„Îmi plăceau în copilărie și adolescență excursiile pe care dirigintele meu, profesor de geografie, le organiza duminica (am prins vremurile în care săptămâna avea șase zile lucrătoare, așa că noi aveam cursuri și sâmbăta, este adevărat, doar până la ora 12 – prindeam acasă, pe la 13, desenele animate cu Mihaela), în împrejurimile orășelului în care am crescut, bun prilej pentru a înțelege mai bine formele de relief, dar și pentru a ne cunoaște unii pe alții”, povestesc profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș în Școala 9. 

Aceștia au făcut acest salt în trecut tocmai pentru că în această perioadă ar trebui organizate „Săptămâna Altfel”, la care din acest an s-a adăugat și cea „Verde”, ambele cu activități extrașcolare pentru copii. 

„Îmi dau seama nu numai că nu este tocmai ușor să implementezi acest program, dar că două săptămâni dedicate unor activități educative extrașcolare aduc multe deservicii demersului instrucțional și învățării: îi scot pe elevi din starea de învățare și fragmentează procesul de formare de competențe (și de livrare a conținuturilor, în afara cărora învățarea este fără sens), în contextul în care pandemia a avut consecințe negative asupra progresului lor educațional, iar recuperarea pierderilor presupune o abordare disciplinată și riguroasă”, spun profesorii. 

O „pauză” prea mare

Aceștia spun că ar trebui o săptămână să fie organizată înainte de Paște și cealaltă – după. Dacă pui la socoteală și vacanța de Paști, 7-16 aprilie, copiii au o mare pauză de la învățare. 

„O săptămână de activități extrașcolare urmată de aproape două săptămâni de vacanță, după care urmează un modul chinuit, de opt săptămâni și jumătate, care conține și Programul Școala Altfel, și o minivacanță din 1 până în 5 iunie, în care se desfășoară olimpiade naționale și evaluarea pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, în care debutează bacalaureatul 2023, cu primele probe orale. Cine câștigă? Cine pierde? Credem că pierdem cu toții…”, spun profesorii. 

„O pauză, practic de o lună, în mijlocul anului școlar, decuplează total elevii de la rutina bună a învățării, pentru ca apoi să-i arunce într-un vârtej epuizant. Același efect, asupra profesorilor. Este împotriva principiilor pedagogice”.

Monica Halaszi și Horia Corcheș, profesori:  

Articolul complet, pe Școala 9

 
 

Urmărește-ne pe Google News