„Când sunt la restaurant, să pot auzi liniștit muzica fără claxoane, înjurături sau motociclete”, definește Alexandru orașul ideal. Aproape 60% dintre cei de vârsta sa s-au declarat extrem de îngrijorați cu privire la schimbările climatice, într-un sondaj realizat în 2021 de publicația medicală The Lancet.

Un bărbat își plimbă câinele pe aleea de pe marginea Lacului Floreasca. Un bunic își aduce nepotul de la școală și se bucură de soarele de amiază. Dinspre Bulevardul Mircea Eliade, pe unde se află și Liceul „Rosetti”, se ridică un zid sonor de claxoane care îi folosește perfect lui Alexandru pentru pledoaria antipoluare fonică.

„Ne deranjează, ne tracasează, ne frustrează, ne și distruge urechea pentru că melcul cohlear care captează sunetele, dacă stă prea mult expus la aceste sunete înalte, nu mai poate recepta unde mai joase. Nu mai auzim șoapta, vântul, cuvinte pronunțate la o tonalitate mai joasă”, explică băiatul. Este la specializarea Biologie-Chimie și se pregătește pentru facultatea de medicină. Știe însă atât de multe despre poluarea fonică pentru că a participat la un concurs pe teme de mediu, desfășurat la Timișoara. Lucrarea sa, cu care a luat locul al treilea, a fost despre sunete și cum ne afectează ele viața urbană. Iar Bucureștiul a fost un studiu de caz extrem.

Locotenenții primarului Daniel Tudorache încă fac afaceri cu bani publici. Unde s-au „lipit” după ce deputatul PSD a pierdut Primăria Sectorului 1
Recomandări
Locotenenții primarului Daniel Tudorache încă fac afaceri cu bani publici. Unde s-au „lipit” după ce deputatul PSD a pierdut Primăria Sectorului 1

Bucureștenii, cei mai nemulțumiți de zgomot din Europa

„Și la mine în cartier se aud adesea zgomote infernale, claxoane, motoare. Nici nu ne dăm seama, dar zgomotul este unul dintre motivele pentru care oamenii devin mai agresivi. Mi s-a întâmplat să am teme de făcut și nu mă puteam concentra din cauza zgomotului de pe stradă”, spune băiatul pentru Școala 9.

Încearcă să-și facă partea lui de cetățean, cum ar fi să le spună atunci când are ocazia celor din generația sa să facă liniște. „Vrei să asculți muzică? Ascultă în căști! La fel și cu claxoanele. Nu le mai folosi în exces, nu ajută. Ambele lucruri sunt până la urmă parte a unei igiene emoționale.”

Vorbește oriunde poate despre această temă ca să atragă cât mai mult atenția asupra problemei, care este una ce pare să se agraveze cu fiecare an. Limita de poluare fonică impusă de lege este de 70 de decibeli și măsurători realizate în 2017 au arătat cum aceasta este depășită pe sute de străzi din Capitală, potrivit publicației Buletin de București. La fel, un studiu Eurostat din 2015 arată că locuitorii Bucureștiului sunt cel mai deranjați de zgomot dintre toate capitalele europene. Și în ce privește calitatea aerului suntem tot pe primul loc la nemulțumire. 

Efectele alegerii lui Călin Georgescu: izolare internațională, punere în discuție a apartenenței la UE și NATO
Recomandări
Efectele alegerii lui Călin Georgescu: izolare internațională, punere în discuție a apartenenței la UE și NATO

„Mi-ar plăcea ca Bucureștiul să fie un oraș în care aerul nu este greu”

„Nici nu realizăm cât de importantă este sănătatea noastră. Ar trebui să fie un semnal în rândul tinerilor să reciclăm, să selectăm, să fim atenți la ce și cât consumăm”, mai spune băiatul care s-a implicat în mai multe proiecte de mediu.

Printre ele s-au numărat EcoProvocarea și ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului),  desfășurate în liceul său, „Rosetti”. A plantat puieți de mesteacăn și arbuști de cătină în curtea școlii și împreună cu toți colegii lui colectează selectiv. Nu doar că fac un bine mediului și bugetului primăriei – fiecare tonă de deșeuri care ajunge la reciclat, și nu la groapa de gunoi, înseamnă o economie de aproximativ 700 de lei – dar și școala are de câștigat. Școala, care colectează cantitatea cea mai mare de deșeuri, este dotată cu panouri fotovoltaice. Competiția e acerbă, sunt în jur de o mie de școli din toată țara în joc.

Alexandru crede că oricum toată lumea câștigă dacă se colectează deșeurile și dacă avem o atitudine mai responsabilă față de mediu.

„Mi-ar plăcea ca Bucureștiul să fie un oraș în care aerul nu este greu, un oraș în care nu mai răgușim, fiindcă la un moment dat, plămânii noștri devin prea încărcați cu multe substanțe. Mi-ar plăcea când sunt la restaurant, să pot auzi liniștit muzica de la vioară fără claxoane, înjurături sau motociclete. Să nu mai văd mizerie pe jos și acasă să nu mai aud mereu de afară pickhamerul.”

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

antinevralgic   •   12.02.2023, 08:42

ati uitat de latratul dement al cainilor...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.