Ce s-a întâmplat în ianuarie la Colegiul German „Goethe” din București, pe scurt. 

  • O mamă a făcut plângere către Ministerul Educației, acuzând că profesoara de germană Laura Cristiana Gherman face meditații cu elevii de la clasă în cadrul unei firme de cursuri numită Deutschzentrum SRL.
  • Pe 18 ianuarie 2024, Corpul de control al Ministerului Educației merge la liceu.
  • În aceeași zi, directoarea Rodica Ilinca și directoarele adjuncte Maria Weber Lipan și Beatrice Herbert Alexandru demisionează în semn de protest, acuzând atitudinea „umilitoare” la care au fost supuse în timpul controlului; alți profesori li se alătură.
  • Pe 2 februarie directoarele se întorc în funcție, inspectoratul motivând că „au revenit asupra deciziei de a demisiona”, potrivit Edupedu

Publicația Școala 9 a intrat în posesia raportului Corpului de Control al Ministerului Educației și vă prezintă principalele concluzii și recomandări ale inspectorilor. 

Colegiul German „Goethe” este unul dintre cele mai căutate din București datorită claselor în care se învață doar în limba germană, dar și pentru rezultatele pe care le are: 98% dintre elevi au promovat examenul de Bac în 2023

„A motivat că nu face meditații, ci cursuri”

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina

Controlul arată că profesoara de limba germană Laura Cristiana Gherman (pe site-ul colegiului apare cu numele Laura Dejeu), pe lângă activitatea la catedră este și „reprezentant legal/administrator” la firma Deutschzentrum SRL, unde face meditații inclusiv cu elevii săi de la clasă. „Laura Cristiana Gherman nu a dorit să clarifice niciun aspect cu privire la numărul elevilor de la clasele la care predă și cei care beneficiază de pregătire la SC DEUTSCHZENTRUM SRL, forma contractului de prestări-servicii elevi/structura contractului, motivând că nu face meditații, ci cursuri”, se arată în raport. Aceasta a refuzat și să pună la dispoziția inspectorilor alte documente, dar cu toate acestea aceștia subliniază că e vorba de o încălcare a Legii Educației și a Codului de etică a cadrelor didactice, care menționează că profesorilor li se interzice să facă pregătire cu elevii din propria clasă. 

Deutschzentrum SRL care o are ca reprezentant pe profesoara de la „Goethe” a înregistrat anul trecut un profit de peste 43.000 de lei, iar însumat în ultimii trei ani aproape 122.000 de lei, cât 32 de salarii de profesor debutant. Are un singur angajat și este pe piață de șase ani. 

  • 271 de milioane de lei au declarat profesorii la Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) între 2020 și 2022, scrie Gândul ca fiind venituri din meditații. Sunt 10.000 de români care au făcut asta, iar specialiștii susțin că numărul total este mult mai mare.
  • Se fac bani mulți din pregătirea în afara școlii și în alte țări. În 2022, piața meditațiilor din toată lumea era estimată la 91 de miliarde de dolari și este așteptată o creștere anuală de 6,8% a acesteia până în 2030, potrivit platformei Grand View Research.
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Profesoara acuză presiuni de la un părinte „cu poziție în minister”

Chiar dacă a refuzat să dea prea multe explicații inspectorilor ministerului, Laura Gherman a vorbit deschis despre pregătirea cu elevii de la liceu într-un interviu relaxat despre activitatea sa. „Anul 2019 a fost absolut fabulos, întrucât peste 70%  din totalul notelor de 10 la examenul de Evaluare Națională la limba germană a fost obținut în școala unde predau de către elevi cu care am lucrat la Deutschzentrum sau la clasă”, spunea aceasta în iulie 2023 pentru platforma Doer, a jurnalistei Sonia Argint. 

Pe pagina personală de Facebook, în noiembrie anul trecut, vorbea despre meditații care sunt „în FIECARE școală”. „În FIECARE școală, există un număr mare de profesori care fac meditații nefiscalizate, cu copii de la clasa sau nu. Este o realitate pe care o știm cu toții”, scria aceasta și vorbea despre presiunea unor părinți „care lucrează în ministere”. „Se pune presiune pe noi să nu trecem în cataloage decât notele de 9 și 10 invocând tot soiul de motive. Acest gen de părinți preferă în loc să petreacă timp pentru educația copiilor, să vină la școală și să ceară audiențe pentru a reclama profesorii care își fac treaba și vin pentru a împroșca cu noroi”.

Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu
Recomandări
Infractori prinși cu ajutorul inteligenței artificiale. Profesor dr. Vlad Niculescu Dincă: Trebuie să înțelegem aceste „unelte”, altfel există un risc real să fim toți tratați ca suspecți | Interviu

Profesoara spune că totul i s-a tras după ce a refuzat să intervină la colegi ca să nu treacă note sub 9 în catalog ale copiilor „unei persoane cu funcție”. „Din acel moment am fost ținta acestui părinte, care instigă, amenință, intimidează și șantajează PENTRU CĂ POATE, pentru că are o poziție în minister, lucru pe care îl repetă cu fiecare ocazie”.

Nu e bullying, ci „un comportament mai curând autoritar”

Pe 11 decembrie, un părinte înainta o petiție către consiliul de administrație al Liceului „Goethe” și în atenția directoarei și pe 28 octombrie o a doua petiție adresată întregii conduceri a colegiului. Școala a convocat Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, despre care Corpul de control susține că nu avea atribuții pentru a soluționa cele reclamate, adică meditații cu elevii de la clasă și „bullying și comportament abuziv”. Mai mult, inspectorii spun că această comisie nu fusese întrunită așa cum cere legea și că directoarele școlii au ascuns Consiliului de administrație existența celor două petiții. 

Totuși, comisia în cauză a făcut o verificare care confirmă că Laura Cristiana Gherman făcea în cadrul firmei pe care o administrează meditații cu cel puțin un elev de la clasă încă din 2022. 

Chiar fără să fie „o comisie disciplinară”, aceasta a precizat în raportul său că ,,în ceea ce privește acuzația de abuz emoțional pe care dna prof. Gherman l-ar exercita asupra elevului, comisia observă un comportament mai curând autoritar al doamnei profesoare, decât intimidant față de elev. Acest comportament nu poate fi considerat, în opinia noastră, abuz educațional”.

Elevului care a renunțat la meditații nu era în evidența cabinetului de consiliere psihopedagogică, nici măcar după ce părinții lui au sesizat școala acesta nu a fost trimis către consilierul școlar, arată raportul. Inspectorii au administrat un chestionar în rândul elevilor, cu ajutorul consilierului școlar din care a reieșit că numai doi elevi din 30 au susținut că nu le plac orele de germană. Restul au avut cuvinte de laudă la adresa profesoarei. 

Pe 27 noiembrie, contractul de pregătire în cadrul Deutschzentrum cu elevul al cărui părinte a depus petiția a încetat „la inițiativa” profesoarei, arată Corpul de Control al Ministerului Educației. Două zile mai târziu, Gherman acuza pe Facebook presiuni din partea unui părinte „cu funcție”. 

Școala 9 a contactat-o pe profesoara Laura Cristiana Gherman pentru un punct de vedere. „Din păcate nu pot să fac declarații pe marginea subiectului, întrucât Ancheta este în desfășurare”, este răspunsul acesteia. 

Sesizare la Parchet și noi controale

Ministerul Educației scrie în raport că urmează să sesizeze și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 cu privire la cazul profesoarei Laura Cristiana Gherman pentru suspiciunea de încălcare a prevederilor Codului Penal „prin condiționarea evaluării periodice a elevilor de participarea la cursurile organizate de SC DEUTSCHZENTRUM SRL, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale în consecință”. 

De asemenea, Ministerul recomandă conducerii școlii să o ancheteze disciplinar pe profesoară. Recomandă de asemenea ca ISMB să o ancheteze disciplinar și pe directoarea Rodica Ilinca, dar și să demareze o inspecție școlară generală la școală. 

Articolul complet, în Școala 9.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

DoarDiviziaB   •   17.03.2024, 19:34

Eu nu inteleg raspunsul acestei persoane care se mai vrea si profesor. Adica incearca sa ascunda meditatia sub un alt nume. Este anormal sa gandesti in felul asta. Este ca si cand cineva care ia spaga spune ca de fapt a fost atentie si deci ... de ce sa fie condamnat. Copii din clasele ei nu aveau ce sa faca "cursuri" de limba germana la o firma de a ei. Daca faceau cursuri de balet era altceva.

Marica13   •   12.03.2024, 14:44

Păi știam că cursurile se fac în școala respectivă Nu în altă parte ,în altă parte se fac meditații

.ZORRO.   •   24.02.2024, 07:29

Situatia descrisa este reala si se intampla cu coordonarea directorilor in gimnaziile tuturor colegiilor mari din tara: admiterea nu este pe bune, ci pe bani si interese. Ma intreb, de ce nu este reclamata situatia, desi toti parintii stiu.... asta se intampla cand directorii sunt numiti politic... scolile sunt fabrici de bani si de imagine pentru partide... 🤮

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.