Andreea Tennik este născută în România și locuiește de 17 ani în Marea Britanie, unde s-a format ca profesoară. Pentru o perioadă a și profesat ca suplinitoare în diferite școli. Își amintește că la fiecare început de an avea parte de tot felul de cursuri despre siguranța copiilor, cum să abordeze comportamentele și ideile extremiste, de exemplu. Acum, în centrul preocupării profesorilor este tema misoginismului, propagată din discursul unor influenceri ca Andrew Tate, care au efect asupra adolescenților.
Mulți profesori britanici au simțit pe pielea lor această influență toxică. „Un elev de-al meu de 14 ani i-a spus unui alt băiat să mă ignore și să mă pună la locul meu”, a povestit Maxine, o profesoară din Yorkshire, în TES Magazine.
Același scenariu într-o altă clasă din Cornwall: „Recent, un băiat de clasa a 11-a m-a informat răspicat că și el este de acord cu opiniile lui Tate. Când l-am întrebat ce înseamnă asta, mi-a răspuns că Tate are dreptate cu privire la diverse «chestii». O altă elevă l-a întrebat dacă se referă la viziunea lui Tate cu privire la viol și la faptul că femeile sunt cetățeni de mâna a doua. I-a răspuns că da.”
„Pentru familiile cu băieți este extrem de util”
Pe fondul acestui fenomen, în această săptămână, Andreea a primit de la școala ei o informare despre cum să vorbească cu copiii despre fenomenul Tate.
„Am primit un Power Point cu informații și mi s-a părut o abordare foarte bună. Pe noi personal, ca familie, nu ne afectează așa tare, pentru că fetele noastre știu lucruri, am vorbit și eu, și tatăl lor cu ele, au avut parte de educație sexuală și civică de mici, dar pentru familiile cu băieți este extrem de util”, crede românca.
Prezentarea școlii începea cu o definiție a misoginismului („aversiune sau prejudecată față de femei”) și sexismul („o formă de prejudiciu, stereotipuri și discriminare pe baza sexului unei persoane”).
Apoi, continuă prin a explica și cine este Andrew Tate și ce tip de discurs are în online:
„Andrew Tate spune că locul femeilor e la cratiță, că nu știu să conducă mașina și că sunt proprietatea bărbaților. Mai spune și că victimele violului trebuie «să poarte responsabilitatea» atacului și se întâlnește cu fete de 18-19 ani pentru că poate «să își lase amprenta» asupra lor, potrivit videourilor pe care le postează online.
În alte clipuri, kickboxerul britanico-american – care se pozează cu bolizi, arme și spune despre sine că este «un playboy care fumează trabuc» – vorbește despre lovirea sau strangularea femeilor, distrugerea lucrurilor acestora și împiedicarea lor să iasă din casă.”
De asemenea, le explică părinților și de ce discursul acestuia este unul periculos: „Opiniile lui Tate au fost descrise ca fiind misoginism extrem de organizațiile anti-violență domestică, capabile să influențeze băieții și bărbații să fie violenți în offline.”
Cum pot vorbi părinții cu copiii despre Tate
Urmează o serie de sfaturi pe care le transmit părinților:
– spune-i copilului tău că dacă găsește conținut online pe care îl găsesc supărător sau care îi deranjează, pot oricând să vorbească cu tine;
– inițiază tu această discuție prin a spune că ai văzut conținutul lui Andrew Tate și întreabă-i dacă au auzit despre el;
– dacă au auzit, întreabă-i ce cred despre opiniile acestuia și ascultă cu atenție;
– dacă nu au auzit, spune-le tu de ce te îngrijorează conținutul lui;
– discută despre misoginism și cum poate să impacteze relațiile cu ceilalți și comportamentul;
– ajută-i să vadă problema din mai multe perspective, de exemplu, cum s-ar putea simți fetele dacă au văzut conținutul;
– vorbește cu școala copilului tău pentru a verifica dacă sunt la curent cu Andrew Tate, dacă vor aborda această temă și asigură-te că mesajele lor sunt aliniate cu al tău.
