Lucian Cismaru, președintele Consiliului Elevilor din București, spune, pentru Școala 9, că în licee se face puțină prevenție cu privire la consumul de droguri și că e nevoie de o discuție deschisă pe acest subiect. 

„Nu sunt foarte multe astfel de activități, nu sunt toate extraordinar de bune și lipsesc din multe licee. Nici nu trezesc interesul elevilor”. Lucian subliniază că discuțiile teoretice, „fără a intra în detalii care ar putea fi considerate mai sensibile”, îi plictisesc pe adolescenți. 

Am vorbit cu el și cu alți doi elevi reprezentanți, după ce au avut loc percheziții domiciliare într-un dosar privind vânzarea de droguri în licee din Capitală. Anchete s-au desfășurat ulterior și în școli din Bacău. 

„Rețeaua Meduza” ar fi comercializat, potrivit Agerpres, substanțe interzise precum cocaină și canabis în licee din București. Printre instituțiile preuniversitare unde elevii ar fi cumpărat și consumat droguri de la aceștia – opt pe lista anchetatorilor – se numără Colegiul Național I.L. Caragiale și Liceul Jean Monnet. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au audiat, în acest dosar, și doi elevi, potrivit edupedu.ro. Părinții lor ar lucra la Ministerul Afacerilor Externe, respectiv la Direcția Națională Anticorupție (DNA), scrie aceeași sursă. Procurorii suspectează că ar fi vândut și ei droguri în liceele bucureștene.

„Nu am cum să știu ce fac 1.300 de elevi”

„Nu știu dacă se consumă droguri în liceul nostru sau nu, nu am cum să știu ce fac 1.300 de elevi”, ne spune Mario Băluță, președintele elevilor de la Colegiul Național I.L. Caragiale. 

Adolescentul de clasa a XII-a a aflat, în schimb, dintr-un articol de presă din 2017, că elevii din acest liceu s-ar putea să cumpere droguri. La acea vreme, Mario nu învăța aici.  

„Procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată Ilfov au anihilat o rețea de 22 de tineri care alimentau cu droguri liceele din București, dar în special Colegiul Ion Luca Caragiale, unul dintre liceele de top din Capitală”, scria atunci ziarul România Liberă. 

Mario susține că în cei patru ani de liceu n-a cunoscut pe nimeni din școală care să fi încercat substanțe interzise. Doar amici de la alte licee, explică el, i-au mărturisit că au fumat iarbă. 

Colegiul Jean Monnet este printre cele vizate de polițiști în ancheta lor despre trafic și consum de droguri | Foto: Dumitru Angelescu

Declarația directoarei

În contextul actual, Andreia Bodea, directoarea Colegiului „Caragiale”, a recunoscut recent, într-un interviu pentru Euronews, că elevi de-ai săi folosesc substanțe interzise și că i-a anunțat pe părinții celor despre care a aflat.  

„Au venit elevi și mi-au spus: «doamna directoare, în locul cutare noi credem că o colegă consumă ceva». M-am dus și am stat în fața toaletei împreună cu secretara 35 de minute. Evident că n-am putut să intru peste copil. Am simțit un miros suspect, i-am chemat părinții, care mi-au spus: «nu e nicio problemă»”, a declarat directoarea. 

În același interviu, Andreia Bodea a mai precizat că angajații de la Agenția Națională Antidrog, din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), vin lunar în liceu să le explice elevilor ce impact au drogurile asupra sănătății lor. 

Mario însă nu-și mai amintește când s-au ținut în școală astfel de întâlniri de prevenție. 

„Nu mai știu, eu sunt președinte de 2 ani, e posibil să fi fost înainte. O să vorbim cu Consiliul Municipal București și o să organizăm ateliere antidrog”, spune el. 

„Nu i-am văzut să vină drogați sau să aibă droguri la ei”

L-am întrebat și pe Mihai Popescu, președintele elevilor de la Liceul Jean Monnet, dacă existau suspiciuni legate de vânzarea de droguri în această instituție, înainte să ajungă informația în presă. 

„Nu am văzut niciodată în liceu seringi sau pliculețe cu droguri și iarbă. Nu știu ce fac elevii în privat, dar nu i-am văzut să vină drogați sau să aibă droguri la ei”, spune elevul de clasa a IX-a. 

„Unii dintre ei se laudă cu asta, crezând că se pot integra într-un grup”

Lucian Cismaru, președintele Consiliului Elevilor din București, consideră că ar fi nevoie de mai multe acțiuni de prevenție în școli. Momentan de asta se ocupă în mare parte Agenția Națională Antidrog și Poliția Capitalei, spune el. 

Activitatea Agenției Antidrog însă e frecvent criticată de specialiști în domeniu. „Este un parazit al bugetului de stat pentru sinecuri M.A.I., cu rezultate z-e-r-o”, scria, de pildă, în ianuarie, pe contul său de Facebook, Vlad Zaha, cercetător la Universitatea Oxford și criminolog specializat în politicile publice privind drogurile. 

Lucian se gândește acum la generațiile viitoare și e convins că elevii ar fi mai conștienți de cât rău le pot face drogurile, dacă s-ar organiza întâlniri „cu rol preventiv, care să rupă răul de la rădăcină, să avem rezultate clare, să se vadă în timp”. 

Continuarea, pe Școala 9

 
 

Urmărește-ne pe Google News