TEXT DE ANDREEA ARCHIP
„Undeva prin clasa a XI-a știam că vreau să fiu profesoară, atunci e perioada în care îți cam alegi meseria”, a povestit Teodora Trișcă pentru Școala 9. Azi este profesoară, deja de opt ani, cu o pauză de un an în care a mers să exploreze lumea și pe sine. Ce știe azi în plus față de când avea 17 ani?
„Nu mă văd făcând altceva și nici până acum nu m-am văzut lucrând la un birou, deși am încercat să fac și asta, să lucrez la o multinațională. Lucrez foarte bine cu copiii, am ajuns la concluzia că sunt un bun pedagog și spun asta și din experiența pe care am adunat-o, din feedback-ul de la elevi, dar și intrinsec. Cred că am niște calități pe care am reușit să mi le recunosc”.
Tehnici de la dansuri din toată lumea, aplicate la ore
Până să ajungă aici, a fost un întreg proces. În 2014 se titulariza în Cluj, unde a predat engleza în două școli, una în centru și alta într-un cartier mărginaș. În toată alergătura școală-casă, și-a dat seama că trebuie să facă ceva și pentru sine. Nu cursuri pentru credite la dosarul pentru gradația de merit, ci pentru sufletul ei.
„Am început să caut prin Cluj lucruri de făcut în timpul liber. Mi-am dat seama că eu nu făceam nimic în afară de școală și acasă. La un moment dat, m-am gândit să fac și altceva, să mă detașez. Am început să caut ateliere și am ajuns la dans și mi-a plăcut foarte mult – contact improvisation se cheamă stilul”, povestește Teo.
Apoi a avut un moment în care și-a dat seama că trebuie să se oprească. „Am avut o școală grea, cu multe probleme, la care am avut și dirigenție. Pe de altă parte, eu încercam să descopăr alte lucruri de dezvoltare personală, să mai fac lucruri ca să-mi dezvolt abilitățile creative, de imaginație și la școală nu puteam. Așa că am lăsat un an pauză”.
Așa că puținii bani pe care a reușit să-i strângă „umblând și la pâine”, cum îi place să glumească, i-a investit într-o călătorie la festivaluri de dans din toată lumea.
După un an, a revenit în învățământ. „Multe din chestiile pe care le-am învățat acolo ajunsesem să le fac cu copiii, chestiile de respirație, mindfulness. Mai erau situații în clasă în care trebuie să aduni copiii în cerc să rezolvi o situație și stăteam cu ei, îi puneam să respire, să se calmeze – toți se uitau ciudat la mine -, dar se rezolva situația într-un alt fel”, mai spune Teo despre beneficiile educației sale extrașcolare.
Minunea de la țară: table smart, proiectoare, elevi interesați
În 2019, Teo a dat din nou titularizarea și de data asta a ajuns într-o școală din Bistrița-Năsăud, în comuna Teaca. „Am găsit niște școli foarte bine echipate cu table smart, videoproiector cu touchscreen, cu biblioteci, arătau foarte bine. În Cluj, în nicio școală nu am avut parte de așa ceva ca în școala de la Teaca”, își amintește Teo.
Dar surprizele plăcute nu s-au oprit aici. „Nu mă gândeam că în sat o să găsesc copii interesați de tot ce fac eu, de ce zic eu, de orele de engleză. Veneau cu temele făcute toți, îmi cereau și lucruri în plus, nu au fost atâtea conflicte ca în ultima școală unde fusesem, într-un cartier din Cluj. Mergeam în clasă, îmi făceam lecția în PowerPoint, erau atenți, mă întrebau, făceau și ei prezentări. Am fost surprinsă foarte plăcut”.
Practic, Teo era la țară, în Bistrița, ca un copil într-un magazin cu dulciuri. Așa că a început să dezvolte proiecte. Prima oară a gândit atelierul de poezie și scriere creativă pe care l-a făcut online. Șase elevi de-ai ei au participat constant la cursuri și au putut astfel să scoată prima lor carte – „6 friends” („6 prieteni”).
A pus temelia unei „școli a inimii”
Lucrurile nu se puteau opri aici. În vacanță a organizat și o școală de vară în care Teo a adus și alți traineri care să inițieze copiii în coregrafie, teatru și scriere dramatică.
„Pentru mine asta a fost satisfacția, să văd că niște copii au rămas cu niște lucruri și că transformarea era destul de vizibilă. Acești copii nu au acces la multe activități. Au fost activități ca să le dezvolte inteligența emoțională. La unele materii nu ai cum (să o dezvolți, n.r.) sau foarte puțin, pentru că nu e în natura materiei”, crede Teo. Toate activitățile și resursele pe care le folosește le-a pus pe site-ul schoolofheart.ro.
„Mi se pare că ar fi important să existe loc și pentru materiile care să-i stimuleze, care să-i atingă sufletește. Asta se întâmplă când faci un atelier de teatru, ei erau acolo într-o continuă stare de euforie, tristețe, frustrare, dar aveau cadrul în care să-și exprime emoțiile, să le ventileze. Mai ales la vârsta asta 12-14 ani, când își doresc atenție… La teatru când li se spunea «ești extraordinar!» și toată atenția era pe ei, conta enorm pentru ei”, crede Teo. Școala nu poate fi doar despre note și lucrări, mai spune profesoara.
La școală nu ai materii de genul ăsta și normal că ai copii frustrați, care nu dau randament dacă nu au niciun loc unde să se poată exprima.
Articolul integral, pe Școala 9.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!