Ce putem învăța despre creșterea copiilor de la triburile de vânători-culegători din Botswana sau Congo

Cum ar putea ajuta societățile de vânători-culegători familiile din țările dezvoltate economic ale prezentului? Răspunsul e oferit de un nou studiu, semnat de dr. Nikhil Chaudhary, antropolog la Universitatea din Cambridge, și dr. Annie Swanepoel, psihiatru de copii, care și-au publicat rezultatele cercetărilor în revista de profil „Journal of Child Psychology and Psychiatry”, scrie Școala 9. 

Cercetarea britanicilor explorează posibilitatea ca anumite aspecte comune din copilăria membrilor societăților de vânători-culegători să fie transferate în școli sau creșe prin intermediul unor „intervenții experimentale”. 

Și vânători-culegătorii contemporani sunt populații moderne

Autorii constată că viața copiilor din societățile de vânători-culegători se desfășoară în medii și circumstanțe complet diferite de cele din țările dezvoltate. Subliniază și faptul că acești copii se confruntă, inevitabil, cu multe dificultăți ce nu se întâlnesc în societățile moderne, prin urmare, acest stil de viață nu trebuie idealizat.

La baza cercetărilor lui Nikhil Chaudhary au stat observațiile asupra tribului BaYaka din Congo, precum și alte studii antropologice asupra altor societăți de vânători-culegători. Specialistul găsește diferențe importante în ce privește modul în care vânători-culegătorii au grijă de copiii lor și felul în care cei mici sunt crescuți în țările moderne. „Vânători-culegătorii contemporani nu trebuie priviți ca niște «fosile vii». Deși stilul lor de viață poate oferi câteva indicii despre preistorie, ei sunt însă populații moderne, fiecare cu o istorie culturală și demografică unică”, explică profesorul.

Recomandări

Browserul Google Chrome valorează 20 de miliarde de dolari. Gigantul american ar putea fi forțat de justiție să îl vândă

Copiii au și alți îngrijitori în afară de părinți

În ciuda faptului că, în țările dezvoltate, se pune tot mai mult accent pe folosirea marsupiilor de copii sau a masajului pentru bebeluși, nivelurile de contact fizic cu sugarii sunt mult mai ridicate în societățile de vânători-culegători. 

De pildă, în Botswana, bebelușii din tribul !Kung în vârstă de 10-20 de săptămâni rămân în contact fizic cu cineva aproape 90% din ziua-lumină și aproape 100% din crizele de plâns primesc un răspuns – cu o mângâiere sau alăptare. Arareori se întâmplă ca micuții să fie certați. 

Acest mod excepțional de atent de a îngriji copiii e posibil datorită îngrijitorilor non-parentali. Aceștia au rol foarte important în societate, în vreme ce în țările dezvoltate se regăsesc mult mai rar. În multe societăți de vânători-culegători, îngrijitorii nonparentali preiau aproape jumătate din sarcinile ce țin de îngrijirea copilului. 

Un studiu anterior arăta că, în Republica Democrată Congo, nou-născuții tribului Efé au până la 14 îngrijitori nonparentali pe zi până împlinesc 18 săptămâni și sunt transmiși de un îngrijitor la altul de opt ori pe oră.

În prezent, părinții beneficiază de mult mai puțin sprijin pentru îngrijirea copiilor din partea familiilor sau rețelelor lor sociale, spre deosebire de cum s-a întâmplat în cea mai mare parte a istoriei noastre evolutive. Existența altor îngrijitori (decât părinții) poate reduce impactul negativ al stresului în cadrul nucleului familial și riscul de depresie maternă, care are efecte secundare și asupra copilului și a dezvoltării lui cognitive.

Dr. Nikhil Chaudhary, antropolog:

Recomandări

Nicolae Ciucă, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Mă scoate din sărite șmecheria” | EXCLUSIV

Conceptul de îngrijitori nonparentali – descris de studiu drept o adaptare umană fundamentală – contrazice narațiunile de tipul „îngrijire maternală intensivă” ce susține că mamele trebuie să gestioneze singure îngrijirea copiilor. Cei doi cercetători scriu că „astfel de narațiuni pot duce la epuizarea maternă și pot avea consecințe periculoase”.

Importanța fraților în creșterea bebelușilor

Și stilul de viață al societăților de vânători-culegători contribuie la accesul facil la îngrijitori. Viața comunală oferă, așadar, peste 10 îngrijitori disponibili pentru un sugar sau copil mic.

Aceste proporții contrastează puternic cu nucleul familial și cu creșele din statele dezvoltate. Conform legilor din Marea Britanie, creșele necesită un îngrijitor la trei copii cu vârsta de sub 2 ani sau un îngrijitor la patru copii cu vârste de 2-3 ani.

„Sugarii și copiii mici ai vânători-culegătorilor au un îngrijitor apt, la câțiva metri de ei, aproape toată ziua. Această proximitate și această receptivitate sunt foarte diferite de ce se întâmplă în multe creșe din Regatul Unit”, a declarat dr. Chaudhary, citat de Școala 9. Specialistul adaugă că, dacă raportul deja existent în creșe devine și mai mare, „trebuie să luăm în considerare posibilitatea ca acest lucru să aibă un impact asupra bunăstării copiilor”. 

Recomandări

Milionarul Dorel Tamaș, urmărit internațional timp de 13 ani, a scăpat de închisoare prin prescriere. Unde s-ar fi ascuns în acest timp

În societățile de vânători-culegători, și copiii au un rol cu mult mai mare în îngrijirea bebelușilor în comparație cu țările dezvoltate. În unele comunități, aceste atribuții le sunt date începând cu vârsta de 4 ani. De asemenea, se întâmplă des ca și copiii mai în vârstă, dar încă preadolescenți, să aibă grijă de nou-născuți. 

În Marea Britanie, spre comparație, recomandările oficiale sunt ca babysitterii să fi atins deja vârsta adolescenței, cel puțin. 

„În statele dezvoltate, copiii sunt preocupați de școală și s-ar putea să aibă mai puține șanse să-și dezvolte abilitățile de îngrijire. Totuși, ar trebui ca măcar să explorăm posibilitatea ca frații mai mari să joace un rol mai substanțial în a-și sprijini părinții, ceea ce s-ar putea să le dezvolte și competențele lor sociale”, explică dr. Chaudhary.

Jocuri între copii cu vârste diferite, fără supraveghere

Studiul arată și că predarea instructivă e rară în societățile de vânători-culegători, iar sugarii învață în primul rând prin observație și imitație. Începând cu vârsta de 2 ani, copiii petrec mult timp din zi în „grupuri de joacă” formate din indivizi de diferite vârste – între 2 și 16 ani – fără supravegherea unui adult. Astfel, învață unul de la altul, dobândind abilități și cunoștințe, în colaborare, prin jocuri foarte active. 

Învățarea și joaca sunt două fațete ale aceleiași monede, ceea ce contrastează cu dihotomia timp de învățare versus timp de joacă din școlile moderne. „Școlarizarea în clasă e adesea în contradicție cu modurile de învățare tipice istoriei evoluției umane”, notează în studiu cei doi cercetători britanici.

Autorii studiului consideră că școala modernă ar putea împrumuta această componentă de învățare activă, alături de alți copii, metodă despre care se știe că îmbunătățește motivația și performanța, dar reduce și stresul. În plus, activitatea fizică îmbunătățește performanțele elevilor diagnosticați cu ADHD.

Urmărește-ne pe Google News