„Să poată să rezolve toate subiectele nu era foarte ușor. Erau niște lucruri destul de grele la la II 1C și la II 2C. Dar din 5 puncte se luau 3 puncte. Pe la 9.60 un elev bun putea să ajungă. Pentru a lua nota 10 era nevoie de puțină inventivitate”, spune Ovidiu Bădescu, profesor de matematică la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, despre subiectele pe care le-au primit elevii de la mate-info. 

Și elevii săi i-au spus că le-au dat câteva bătăi de cap exercițiile respective. 

La subiectul II, la punctul 2C, de pildă, au avut următoarea cerință: „c) Determinați perechile (ab) de numere din mulțimea M pentru care a*b=1”. 

„Simularea de obicei e mai grea decât Bacalaureatul”

„Elevii învățați să facă multe teste și care nu au fost învățați să gândească subiectele nu pot să facă subpunctele respective, pentru că nu sunt întâlnite în modele”, adaugă profesorul. 

Acesta mai precizează că majoritatea elevilor preferă să primească metode de rezolvare, nu să le găsească ei. „Ca un bucătar care, atunci când se apucă să facă o mâncare, nu improvizează și face numai ce e standard”, mai spune Ovidiu Bădescu. 

Subiectul I, din perspectiva sa, se putea rezolva ușor. Doar exercițiul numărul 6 ar fi creat probleme, „fiind o ecuație logaritmică”. Acesta subliniază și că „se putea lua lejer 7-8”. . 

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

„Simularea de obicei e mai grea decât Bacalaureatul. Până la examen elevii sigur pot progresa. Cam toți profesorii au terminat materia și acum se va face recapitulare”, amintește Ovidiu Bădescu. 

Profesorul a rezolvat Subiectele II 1, II 2  și III 1 pe contul său de Youtube, Mate pentru toți:

Subiectele au fost publicate de Ministerul Educației astăzi, după ora 15:00. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.