„Până să începem atelierul care a durat trei zile, am zugrăvit sala de grupă, alb de sus până jos. Spațiul a devenit mai larg și mai luminos. Pe ferestre erau lipite câteva imagini care au fost înlăturate și astfel lumina a intrat nestingherită, iar pragul dintre sala de grupă și mediul natural din exterior s-a micșorat”, a povestit primii pași educatoarea Dana Busuioc.
„Ne-am gândit la sala de grupă ca la un traseu de învățare”
Apoi a trebuit să aleagă din materialele care ar fi fost cu adevărat utile pentru copii. „Sala era plină de materiale de tot felul, de la pietre adunate din lunca Siretului până la jocuri și jucării primate din donații. Multe, depozitate prin toate locurile găsite, pe sus sau pe jos. Primul pas a fost să le adunăm pe toate în mijloc și să le sortăm: ce folosim des, ce folosim rar, ce nu folosim aproape niciodată. Și grămada adunată s-a împărțit: materiale de dat, de utilizat, de depozitat. În sală au rămas doar materialele de utilizat: puține, de calitate, curate și complete. Le-am așezat în cutii și recipiente transparente și le-am etichetat. În același fel am procedat și cu cărțile. Pentru a cultiva dragostea copiilor pentru lectură, cărțile trebuie să fie îngrijite, fără foi rupte sau murdare, și să conțină informații corecte și actuale. Împărțirea pe două categorii, științifice și de fantezie a fost o noutate prin felul în care a fost realizată. Cărțile științifice au primit o bulină albastră în colțul din dreapta sus, bulină suficient de mare și de albastră pentru a fi recunoscută de copii”, a continuat aceasta în articolul pentru publicația Școala 9.
Mobilierul a fost transformat cu ajutorul „unor părinți pricepuți la tâmplărie”, astfel încât să fie accesibil de la înălțimea copiilor, „fapt care-i va ajuta să exploreze în voie fără ajutorul meu”.
Atipic pentru sălile de clasă din România, au decis să renunțe la perdele și covoare. „Înainte de a trece la amenajarea centrelor, am convenit că nu vom folosi perdele și nici covoare, pentru a avea un spațiu luminos, larg și ușor de întreținut. Ne-am gândit la sala de grupă ca la un traseu de învățare: simplu, clar, cu provocări care invită la învățare. Un traseu care să ofere confort, să stimuleze imaginația, să ajute la dezvoltarea aptitudinilor și să trezească pofta pentru investigație. Tocmai pentru a facilita aceste procese, toate materialele și resursele vor fi așezate la nivelul copiilor, iar restul spațiului va rămâne liber, evitând aglomerarea care creează confuzie”, a mai explicat aceasta.
Cum a reglat dorul de părinți
A găsit și un truc prin care copiii să se simte aproape de familie: „Ne-am îndreptat atenția și către ușă, care reprezintă trecerea dinspre familie spre grădiniță. Pe ea, inițial la exterior, am lipit fotografii realizate în sat și fotografii ale fiecărui copil în mijlocul propriei familii. Deoarece sala noastră este în clădirea școlii și nu putem ține ușa deschisă în permanență, ulterior am mutat aceste fotografii pe interior, iar pe exterior am scris doar numele grupei. De ce aceste fotografii? Pentru a crea o zonă de confort, a satisface nevoia de siguranță și apartenență. Ele sunt și un instrument de reglare a emoțiilor provocate de despărțirea de părinți.”
De asemenea, au mai amenajat și patru centre permanente: bibliotecă și literație, științe și numerație, artă și ultimul centru, construcții. Acestea au câte două componente: o zonă temporară, unde am așezat resursele specifice temei abordate și o zonă permanentă, dotată cu resurse ce pot fi utilizate pe perioade mai îndelungate.
Articolul complet, pe Școala 9.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!