Andreea Tennik a urmărit și ea cu îngrijorare fenomenul. „Eu nici nu știam de Andrew Tate, am aflat când a fost arestat. Am auzit-o însă pe una dintre fiicele mele, care nu vorbesc română, sunt britanice, am auzit-o pe cea mică, de 12 ani: toți băieții din clasa mea au auzit de Andrew Tate și vorbesc despre el nonstop. M-a lovit lucrul ăsta, nu mă așteptasem”, a povestit românca pentru Școala 9.
E cu atât mai periculos ce spune pe TikTok fostul kickboxer, cu cât în Marea Britanie, rata violurilor este foarte mare: 27,3 la 100.000 de locuitori față de 4,7 la 100.000 de locuitori în România, potrivit statisticilor World Population Review.
Cum explică Tate că a venit în România: „Găsesc fete cărora le e teamă să vorbească dacă sunt abuzate”
Pentru Andreea, subiectul este cu atât mai sensibil cu cât ea a fost victima unui viol în copilărie. „Am fost și aproape de lumea traficului de persoane, deși eram o elevă eminentă. Și lucrul ăsta m-a făcut să vreau ca alte fete să nu mai treacă prin același lucru și am scris mult despre asta.”
Chiar dacă este convinsă că fetele ei nu sunt vulnerabile la astfel de personaje, știe că au colegi care sunt. „Copiii înstăriți știu de tipi ca Tate, dar ei știu și că pot ajunge să aibă o slujbă prin care să-și permită viața asta, nu vânzând femei. Așa că ce promovează frații Tate – mașini scumpe, lux, mulți bani, accesul la vacanțe – prinde mai ales la păturile dezavantajate”, crede Andreea.
Cadrul didactic crede și că frații Tate nu au ales România la întâmplare. „E îngrozitor ce fac, faptul că vin în România și profită de vulnerabilitatea fetelor din România. Vin știind că există o situație economică precară, dar nu doar sărăcia e problema, ci și situația socială precară, ceea ce au fetele acasă. E în natura lor să știe că găsesc fete cărora le e teamă să vorbească dacă sunt abuzate, care nu pot vorbi nici cu familia”, mai spune românca.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!Anghel2023 • 28.01.2023, 18:36
Il urmaresc pe Tate de vreo 1 an jumate si cam are dreptate in 80% din ceea ce spune...da e adevarat ca viziunea lui asupra femeilor este cam exagerata si nu sunt de acord cu mare parte din ceea ce spune in lagatura cu femeile desi la unele lucruri are dreptate. In rest are dreptate....ca suntem sclavi...ca Guvernele ne manipuleaza si vor sa fim saraci...ca bogatii nu respecta regulile impuse de ei si multe altele. Toti se axeaza pe partile lui negative si deloc pe cele pozitive. A devenit un ghimpe in coasta unor persoane si acum plateste.
andrei.v.c • 27.01.2023, 10:44
Ar fi interesant de observat dacă rata ridicata a violurilor are vreo legătură cu minoritățile religioase sau rasiale
belane • 27.01.2023, 15:01
andrei.v.c • 27.01.2023, 10:44
Ar fi interesant de observat dacă rata ridicata a violurilor are vreo legătură cu minoritățile religioase sau rasiale
Eh asta-i o remarca legitima dar din pacate am atins vremuri unde cercetarile stiintifice (pana si studii sociologice de tip statistic) nu se mai ghideaza dupa dorinta de a prezenta adevarul ci urmaresc mai mult sa fie aliniate ideologic liberalismului de tip progresist care are in spate un aparat monstruos atat birocratic cat si corporatist. Daca maine cineva publica un studiu f. controversat dar bine argumentat stiintific despre, sa zicem, diferentele psihologice si temperamentale dintre barbati si femei va fi rastignit in secunda doi. I se va retrage titulatura de profesor, va fi concediat, i se va retrage orice fel de sponsorizare a cercetarilor iar lucrarea sa in mod implicit va fi exclusa din randul platformelor online care gazduiesc astfel de lucrari. De ce ai risca totul ca sa spui un posibil adevar si apoi imaginea ta publica sa fie asasinata si viitorul tau ruinat ?