creștere după pandemie
În Marea Britanie, 25% dintre elevi au fost constant absenți – adică au lipsit de la peste 10% dintre orele pe care le-au avut în perioada septembrie-decembrie 2022. Înainte de pandemia de COVID-19, procentul era de două ori mai mic. Numărul elevilor considerați absenți cronic s-a dublat și în SUA după pandemie, de la 8 milioane la aproape 16 milioane.
Rata absenteismului a crescut, așadar. Iar această creștere este cauzată, spun specialiștii, de dificultățile pe care copiii și adolescenții, elevi de școală sau liceu, le-au resimțit în perioada în care au învățat de-acasă. Ei au dezvoltat anxietate și probleme emoționale, au pierdut legătura cu colegii lor și s-au „deconectat” de școală. La aceste provocări s-au adăugat și problemele financiare întâmpinate de adulții din familiile copiilor, pentru că mulți au rămas fără locuri de muncă. 30 de milioane de americani spuneau, la sfârșitul anului 2020, că nu își permit să cumpere suficientă mâncare pentru ei și copii, potrivit Centrului pentru priorități bugetare și politice.
Mai mulți șomeri pe o perioadă mai lungă de timp
Deși s-a înrăutățit după redeschiderea școlilor, absenteismul școlar nu este o problemă nouă. A fost numit „epidemie” și e strâns legat de abandon. Absenteismul vine cu consecințe negative asupra elevilor care lipsesc constant de la ore. Cercetările făcute de-a lungul timpului au arătat că, cu cât elevii au mai multe absențe, cu atât crește riscul ca aceștia să aibă note mai mici, să rămână corigenți, repetenți și chiar să nu termine liceul.
Consecințele se întind însă și pe termen mai lung, arată un studiu publicat de Universitatea Strathclyde din Marea Britanie. Neparticiparea la ore duce inevitabil la abandon școlar, iar abandonul – sau în unele cazuri, exmatricularea din cauza numărului mare de absențe – cauzează probleme mai mari. Nu doar pentru elevul care devine adult, ci și pentru societate: se reduc șansele ca el să se întoarcă la școală, dar crește în schimb posibilitatea ca el să comită infracțiuni și, deci, să ajungă după gratii, după cum a arătat Școala 9.
Elevii care nu frecventează școala nu-și dezvoltă complet abilitățile sociale și de comunicare, ceea ce îi poate, de asemenea, afecta mai târziu în relațiile cu cei din jur.
Copiii care lipsesc des de la școală au șanse mai mici să se specializeze, să obțină o calificare și, deci, au șanse mai mici să se angajeze până la 35-40 de ani. Din cauza asta, vor avea și salarii mai mici decât cei care au frecventat școala, mai atrage atenția studiul.
Absențele au un impact și asupra duratei de șomaj. Cu cât a lipsit mai multe zile de la școală, cu atât a crescut perioada în care elevul devenit adult a stat fără un loc de muncă.
De ce lipsesc elevii de la ore
Motivele sunt diverse.
Unii elevi lipsesc de la ore pentru că au dezvoltat anxietate sau alte probleme de sănătate mentală. Alții, din cauza hărțuirii, bullying-ului și rasismului, scrie The Conversation.
Sunt și copii, și adolescenți care aleg să nu mai meargă la școală din cauza responsabilităților pe care le au acasă, de exemplu, să aibă grijă de frații mai mici.
Dezavantajele socio-economice sunt o cauză frecventă a absenteismului. De exemplu, părinții care au locuri de muncă unde sunt slab plătiți lucrează, de regulă, după un program strict, aglomerat, poate cu ore suplimentare. Asta înseamnă, de multe ori, că nu au timp să fie mai prezenți la școală, în relația cu profesorii, și să-i supravegheze pe cei mici, arată cercetarea britanicilor.
Sărăcia nu provoacă doar absenteismul intenționat – chiulul de la ore, adică. Ea are impact asupra sănătății și bunăstării unei familii. Copiii lipsesc și motivat, pentru că se îmbolnăvesc sau pentru că apar diverse urgențe în familia lor.
O analiză recentă a descoperit că elevii care suferă de afecțiuni fizice sau mentale, precum depresia și anxietatea, sunt în mai mare măsură să lipsească de la ore.
Mediul școlar poate fi el însuși motiv pentru absențe. De exemplu, o relație slabă cu un profesor, o atmosferă negativă la clasă sau în general, neimplicarea școlii.
Articolul complet, în Școala 9.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!